Pe fondul santajului cu gaz rusesc practicat de Vladimir Putin, Statele Unite fac un anunt urias : vor elibera zilnic 1 milion de barili de petrol din rezervele strategice, pentru a contribui la scăderea preţului benzinei şi la combaterea inflaţiei în toată ţara, a anunţat joi Casa Albă, informaţie care a dus la scăderea cotaţiilor ţiţeiului cu cel puţin 4%, transmite CNBC.

Preşedintele Joe Biden intenţionează să folosească rezerva strategică de petrol a SUA pentru următoarele şase luni, în timp ce producătorii autohtoni îşi vor mări producţia, potrivit unei note informative publicate de administraţia Biden.

”Amploarea acestei eliberări este fără precedent: lumea nu a avut niciodată o eliberare de rezerve de petrol la această rată de 1 milion pe zi pentru această perioadă de timp”, a spus Casa Albă într-un comunicat.

”Această eliberare record va oferi o cantitate istorică de livrări care va servi drept punte până la sfârşitul anului, când producţia internă va creşte.”

Un înalt oficial al administraţiei a declarat reporterilor joi dimineaţă că, în combinaţie cu acţiuni similare din alte ţări, cantitatea medie zilnică eliberată din rezervele strategice globale ar trebui să depăşească 1 milion de barili.

Preţurile petrolului au scăzut joi, după ce miercuri seara au apărut rapoarte care sugerau că o astfel de măsură este iminentă.

Contractele futures pentru ţiţeiul Brent pentru luna mai au scăzut cu 4%, ajungând la 108,89 dolari pe baril. Contractele futures pentru ţiţeiul WTI, de referinţă în SUA, au scăzut cu 4,7%, până la 102,84 dolari pe baril.

Anunţul a avut loc în timp ce Casa Albă caută modalităţi de a combate o creştere a preţurilor la energie cauzată de invazia Rusiei în Ucraina si de santajul practicat de Putin cu plata in ruble a gazului rusesc, scrie news.ro.

“Este greu de subestimat amploarea acestei intervenţii. Ar fi cea mai mare retragere anunţată în istoria de 45 de ani a rezervelor strategice”, a subliniat Kevin Book, director la ClearView Energy Partners.

Datele publicate de Departamentul american al Energiei arată că la data de 25 martie rezervele strategice de petrol ale SUA conţineau o cantitate de 568 de milioane de barili de petrol.

În paralel, administraţia de la Washington va cere Agenţiei Internaţionale a Energiei să coordoneze eliberări de petrol din rezervele strategice ale altor mari state consumatoare. Potrivit unor surse citate de Bloomberg, Agenţia Internaţională a Energiei va organiza o reuniune în zilele următoare, iar Casa Albă se aşteaptă ca şi celelalte state membre ale IEA să scoată petrol din rezervele lor strategice.

Cu toate acestea, eforturile SUA nu vor fi însoţite de o majorare a producţiei statelor OPEC+. Acestea au decis joi să ignore cererile privind o majorare semnificativă a producţiei, pentru a reduce presiunile asupra preţurilor. Reuniţi la Viena, reprezentanţii celor 13 state membre ale Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi ai celor 10 state aliate în frunte cu Rusia, reunite toate sub umbrela OPEC+, au convenit să continue strategia de majorare treptată a producţiei de petrol.

OPEC+ a optat pentru menţinerea statu quo-ului în pofida faptului că la data de 7 martie cotaţia barilului de petrol a atins un nivel record, depăşind 130 de dolari. Între timp, cotaţiile au mai scăzut, dar rămân peste pragul de 100 de dolari, scrie Agerpres.

Gazprom analizează opţiunile în privinţa opririi livrărilor de gaze către ţările “neprietenoase” şi evaluează posibilele consecinţe, a informat joi publicaţia rusă Kommersant, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Reuters.

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat săptămâna trecută că Moscova nu va mai accepta decât rubla ca mijloc de plată pentru livrările de gaze naturale către ţările “neprietenoase”, inclusiv statele membre ale Uniunii Europene. Noul sistem de plăţi cerut de Moscova ar urma să intre în vigoare la 1 aprilie.

Statele membre UE, unde Gazprom livrează 40% din gazele sale naturale, au anunţat că refuză să plătească gazele ruseşti în ruble.

“Gazprom lucrează într-adevăr la o opţiune ce vizează oprirea completă a livrărilor de gaze către ţările “neprietenoase” şi evaluează consecinţele unor astfel de măsuri”, susţine Kommersant, care adaugă că Gazprom a refuzat să discute problema cu jurnaliştii.

Reprezentanţii Gazprom nu au răspuns imediat solicitărilor Reuters de a comenta informaţia.

Miercuri, Guvernul german a indicat că preşedintele rus Vladimir Putin l-a asigurat pe cancelarul Olaf Scholz că Europa poate continua să plătească gazele ruseşti în euro şi nu în ruble, aşa cum ordonase recent Moscova. Purtătorul de cuvânt al Guvernului german, Steffen Hebestreit, a afirmat că Putin l-a asigurat pe Scholz că plăţile Europei luna viitoare “vor continua să fie în euro şi transferate ca de obicei la Gazprom Bank, care nu este lovită de sancţiuni” şi că aceasta se va ocupa de conversia în ruble.

Germania este cel mai mai mare client pentru gazele naturale ruseşti.

Leave a Reply