Observ şi analizez cu interes tot ce ţine de evoluţia (sau involuţia uneori…) vieţii politice din România. Am evoluat în 25 de ani de la comunism şi dictatură la capitalism şi democraţie. Ceea ce frapează în actualul moment e inconştienţa şi improvizaţia masivă în privinţa deciziilor politice şi manageriale. Să mă explic.
În acest moment avem creştere economică, suntem pe un trend pozitiv, pare că berzei chioare i-a făcut Dumnezeu cuib. Poate e şi meritul unor oameni aflaţi la putere, nu spun. Dar cred că prea puţin. În fiecare zi avem scandaluri, tensiuni, replici opărite, oameni supăraţi, dialoguri nervoase. Este şi consecinţa celor zece ani de azil cu boli de specialitate pe care i-am traversat avându-l pe Turburel Băutorul la comandă.
Constat însă că accentele excesiv de emoţionale persistă, dialogul între oameni şi instituţii se poartă pe facebook în postări acrite de sictir la adresa „celuilalt”, oricare ar fi el. În admi¬nistraţia centrală şi locală, cu mici excepţii, predomină lipsa de viziune, indiferenţa ucigătoare faţă de tot ce ne înconjoară, ignoranţa în raport cu domenii strategice care ne-ar putea ridica în clasamentul Europei. Exemplul infrastructurii rutiere şi feroviare e mai mult decât suficient. Şi încă ceva: sunt mii de oameni în ţara asta cu zeci sau sute de milioane de euro pe mână. Şi care lasă în urma unui mandat de patru ani nişte borduri, câteva panseluţe şi multe vile prin paradisurile Europei.
Ca mâine e 2018 şi împlinim o sută de ani de la apariţia României Mari. Nici nu vreau să-mi imaginez un dialog între conducătorii de atunci şi cei de acum. Se rupe foaia de ruşine!
Nu încetez să mă mir cum ne mai suportă azi ţara după felul în care o tratăm!
