Friday, December 12, 2025
7.2 C
Bucharest

“Suntem pe o linie de fractură și avem în clipa de față o reașezare de ordine mondială”

Virusul iliberalismului își face loc în partidele importante din România și, pe termen lung, ar putea apărea forțe care să încerce dislocarea României de pe traseul euroatlantic, spune la RFI președintele Institutului Aspen România, Mircea Geoană, fost ministru al afacerilor externe.

Am avut onoarea să prezidez ședința solemnă a Parlamentului în care și-a ținut discursul Regele Mihai. Mi-a rămas în minte un pasaj din acel discurs refondator pentru România contemporană. El spunea că nu există societate de succes și care să reziste în timp, care să nu aibă la bază moralitate, credință și memorie. Această simplă propoziție face diferența între societățile democratice și deschise și cele în care există tentația de a reveni la modele iliberale și autoritare. Pofitând de frustrarea naturală și legitimă a multor cetățeni,  lideri cu agende extrem de perverse încearcă să se cocoațe pe valul de nemulțumire populară, negând lucrurile care stau de fapt la baza unei societăți democratice și prospere.

Și, într-o societate a contra-adevărurilor, m-a frapat ceea ce a scris Vintilă Mihăilescu recent, că în România, iliberalismul intră pe ușa din dos. Dacă în America sau Marea Britanie, în Franța, Olanda, iliberalismul intră pe ușa din față, noi, în România, spunem că nu avem partide extremiste, radicale, xenofobe, antisemite. Dar la noi, acest virus intră pe ușa din dos și infectează partidele mari – și nu e vorba doar de PSD. Noi nu suntem imuni. O țară cu o istorie precum cea a României nu are cum să fie imună. Noi am stat,în cea mai lungă parte a istoriei noastre, sub dictaturi și sisteme autoritare.

Vorbim acum despre monarhie. Perfect, în regulă! Respectul pentru rege trebuie să fie nu atât din punctul de vedere al memoriei cât mai ales pentru ceea ce el spunea în Parlament și anume că am luat această țară cu împrumut de la copiii noștri.

Dar nu putem uita dictatura personală a lui Carol al II-lea, nu-i putem uita pe Antonescu, pe Ceaușescu. Nu putem uita că suntem într-o geografie și într-o arie de influență în care există apetitul pentru tătuc. Acest virus are oricând loc în conversația româno-română.

De aceea, cred că – și aici e mesajul de alertă pe care îl dau –astăzi și mâine nu există o forță politică în stare să disloce România de pe traseul său euroatlantic. Dar poimâine și răspoimâine, în cursul centenarului care vine după centenarul Marii Uniri, nu pot spune același lucru. Pentru că suntem pe o linie de fractură și avem în clipa de față o reașezare de ordine mondială. Iar dacă noi într-adevăr vrem să rămânem o națiune care stă în picioare și să profităm, cum am mai făcut-o în istorie, într-o manieră inteligentă de reașezare mondială, trebuie să fim consecvenți cu alianțele și parteneriatele noastre. Cei care cred că există alternativă de securitate și de model social la modelul occidental se joacă cu focul istoriei”, a spus Mircea Geoană în emisiunea Decriptaj.

Hot this week

Zelensky aruncă bomba : facem referendum dacă cedăm teritorii Rusiei

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și-a declarat disponibilitatea de a...

Renunță UE la impunerea obligatorie a mașinilor electrice din 2035?

Uniunea Europeană amână cu o săptămână publicarea propunerilor pentru...

ONU denunţă luni ”apatia” lumii în epoca brutalităţii

ONU denunţă luni ”apatia” lumii faţă de suferinţele milioanelor...

China, excedent comercial de 1000 miliarde de dolari

Excedentul balanței comerciale a Chinei înregistrat în primele 11...

Vărul asiatic al celebrului T-Rex se întoarce în Mongolia

Un specimen excepțional de tarbosaurus bataar, cunoscut drept vărul...

Topics

Zelensky aruncă bomba : facem referendum dacă cedăm teritorii Rusiei

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și-a declarat disponibilitatea de a...

Renunță UE la impunerea obligatorie a mașinilor electrice din 2035?

Uniunea Europeană amână cu o săptămână publicarea propunerilor pentru...

ONU denunţă luni ”apatia” lumii în epoca brutalităţii

ONU denunţă luni ”apatia” lumii faţă de suferinţele milioanelor...

China, excedent comercial de 1000 miliarde de dolari

Excedentul balanței comerciale a Chinei înregistrat în primele 11...

Vărul asiatic al celebrului T-Rex se întoarce în Mongolia

Un specimen excepțional de tarbosaurus bataar, cunoscut drept vărul...

Schimbare majoră în Arabia Saudită

Arabia Saudită a făcut noi pași în direcția relaxării...

Tratament minim invaziv pentru boala care îi amenința viața

Tratament minim invaziv pentru boala care îi amenința viața   Ion,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img