Thursday, April 9, 2026
8.5 C
Bucharest

Sute de mineri disperati blocati in subteran in Valea Jiului

Circa 300 de mineri de la exploatarea de cărbune Vulcan, din Valea Jiului, s-au autoblocat marţi în subteran, iar personalul TESA protestează în curtea minei, nemulţumiţi de situaţia actuală a Complexului Energetic Hunedoara şi solicitând să afle care va fi viitorul acestei companii, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele sindicatului de la Mina Vulcan, Ioan Ciubotaru.

Protestatarii se alătură astfel ortacilor de la Mina Lonea, aproape 250 dintre aceştia refuzând să mai iasă la suprafaţă după ce şi-au efectuat schimburile de lucru.

‘În subteranul Minei Vulcan se află circa 300 de mineri de la schimburile 4 şi 1 (schimbul de noapte şi cel de dimineaţă, n.r.). Oamenii vor să ştie ce se întâmplă cu complexul pentru că se tem de ceea ce s-ar putea întâmpla în viitor’, a explicat liderul sindical.

Minerii din cele două schimburi se află într-o zonă situată pe o galerie principală, aproape de un puţ de intrare în subteran.

Ortacii de la Vulcan se solidarizează cu cei aproape 250 de mineri de la Lonea, din toate cele patru schimburi, care se află blocaţi în subteranul exploatării de 24 de ore. Cel puţin 15 dintre protestatari s-au declarat luni seara şi în cursul nopţii în greva foamei.

Şase mineri au fost scoşi din subteran, pe timpul nopţii deoarece li s-a făcut rău şi au avut nevoie de îngrijiri medicale. Doi dintre ei au fost transportaţi la spital, au precizat surse oficiale din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara.

La poarta minelor Lonea şi Vulcan au fost trimise două maşini de ambulanţă de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi SMURD Hunedoara, care vor acorda asistenţa medicală în caz de necesitate.

Protestul minerilor a început luni dimineaţa, când schimbul 1 de la Mina Lonea s-a blocat în subteran, nemulţumiţi de situaţia de insolvenţă în care se află CEH şi de perspectiva ca societatea să intre în faliment. Minerii au cerut să li se prezinte măsurile concrete de salvare a CEH şi poziţia oficială a Ministerului Energiei în ceea ce priveşte viitorul societăţii.

Hot this week

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

George Scutaru, CEO New Strategy Center : Rusia ar putea testa solidaritatea NATO

George Scutaru, CEO New Strategy Center : Rusia ar...

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Topics

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Macron spune că Trump amenință stabilitatea în NATO

Șeful statului francez Emmanuel Macron i-a reproșat joi președintelui...

Europarlamentarul francez Rima Hassan, arestată pentru apologia terorismului

Eurodeputata franco-palestiniană Rima Hassan a fost plasată joi în...

Comisia Europeană salvează vinul franțuzesc

Comisia Europeană a anunțat miercuri că eliberează un sprijin...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img