Friday, November 6, 2026
7.8 C
Bucharest

Tariceanu : Accept testul cu detectorul de minciuni la DNA !

Comunicat Calin Popescu Tariceanu dupa audierea la DNA :

”Așa cum am anunțat în mod oficial, în această dimineață m-am prezentat la sediul DNA pentru a răspunde întrebărilor procurorilor în calitate de martor, în dosarul în care este cercetat Bogdan Olteanu.

După cum se știe, în faza de instrumentare a unui dosar, procedura nu permite părților: procurori, martori, avocați etc, să dezvăluie publicului conținutul discuțiilor purtate cu procurorul de caz. M-am conformat acestei obligații legale, așa cum s-a văzut la ieșirea mea de la audierea de la DNA. Din păcate, legea a fost respectată unilateral, doar de către subsemnatul, pentru că scopul vădit al conducerii DNA manifestat în ultima vreme este încercarea de a-mi compromite imaginea publică în perspectiva alegerilor parlamentare. Acest ”modus operandi” al conducerii DNA este posibil și din cauza faptului că procurorii nu răspund în niciun fel pentru abuzurile pe care le comit.

Având în vedere palmaresul bogat al DNA în privința scurgerilor către presă a unor informații confidențiale din dosare în care sunt implicate numele unor politicieni indezirabili sau incomozi, n-am fost surprins să văd la venirea mea la DNA că presa fusese informată din timp despre ora exactă la care urma să aibă loc audierea mea, așa încât imaginile în care președintele Senatului României intră la DNA să-și facă efectul de imagine distructiv. În loc să se preocupe de soluţionarea corectă a dosarelor, audierile unor politicieni la DNA s-au transformat în surse generatoare de invenţii şi zvonuri pentru presă şi de imagini insinuant-compromiţătoare. Lupta cu corupţia pentru care a fost înfiinţată DNA s-a transformat într-un paravan în spatele căruia se duce adevărata luptă partizană.

Urmând această realitate notorie, nu m-a mirat nici faptul că din ”surse judiciare”, adică din interiorul DNA, așa cum au relatat mai multe televiziuni, s-a scurs o  serie de aşa-zise informaţii. De exemplu, că nu am răspuns unor întrebări sub pretextul că nu-mi amintesc ş.a.

Am emis acest comunicat pentru că doresc să fie extrem de limpede pentru toată lumea: m-am prezentat în respectul legii la DNA, am răspuns cinstit și cu bună-credință la întrebările procurorilor în dorința ca adevărul să iasă la iveală. De aceea am acceptat fără ezitare propunerea procurorului să mă supun de bună-voie testului poligraf, chiar dacă acesta nu este recunoscut drept probă în fața instanței. Altfel, nu aveam nicio obligaţie procedurală şi nimeni nu putea să-mi impună acceptarea acestui test.”

 

Hot this week

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată Rusia s-a retras oficial...

Roxana Mînzatu : Comisia Europeană monitorizează Italia

Comisia Europeană a declarat că monitorizează decretul prin care...

Topics

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată Rusia s-a retras oficial...

Roxana Mînzatu : Comisia Europeană monitorizează Italia

Comisia Europeană a declarat că monitorizează decretul prin care...

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu rezultate foarte bune

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu...

PPC cumpără Flanco

Grupul PPC anunță că subsidiara sa deținută integral Kotsovolos...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img