Un rezultat important al votului de pe 5 iunie : majoritatile formate in consiliile locale si judetene. PSD, ALDE si UNPR au numarul cel mai mare. Sa vedem cu cine face PNL eventuale majoritati.

 

———————————-

 

ALDE este în măsură să formeze majorități în consiliile județene cu PSD+UNPR în 27 de județe, a anunțat luni copreședintele formațiunii, Călin Popescu-Tăriceanu, care s-a arătat mulțumit de scorul obținut la alegerile locale.

“Trebuie să ținem cont că ALDE este un partid înființat în urmă cu doar 10 luni și, prin urmare, există un deficit organizatoric care s-a resimțit în rezultatul unora dintre județe. Dar ceea ce este important este bilanțul global și acesta l-am făcut și noi, dar și împreună cu colegii de la PSD și suntem în măsură ca în momentul de față în 27 de județe să formăm împreună majoritățile în consiliile județene. Sunt, de fapt, 14 județe în care PSD-ul are singur majoritatea, dar ne-am înțeles să intrăm în această majoritate lărgită, sunt 11 județe unde PSD-ul cu noi va face majoritate și câteva județe unde stăm să vedem cum putem să alcătuim majoritățile pentru că ne mai trebuie consilieri în afară de cele două formațiuni — PSD și ALDE și, în felul acesta, cred că reușim să marcăm rezultatele pe care le-am obținut în bună parte din județele țării, inclusiv la București. Noi am făcut o înțelegere politică pe care și eu și colegii mei din ALDE, din PSD înțelegem să ne-o respectăm”, a declarat Tăriceanu, la sediul central al PSD, unde a fost însoțit de copreședintele ALDE Daniel Constantin.

Întrebat dacă ALDE va avea vreun post de președinte de consiliu județean, liderul ALDE a spus: “Având în vedere că avem câteva județe în care sunt rezultate bune, dar nu suficient de bune încât să avem noi, să zicem, primul loc în opțiunea electoratului, mai degrabă o să obținem posturi în conformitate, proporțional cu ponderea pe care o avem”.

În ceea ce privește o moțiune de cenzură, Tăriceanu a afirmat că este ușor de dat jos un Guvern, dar important este ce se întâmplă după.

“Am fost insistent în a spune că avem o mare responsabilitate pe care o cântărim atent și domnul Dragnea și eu și colegii noștri. E ușor de dat jos un Guvern, e cel mai simplu — important e ce se întâmplă după. Și, de aceea, încă nu am luat o hotărâre. O să stăm să cântărim foarte bine. În acest moment însă suntem concentrați pe stabilirea direcției pe care vom merge în toate județe din țară, în așa fel încât cât mai repede, după ce se face validarea mandatelor, să putem alcătui majoritățile în consiliile județene și municipale, să asigurăm guvernarea locală, oamenii așteaptă foarte mult ca proiectele care sunt întârziate să fie demarate”, a adăugat el.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a confirmat, la rândul său, că există 27 de județe unde Alianța PSD+UNPR va face majorități cu ALDE, respectiv la București și la sectoare.

“Mâine vom avea CExN și ALDE convocarea unei structuri de conducere și, în zilele următoare, operaționalizăm aceste negocieri. Nu cere nimeni posturi, doar le așezăm, astfel încât să putem pune în practică proiectele. În toate județele unde PSD-ul are majoritate singur, ALDE va primi un post de vicepreședinte, chiar dacă noi facem majoritate singuri și, bineînțeles, și în județele unde facem împreună. Asta înseamnă colaborare și constituirea unei majorități. (…) Până la urmă, o înțelegere e bazată pe caracterul celor care o fac”, a spus Dragnea.

Întrebat dacă a discutat cu liderii ALDE despre o alianță pentru alegerile parlamentare, președintele PSD a arătat că este timp pentru așa ceva. “Le luăm pe rând, că avem timp. Acum ne concentrăm doar pe constituirea majorităților din județe și din consiliile locale din țară”, a explicat el citat de Agerpres.

 

2 COMMENTS

  1. Poate aţi învăţat din propriile greşeli făcute în trecut şi să nu le repetaţi! Veţi avea drumul PNŢCD-ului.

Leave a Reply to părere...Cancel reply