Saturday, October 31, 2026
10 C
Bucharest

Tăriceanu preia steagul moţiunii de cenzură

Copreşedinte ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat referindu-se la oportunitatea unei moţiuni de cenzură, că trebuie evitată o criză politică, dar că decizia va fi luată după consultările de joi, dintre liderii PSD, UNPR şi ALDE.

”Este evidentă actuala incapacitate a Guvernului de a gestiona treburile importante ale României, lucrul acesta s-a văzut şi prin faptul că numeroşi miniştri au trebuit să demisioneze. (…) Avem abordări destul de apropiate, noi şi PSD, pentru că simţim lipsa de performanţă a Guvernului şi avem măsura responsabilităţii noastre, precum şi a limitelor în care putem să acţionăm datorită faptului că o cădere a Guvernului duce din nou toate cărţile în mâna preşedintelui care trebuie să desemneze un prim-ministru”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu

El a mai spus că un rol important în această ecuaţie îl are preşedintele Klaus Iohannis.

”Stabilitatea unei ţări şi evitarea crizelor politice întotdeauna trebuie avute în vedere când se iau astfel de decizii, aşa încât o să aştept consultările cu preşedintele PSD. Este important rolul preşedintelui. Preşedintele a făcut deja propunerea aceasta de Guvern tehnocrat, pe care noi am criticat-o din primul moment pentru că anticipam acest eşec. Am impresia că preşedintele nu are suficientă experienţă politică pentru a degaja o soluţie cât mai bună pentru România în acest moment. Ne-am lămurit cu toţii, suntem vaccinaţi cu formula tehnocrată. Vedem cât de prost funcţionează, ce rezultate proaste aduce şi cred că n-o să mai îndrăznească nimeni în viitor să mai vină cu o astfel de propunere”, a afirmat liderul ALDE, citat de Mediafax.

 

Hot this week

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este important ajutorul medical de urgență

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este...

Topics

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img