Tarzan în copacul cu maimuțe
Destinul lui Liviu Dragnea pare să fi fost pus la păstrare în conserva unei vechi cimilituri teleormănene: șarpele, cînd îl doare capul, iese singur la drum. De aceea, zilele astea, Dragnea n-a lipsit de la întîlnirea cu bîta.
Încurcat ca un păpușar neîndemînatic în plasa unor sforării de neînțeles, președintele PSD-ului poate sucomba, ca Laocoon, nu în strînsura șerpișorilor din Opoziție (ca să rămînem în zona tîrîtoarelor), ci asfixiat de propriii săi fii, cărora le-au crescut solzii pe trupurile alunecoase.
Ca un făcut, producția de prostănaci proaspeți din rezervația lui Ion Iliescu a crescut în așa hal, încît Mircea Geoană, în comparație cu ei, pare un solist al Filarmonicii din Bratislava pe lîngă lăutarii care cîntă după ureche în Adunații Copăceni.
Bastarzi ai unui stîngism de operetă, Ponta și Grindeanu umblă ca două stafii prin sala goală a Palatului Victoria, încercînd să-l sperie pe Dragnea că nu îi e prea bine vacii pesediste, că vine Iohannis cu pielea ei pe băț.
Numai că acești băieți de băieți n-au înțeles că Iohannis nu se mai ocupă cu reparatul partidelor, fiind cuprins de boala lui Emil Constantinescu, căruia, la un moment dat, i-a crescut pe obraz o aluniță de lider zonal. Inflamația neamțului e mai învîrtoșată decît a bietului Milică, Iohannis simțindu-se un lider de-a dreptul transoceanic.
Premiat de Comitetul Evreiesc American pentru curajul de a-i fi prins “Steaua României” în piept unui bătrîn legionar şi confundat de Donald Trump cu Johnny Weissmüller, omul junglei estice, nu-i de mirare că Iohannis se simte printre politicienii români ca Tarzan în copacul cu maimuțe.
