Friday, December 26, 2025
-0.1 C
Bucharest

TB, prietenul mafiotilor si al spalatoarei de bani

Mohamad Yassin este acuzat de procurorii DNA că, în perioada octombrie 2014 — martie 2015, în mod direct și prin intermediul lui Tahli Fadel, a pretins de la doi denunțători suma de aproximativ 2 milioane euro, în schimbul desființării condamnării de 23 de ani închisoare primită de sirianul Omar Hayssam.

Mohamad Yassin a fost denunțat la DNA chiar de către Omar Hayssam, dar și de cei doi intermediari, medicul a fost apoi reținut de procurori și arestat preventiv pe data de 4 aprilie.

În motivarea deciziei de arestare apar pasaje în care Mohamad Yassin invocă numele lui Traian Băsescu.

“Încă de la momentul primei întrevederi cu cei doi denunțători, din data de…2014, se vorbește despre relația strânsă pe care inculpatul Y.M. (Yassin Mohamad, n.r.) pretinde că ar fi avut-o cu…T.B. (Traian Băsescu, n.r.), relație care s-ar fi stricat din cauza înstrăinării în baza unor procuri a imobilelor pe care O.H. (Omar Hayssam, n.r.) i le-ar fi transmis inculpatului Y.M. În ciuda acestei deteriorări a relației, inculpatul a pretins că în urmă cu o zi (…2015), prin raportare la data convorbirii cu…O. (…2015), l-a sunat pe acesta de ziua lui, acest aspect fiind afirmat și de către martorul… în declarația dată în data de…2014. Apelativul cu care interlocutorii îl identifică pe cel la care se referă este “…” și, deși inculpatul T.F. (Tahli Fadel) a pretins în declarația dată în fața procurorului că nu știe despre cine este vorba, martorul denunțător menționează în mod expres că este vorba despre …, T.B…”, se arată în motivarea judecătorilor.

Numele lui Mohamad Yassin a fost menționat în timpul crizei privind răpirea celor trei jurnaliști români în Irak, în 2005.

Hot this week

Ce se va întâmpla cu prețul aurului în 2026

Prețul aurului a înregistrat în 2025 cea mai mare...

Cine va cumpăra activele Lukoil, una din puşculiţele războiului rusesc?

Compania Midad Energy din Arabia Saudită a devenit unul...

Ce probleme poate genera ciocolata Dubai

Persoanele cu alergii nu ar trebui să consume preparatele...

Cum a fost tratat un bărbat care avea dificultăți de respirație

Cum a fost tratat un bărbat care avea dificultăți...

Românii, cel mai mare investitor străin în România

Românii din afara țării au transferat în România aproximativ...

Topics

Germania se gândește la pensia copiilor și tinerilor

Guvernul german a aprobat miercuri un proiect de lege...

Ce se întâmplă dacă tastezi 67 pe Google

Fenomenul "67" (six-seven) s-a răspândit la nivel mondial în...

Stresul şi anxietatea slăbesc imunitatea

Stresul, anxietatea, nopțile nedormite fac mai mult decât să...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img