Home Articole “Terorismul in UE, alimentat cu arme din Balcani”

“Terorismul in UE, alimentat cu arme din Balcani”

1440
6

Coordonatorul european pentru lupta antiterorism, Gilles de Kerchove, a atras atenția marți, într-un interviu acordat AFP, asupra riscului de noi atentate și a pericolelor radicalizării în închisori.

“Nu vom împiedica un nou atentat (…). Dar putem încerca să facem tot posibilul pentru a împiedica ca acesta să se producă, fără a intra într-o societate totalitară”, a declarat el, afirmând că “închisorile sunt un incubator de radicalizare masivă”.

“Trebuie armonizate dispozitivele penale, dar vă rog să nu-i trimitem pe toți cei care revin din Siria în închisoare. Vor deveni încă și mai radicali și îi vor inspira și pe alții’, a subliniat Gilles de Kerchove. ‘Pentru că se știe cât de mult inspiră figura veteranului, chiar dacă tipul spăla vasele în Siria și nu s-a aflat în prima linie. El va inventa că a fost un mare erou, că a decapitat zece persoane”, a adăugat coordonatorul european pentru lupta antiterorism citat de Agerpres.

El a subliniat că francezii Mohammed Merah, autorul unei serii de asasinate în martie 2012 la Toulouse, Mehdi Nemmouche, inculpat pentru asasinarea a patru persoane la muzeul evreiesc din Bruxelles în mai 2014, și Amedy Coulibaly, unul din cei trei autori ai atentatelor de la Paris, ‘s-au radicalizat în închisoare’.

“Amenințarea unor noi atentate rămâne serioasă’, a spus el. ‘Statul Islamic vrea să acționeze și a anunțat-o. Al-Qaida s-a degradat puternic, dar vrea să rămână în cursă (…) Și există Frontul Al-Nosra, ramura siriană a Al-Qaida, care caută europeni cu pașapoarte valabile care ar putea intra ușor la noi sau să ia avionul”, a explicat el.

“Nu există o soluție miracol. Mergând pe varianta prevenției, a depistării, a reprimării și pe dimensiunea internațională, vom încerca să facem tot posibilul pentru a evita repetarea atentatelor. Dar să le împiedicăm, nu. Nu vor putea fi împiedicate în proporție de 100%”, a avertizat el.

El a adăugat că, din nefericire, există arme care vin din Balcani, din Libia, care se vând la liber, și există ‘nebuni’. ‘Când există un acces ușor la kalașnikovuri și nebuni radicalizați, este extrem de dificil să fie împiedicate, dar putem încerca tot posibilul, fără a intra într-o societate totalitară’, a afirmat coordonatorul antiterorism al UE.

Aproape 3.000 de europeni sunt considerați combatanți străini înrolați de grupările jihadiste în Siria și Irak, iar 30% dintre ei s-au întors în țările UE din care proveneau. ‘Trebuie să rămânem foarte vigilenți’, a subliniat De Kerchove.

 

6 COMMENTS

  1. Acum vine penibilul asta sa ne alimenteze faptul ca trebuie si mai mult sa renuntam la suveranitate in favoarea NATO si altor altiante interstatale pentru ,,o lume mai pasnica”.

    Cand Hillary Clinton a recunoscut ca SUA a creat Al Quaida finandant-o in anii 80 cu arme si tehnologie pentru a lupta impotriva regimului de atunci……nu s-a mai rasculat nimeni……ca doar nu ne punem rau cu stapanu.

    Inca astept de la marea stratega Condolezza Rice ( sau cu s-o scrie) dovezile promise ca Sadam are arme de distrugere in masa…….motivul pentru care Consiliul de Securitate al ONU a abrobat invazia Irak-ului

    • noroc cu armele din balcani pentru ca altfel teroristii, saracii, nu aveau armament. cata nesimtire! probabil ca armele americane, englezesti sau frantuzesti sunt atat de proaaste si nu se gasesc peste tot. de unde tot apar toti amaratii astia care in permanenta gasesc alti vinovati dar nu se uita in propria ograda! oare cine l-a instruit, educat si alimentat cu bani si armamemnt pe bin laden? astia din balcani? interesant e ca nu mentioneaza miile de americani inrolati in randurile teroristilor. parca ei se laudau cu recentele decapitari faute de islamisti! dar omul a avut o viata grea de arata la 58 de ani in halul asta! si sa nu uitam: toti teroristii astia din paris dupa nume si infatisare sunt din mosi stramosi francezi sadea! la fel ca si evreii de la noi pe vremea lui ceasca.

  2. ,,Terorismul în UE alimentat cu arme din Balcani!” să fim serioşi, dar cum rămîne cu plasarea de ajutoare,,din greşeală” în tabăra ISIS în loc să ajungă la cei din Gaza-Palestina!!! …cum rămîne cu trimiterea convoiului de ajutoare ukrainienilor,,nu cumva sunt arme sau ajutoare pentru luptă împotriva ukrainenilor”??? cum rămîne cu plasarea de ajutoare, ulterior recunoscînd că a fost ,,armament” celor din irak- kuweit-isis în loc să dea ajutoare reale poporului flămînd şi neajutorat??? …zic şi eu… întrebări care, cîndva vor avea răspuns, prea tîrziu…(ghinion!!! se confirmă planul intuit şi pus de mine aici pe blog zilele astea, uşor, uşor se va adeveri, Radu)

  3. Dacă domnu-ăsta în etate știe geografie, înseamnă că noi mai avem șanse să intrăm în Schengen. Mulțumesc Domnului pentru toate lucrurile bune, inclusiv pt. faptul că Mihai Gâdea și-a dat jos chestia aia de pe față.

Leave a Reply to Pax VobiscumCancel reply