Home Articole DNA, un nou abuz dovedit la CEDO

DNA, un nou abuz dovedit la CEDO

1406
6
SHARE

Potrivit site-ulul Lumea justitiei (www.luju.ro), CEDO a sanctionat unul dintre cele mai grave abuzuri comise de DNA in ultimii ani. Este vorba despre dosarul in care patru politisti de frontiera au fost trimisi in judecata pentru o pretinsa luare de mita de 700 de dolari de la niste cetateni turci, fara a exista insa probe, ci doar inscenari si falsuri. Cauza, care ii priveste pe ofiterii de politie Guiu Lucian Catalin, Micu Iustin Robertino, Barbor Bogdan si Grama Danut Ion, a fost finalizata in 2010 cu rechizitoriul semnat de procurorul Gheorghe Bocsan de la DNA, in prezent refugiat la DIICOT, si confirmat de fostul sef al Sectiei I DNA, vestitul Lucian Papici. Toti cei patru politisti au fost retinuti, condamnati in 2011 la cate 2 si 3 ani de inchisoare cu suspendare de judecatorul Dumitru Mirancea de la Curtea de Apel Bucuresti, fost procuror, dar in cele din urma achitati in 2013 de Inalta Curte de Casatie si Justitie, pentru ca nu exista probe, iar fapta nu a fost comisa de inculpati. Iata ca acum, Curtea Europeana a Drepturilor Omului scoate la lumina noi abuzuri comise in acest dosar.

Politistul Iustin Robertino Micu a castigat procesul deschis la CEDO impotriva statului roman. Curtea de la Strasbourg a decis marti, 13 ianuarie 2015, ca in cazul acestuia au fost incalcate art. 3, art. 5 si art. 13 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Iata ce prevad articolele din Conventie incalcate in cauza Iustin Robertino Micu vs. Romania:

Art. 3 – Interzicerea torturii

Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante“.

Art. 5 – Dreptul la libertate si la siguranta

1. Orice persoana are dreptul la libertate si la siguranta. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu exceptia urmatoarelor cazuri si potrivit cailor legale:

a. daca este detinut legal pe baza condamnarii pronuntate de catre un tribunal competent ;

b. daca a facut obiectul unei arestari sau detineri legale pentru nerespectarea unei hotarari pronuntate de un tribunal, conform legii, ori in vederea garantarii executarii unei obligatii prevazute de lege; (…)“.

Art. 13 – Dreptul la un recurs efectiv

Orice persoana, ale carei drepturi si libertati recunoscute de prezenta Conventie au fost incalcate, are dreptul de a se adresa efectiv unei instante nationale, chiar si atunci cand incalcarea s-ar datora unor persoane care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale“.

Incalcarile constatate de CEDO au fost intocmai cele reclamate de ofiter

Iustin Roberto Micu (45 ani) s-a adresat Curtii Europene a Drepturilor Omului inainte de ca el si ceilalti 3 inculpati din dosar sa fie achitati de Inalta Curte de Casatie si Justitie pentru lipsa de probe. In paralel cu plangerile de abuz in serviciu formulate in tara impotriva procurorilor de caz – plangeri respinse, de altfel -, ofiterul de politie de frontiera a inregistrat la Strasbourg, la 22 iunie 2011, o cerere in care a reclamat nu mai putin de trei incalcari ale drepturilor fundamentale ale omului. Raportat la Art. 3 din Conventie, care interzice tratamentele inumane sau degradante, ofiterul a acuzat ca in timpul cat a fost privat de libertate, desi suferea de diabet, nu i s-a oferit hrana, iar administrarea insulinei i-a fost permisa cu intarziere. De asemenea, a invocat incalcarea Art. 5 paragraful (1) literele b) si c), care protejeaza dreptul la libertate si la siguranta, reclamand ca a fost privat de liberatate in mod ilegal. In fine, sub aspectul Art. 13 din Conventie, a pretins ca i-a fost blocat accesul la un recurs efectiv.

Prezentam concluzia CEDO cu privire la incalcarea Art. 3 din Conventie (motivarea pe larg in paragrafele 64-76 din Hotarare):

Date fiind insuficienta si natura contradictorie a dovezilor disponibile, Curtea nu poate face presupuneri cu privire la cauzele exacte ale conditiei psihice a reclamantului in seara de 9 martie 2010 sau pentru a stabili in ce masura propriul sau comportament – esecul de a-l informa pe ofiterul de politie despre boala de care sufera si despre nevoia de tratament cu insulina in momentul cand au parasit locul sau de munca – a contribuit decisiv la aceasta conditie. Totusi, avand in vedere natura bolii reclamantului si absenta oricaror dovezi concludente prezentate de Guvern care sa probeze ca reclamantului i s-a oferit hrana anterior orei 22, Curtea considera ca acest factor pare sa fi afectat conditia psihica a reclamantului.

In aceste circumstante, inclusiv boala reclamantului, Curtea constata ca tratamentul la care a fost supus reclamantul in ziua de 9 martie 2010 inainte de a fi retinut a depasit suferinta inerenta si inevitabila cauzata de procedurile legale si de interogatoriul desfasurate in cazul sau.

Rezulta ca a existat o incalcare a Articolului 3 din Conventie“.

Prezentam pasaje din motivarea CEDO cu privire la incalcarea Art. 5 din Conventie (paragrafele 85-97 din Hotarare):

In cazul de fata, avand in vedere pozitiile contradictorii ale partilor, Curtea considera ca este necesar a se stabili perioada de timp care trebuie luata in considerare. Curtea noteaza ca, potrivit documentelor furnizate de parti, reclamantul a parasit locul de munca, insotit de cei doi ofiteri de politie investiti cu aplicarea mandatului de aducere, la ora 8.40 dimineata si ca a fost retinut la ora 9.15 seara. In aceste conditii, in ciuda pozitiilor exprimate de parti, Curtea stabileste ca ingradirile de libertate reclamate au inceput la ora 8.40 dimineata pe 9 martie 2010 si au incetat la ora 9.15 in seara aceleiasi zile.

In continuare, Curtea observa ca Guvernul a sustinut ca reclamantul i-a insotit de bunavoie pe ofiterii de politie la sediul DNA si ca acestia nu au folosit forta impotriva sa. In acest sens, Curtea noteaza ca reclamantul a fost pazit constant de ofiterii de politie si ca nu exista nicio dovada la dosar care sa sugereze ca reclamantului i s-ar fi permis sa plece dupa bunul plac sau ca ar fi fost informat ca ar avea aceasta posibilitate. De asemenea, Curtea observa ca Guvernul nu a contestat acuzatia reclamantului potrivit careia la sediul DNA a fost in mod constant pazit de doi ofiteri de politie inarmati si tinut intr-un birou in care se aflau in total cinci politisti. Prin urmare, Curtea considera ca reclamantul s-a aflat sub controlul autoritatilor pe tot parcursul acestei perioade de timp si stabileste ca reclamantul a fost privat de libertate in intelesul Art. 5 paragraful (1) din Conventie.

Curtea trebuie sa stabileasca acum daca reclamantul a fost privat de libertate ‘cu respectarea procedurii prevazute de lege’. (…)

Curtea noteaza ca, in cazul de fata, cadrul legal pentru privarea de libertate a reclamantului era art. 183 din vechiul Cod de procedura penala.

Potrivit art. 183 alin. (1), o persoana poate fi adusa in fata organului de cercetare penala sau a instantei in baza unui mandat de aducere daca, fiind anterior citata, nu s-a prezentat, iar prezenta sa era obligatorie. In acest sens, Curtea noteaza ca reclamantul a sustinut ca nu a fost niciodata citat pentru a se prezenta in fata procurorilor DNA in legatura cu procedurile penale intreprinse impotriva sa si ca Guvernul a esuat sa aduca vreo dovada contrarie, de exemplu, o copie dupa citatie.

Curtea noteaza in continuare ca, in conformitate cu prevederile art. 183 alin. (2) din acelasi cod, in mod exceptional un acuzat sau un inculpat poate fi adus cu mandat de aducere chiar si inainte de a fi citat, daca organul de ancheta sau instanta au justificat ca aceasta masura se impunea in interesul rezolvarii cauzei.

Sub acest aspect, Curtea observa ca mandatul din 9 martie 2010 emis de procuror in baza art. 183 alin. (2) din vechiul Cod de procedura penala nu ofera argumente care sa justifice ca aceasta masura era obligatorie pentru interogarea reclamantului in calitate de acuzat. Prin urmare, Curtea concluzioneaza ca prin omisiunea de a mentiona motivele pe care s-a intemeiat, mandatul procurorului nu a fost conform dispozitiilor legale aplicabile in procedura penala. Desi Guvernul a sustinut ca masura a fost justificata, printre altele, pentru a-l impiedica pe reclamant sa ia contact cu ceilalti acuzati, respectivele motive nu au fost incluse in mandatul de aducere prezentat reclamantului.

Mai mult, Curtea pune la indoiala faptul ca privarea de libertate a reclamantului si aducerea sa la sediul DNA sub escorta a doi ofiteri de politie au fost necesare pentru a se asigura o declaratie data in calitate de acuzat. In aceasta privinta, Curtea noteaza ca dosarul penal care il vizeaza pe reclamant a fost deschis in 2008 si ca reclamantul s-a conformat citatiei emise de politie pe numele sau pentru a fi audiat in calitate de martor. In plus, Curtea noteaza ca, dupa retinere, instantele nationale au dispus eliberarea imediata a reclamantului.

Curtea considera ca circumstantele mai sus-mentionate arata ca reclamantul nu a fost privat de libertate in conformitate cu o procedura prevazuta de legea interna, fapt care face ca privarea de libertate a reclamantului in intervalul orar 08.40-21.15 la 9 martie 2010 sa fie incompatibila cu cerintele Art. 5 paragraful (1) din Conventie.

Prin urmare, a existat o incalcare a Art. 5 paragraful (1) din Conventie“.

Prezentam pasaje din motivarea CEDO cu privire la incalcarea Art. 13 din Conventie (paragrafele 105-111 din Hotarare):

Avand in vedere constatarile Curtii cu privire la Art. 3 si Art 5 din Conventie, aceste plangeri sunt in mod clar ‘de discutat’ sub aspectul Art. 13. Reclamantul ar fi trebuit sa poata beneficia de cai de atac efective si practice capabile de aplicarea in esenta a acestor drepturi statuate de Conventie.

Curtea noteaza in prezenta speta ca autoritatile interne au esuat in a examina in substanta plangerea reclamantului sub aspectul Art. 3 din Conventie cu privire la lipsa hranei raportat la conditia sa medicala, inainte de retinere. In ciuda acuzatiilor grave formulate de reclamant, autoritatile nationale s-au limitat sa le califice drept plangeri impotriva actelor si masurilor procurorului, fara a stabili detalii faptice relevante.

Mai mult, Curtea observa ca instantele nationale au retinut ca plangerile penale formulate de reclamant nu se numarau printre mijloacele legale pe care le-ar fi putut folosi. Cu toate acestea, pozitia instantelor interne a fost contrazisa de Guvern, care a considerat ca plangerile depuse de reclamant constituie cai de atac efective. In timp ce instantele nationale au indicat ca reclamantul ar fi putut folosi alte cai de atac, Curtea constata ca acestea au identificat in mod expres numai unele dintre aceste cai de atac si ca nu rezulta din probele disponibile ca acestea ar fi indicat solutii mai bune. Sub acest aspect, Curtea noteaza ca reclamantul a incercat sa foloseasca una dintre caile de atac indicate de instantele interne, mai precis, o cerere de recuzare a procurorului de caz, dar cererea sa a fost respinsa din motive de procedura.

Curtea noteaza ca aceste consideratii mai sus-mentionate se aplica, de asemenea, si in ceea ce priveste plangerea reclamantului sub aspectul Art. 5 din Conventie, privind privarea sa de libertate in intervalul 08:40 – 09:15 la 9 martie 2010. In plus, Curtea reaminteste ca legea romana prevede doar doua masuri privative de libertate, mai exact, retinerea si arestarea preventiva (a se vedea Creanga vs. Romania). Cu toate acestea, niciuna dintre aceste masuri nu a fost aplicata reclamantului inainte de ora 9:15 seara, la 9 martie 2010. In consecinta, Curtea nu este convinsa ca autoritatile nationale au perceput ingradirea libertatii reclamantului inainte de ora 09:15 p.m. ca pe o privare de libertate si ca au fost pregatite sa dea curs plangerilor penale formulate de reclamant. Indoielile Curtii sunt intarite de hotararile instantelor nationale care au considerat ca plangerile penale ale reclamantului au echivalat in realitate cu plangeri impotriva actelor de urmarire penala efectuate de procuror. Avand in vedere contradictiile dintre Guvern si instante nationale cu privire la ceea ce ar fi putut constitui cai de atac adecvate pe care reclamantul sa le epuizeze in conditiile spetei sale, Curtea nu considera nerezonabil faptul ca reclamantul si-a formulat cererile in fata Curtii numai dupa ce a incercat sa aduca nemultumirile sale in atentia autoritatilor nationale.

In acest context, avand in vedere tacerea Guvernului si absenta oricaror exemple de jurisprudenta interna relevanta pe alte cai de atac care sa se fi putut dovedi eficiente pentru reclamant, Curtea constata, in circumstantele specifice prezentei cauze, ca statul a esuat in a-si indeplini obligatiile in conformitate cu Art. 13 din Conventie.

Prin urmare, a existat o incalcare a Art. 13 din Conventie, coroborat cu Art. 3 si Art. 5 din Conventie“.

6 COMMENTS

  1. ..dacă s-ar judeca toate dosarele cu hotărîri judecătoreşti la CEDO, nu cred că ar mai trebui să existe judecători şi justiţie în ţara asta!!! ţară în care sunt plătiţi regeşte,,doar pentru a-şi bate joc de popor, de a anihila tot ce trăieşte!!!” este realitate!!!

  2. Pavel Abraham a fost amenintat cu moartea in 10.01.2015 prin telefon. A fost amenintat si Mihai Gadea tot de acelasi individ.
    Cum naiba, pai basistii nu erau *Charlie* ? Gunoaiele astea basiste trebuie sa raspunda penal.

    • Da, gunoaiele băsiste vor fi anchetate, judecate și condamnate de sclavii și slugile băsiste din “justiția independentă”. Da, da.

  3. M-am saturat de aceste anunturi. Vreau sa citesc , ca in urma condamnarii la CEDO, magistratul care este responsabil a platit despagubirea si a fost sanctionat pe linie profesionala. Pana atunci…..

  4. Nu vad unde e noutatea. Vedem si singuri cand se fac abuzuri. Trebuie sa vina iar curtea europeana sa ne zica? Noi nu avem creier? Bineinteles ca mai sunt si alte sute sau poate mii de cazuri judecate stramb. Bun si acuma ce se va intampla? Cei care au gresit vor fi premiati si natiunea la fel de nedreptatita va ramane.

  5. Cati dobitoci de astia mai sunt in justitie, cand vor fi pusi sa suporte consecintele, poate doar asa se vor da pe brazda sau vor pleca dracului in avocatura.

Leave a Reply