Monday, December 29, 2025
2.3 C
Bucharest

Teroristul de la Strasbourg a fost neutralizat

Teroristul de la Strasbourg a fost impuscat de fortele de securitate franceze in cartierul Neudorf.

Potrivit presei franceze, Cherif Chekkat, în vârstă de 29 de ani, era într-un depozit aflat lângă locuința sa în momentul în care a fost prins.

Bărbatul a fost împuşcat pe Rue du Lazaret, unde un foarte important dispozitiv de poliţie a fost desfăşurat, a declarat pentru AFP o sursă apropiată dosarului.

“El a tras asupra unei echipe de poliţişti de siguranţă publică care a ripostat”, a precizat pentru AFP o sursă din poliţie.

Marţi seară, cu puţin timp înainte de ora 20.00, el a pătruns în centrul istoric al oraşului în Târgul de Crăciun şi a deschis focul în mai multe rânduri asupra trecătorilor. Aflat în posesia unei arme de foc şi a unui cuţit, el s-a angrenat apoi într-un schimb de focuri cu forţele de ordine, care l-au rănit la braţ, dar după aceea a reuşit să fugă luând un taxi.

Trei persoane au murit în acest atac, cinci persoane sunt grav rănite şi opt sunt rănite uşor, potrivit unui bilanţ încă provizoriu.

Hot this week

Ce se va întâmpla cu prețul aurului în 2026

Prețul aurului a înregistrat în 2025 cea mai mare...

Cine va cumpăra activele Lukoil, una din puşculiţele războiului rusesc?

Compania Midad Energy din Arabia Saudită a devenit unul...

Ce probleme poate genera ciocolata Dubai

Persoanele cu alergii nu ar trebui să consume preparatele...

Cum a fost tratat un bărbat care avea dificultăți de respirație

Cum a fost tratat un bărbat care avea dificultăți...

Românii, cel mai mare investitor străin în România

Românii din afara țării au transferat în România aproximativ...

Topics

Germania se gândește la pensia copiilor și tinerilor

Guvernul german a aprobat miercuri un proiect de lege...

Ce se întâmplă dacă tastezi 67 pe Google

Fenomenul "67" (six-seven) s-a răspândit la nivel mondial în...

Stresul şi anxietatea slăbesc imunitatea

Stresul, anxietatea, nopțile nedormite fac mai mult decât să...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img