Saturday, October 31, 2026
10.9 C
Bucharest

Timmermans avertizeaza Guvernul Romaniei

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat, miercuri, după ce în Colegiul comisarilor s-a discutat despre situaţia statului de drept, că România trebuie să revină urgent la un proces de reformă corect şi a avertizat Guvernul român să nu întreprindă acţiuni care să afecteze sistemul judiciar şi să nu creeze impunitate pentru funcţionari şi demnitari.

„Am informat colegiul cu privire la evoluţia situaţiei din România. România trebuie urgent să revină la un proces de reformă corect şi să se abţină de la orice măsuri care ar putea să ducă la regres”, a afirmat Timmermans.

”Aş vrea să avertizeze Guvernul român sănu întreprindă acţiuni care să afecteze sistemul judiciar şi să nu creeze impunitate pentru funcţionari şi demnitari”, a continuat înaltul oficial european, scrie news.ro

“Am avut mai multe convorbiri cu doamna prim-ministru în ultimele 2 luni. I-am arătat foarte clar că a vorbi de dragul vorbei nu este suficient și avem nevoie de rezultate cât mai curând. Îndeplinirea condițiilor din MCV este esențială.

Am reușit să reîncepem discuția la nivel tehnic, însă din păcate nu am putut încă să tragem concluzia că România este pe calea cea bună”, a spus Frans Timmermans.

„Avem nevoie de rezultate imediate. Am fost clar: discuţiile de dragul discuţiilor nu sunt suficiente. Am discutat despre proiectele de OUG şi secţia specială pentru magistraţi. Din păcate, nu am putut constata că România e din nou pe drumul bun. Comisia Europeană va trebui să acţioneze cu mijloacele pe care le are la îndemână”, a mai declarat prim-vicepreşedintele CE. Timmermans a spus că, dacă este bine informat, „s-ar putea să se ia hotărâri, decizii” care să ducă la ce spunea înainte privind regresul. „Atunci Comisia ar urma să reacţioneze imediat, în termeni de zile. Nu e timp de pierdut, dacă există motiv să reacţionăm imediat, o s-o facem în termen de câteva zile”, a averizat el.

”Nu putem să luăm măsuri pentru nişte OUG care nu au fost date. CE a făcut tot ce a putut alături de toate serviciile noastre pentru a convinge autorităţile române să nu meargă în această direcţie. Le-am dat toate indiciile necesare pentru a evita o astfel de situaţie. Dacă din motive care ţin de politica internă vor persista, atunci Comisia va acţiona imediat”, a mai declarat Timmermans.

Hot this week

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este important ajutorul medical de urgență

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este...

Topics

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img