Monday, January 12, 2026
-4 C
Bucharest

“Timpul nu este in favoarea noastra”

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, vineri, la Arad, că nu a reuşit să ajungă la mitingul PSD de la Iaşi în condiţiile în care şi-a propus să viziteze cât mai multe judeţe din ţară, iar “timpul nu este în favoarea” echipei guvernamentale, astfel că miniştrii s-au împărţit.

Întrebată de jurnalişti la Prefectura Arad de ce nu a fost prezentă alături de conducerea PSD la mitingul de la Iaşi, Viorica Dăncilă a răspuns: “Pentru că am încercat să acoperim mai multe judeţe din ţară şi atunci o parte au mers la mitingul de la Iaşi, o parte am venit în judeţele din altă zonă a ţării, tocmai pentru a încerca să avem o acoperire cât mai mare. Timpul nu este în favoarea noastră şi de aceea încercăm să ajungem în toate judeţele ţării, nu numai noi aici, avem şi alţi miniştri care sunt în alte judeţe, de aici vom pleca şi noi în alte judeţe, astfel încât să putem să luăm contact cu oamenii, să vorbim cu cetăţenii şi să vedem ce îşi doresc de acum încolo şi care este opinia lor”.

Întrebată de ce nu ajunge şi la Timişoara în cadrul vizitei programate în judeţul Timiş vineri, la Giarmana, premierul a spus că timpul nu îi mai permite, dar că se va întoarce la Timişoara cu altă ocazie.

Viorica Dăncilă a precizat că a dorit să fie prezentă la Arad pentru a vedea modul în care sunt folosite fondurile europene şi fondurile guvernamentale.

“Am vrut să vedem care sunt problemele, am vrut să vedem cum este implementat programul de guvernare, am vrut să vedem dacă ne încadrăm în termene pentru obiectivele care vor fi construite în judeţul Arad”, a declarat premierul Dăncilă, citata de Agerpres.

Hot this week

Ce s-a găsit în resturile temutei rachete rusești Oreșnik

Specialiștii ucraineni susțin că cea mai nouă rachetă prezentată...

Scandal în coaliție pe tema acordului UE-Mercosur

Potrivit unui document transmis de ministerul Agriculturii, consultat de...

Macron : SUA se îndepărtează de aliaţi

Președintele francez Emmanuel Macron a denunțat vehement joi 'noul...

Brazilia depaşeşte SUA, devenind cel mai mare producător de carne de vită din lume

Brazilia a depășit anul trecut SUA, devenind cel mai...

Crește non stop prețul la aur și argint

Cotațiile la aur și argint au crescut luni, investitorii...

Topics

Ce s-a găsit în resturile temutei rachete rusești Oreșnik

Specialiștii ucraineni susțin că cea mai nouă rachetă prezentată...

Scandal în coaliție pe tema acordului UE-Mercosur

Potrivit unui document transmis de ministerul Agriculturii, consultat de...

Macron : SUA se îndepărtează de aliaţi

Președintele francez Emmanuel Macron a denunțat vehement joi 'noul...

Crește non stop prețul la aur și argint

Cotațiile la aur și argint au crescut luni, investitorii...

Zf.ro : fermierii români, mai bogați decât cei francezi

Un fermier din România care deţine 100 de hectare...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img