Wednesday, November 12, 2025
10.2 C
Bucharest

”Toată lumea în România face gargară cu corupţia. De dimineaţă până seara numai cu corupţia în gură stau”

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, le-a spus luni, primarilor de comune reuniţi la Bucureşti, că toată lumea în România face ”gargară cu corupţia”, se face ”o vânătoare de vrăjitoare”, dar nimeni nu vorbeşte despre cauzele acestui fenomen, foarte mulţi primari fiind nevoiţi să treacă prin anchete ”extrem de neplăcute pentru ei”, iar în final s-a dovedit că sunt nevinovaţi.

 ”Toată lumea în România face gargară cu corupţia. De dimineaţă până seara numai cu corupţia în gură stau. Toată lumea se preocupă de efectele corupţiei, nimeni nu vorbeşte despre cauzele corupţiei din România. Eu cred că, dacă vrem să avem o administraţie care să fie de calitate, cu oameni bine pregătiţi, nu putem să ne imaginăm că îi plătim prost şi să avem şi performanţă. Nici în comunism nu funcţiona ideea asta. Deci, trebuie să existe o legătură directă între salarizare şi calitatea administraţiei”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu la Adunarea Comunelor din România.

Preşedintele Senatului a mai spus că în România există „o vânătoare de  vrăjitoare”, în condiţiile în care foarte mulţi primari au fost nevoiţi să treacă prin anchete „extrem de neplăcute pentru ei”.

”În România de câţiva ani buni este o vânătoare de vrăjitoare. Foarte mulţi primari au trebuit să treacă prin anchete extrem de neplăcute pentru ei, pentru că le-a afectat imaginea publică. Foarte mulţi, în final, s-a dovedit că sunt nevinovaţi. Dar au făcut acest periplu prin faţa televizoarelor pe care îl vedem de câţiva ani de zile şi care are parcă drept scop umilirea unor oameni şi distrugerea elitelor româneşti”, a completat Călin Popescu Tăriceanu.

El a propus ca din Fondul suveran de dezvoltare să se gândască crearea unei bănci de stat, pe lângă CEC, care să aibă drept scop finanţarea proiectelor comunităţilor locale.

„Vreau să lansez o idee şi o temă de reflecţie mai ales pentru Guvern: ca din Fondul suveran de dezvoltare să gândim crearea unei a doua bănci de stat, pe lângă CEC, care să aibă dept scop finanţarea proietelor comunităţilor locale”, a subliniat copreşedintele ALDE citat de news.ro

Hot this week

Strategia Naţională de Apărare. Care sunt provocările şi ameninţările la adresa României

Preşedintele Nicuşor Dan a prezentat principalele prevederi ale Strategiei...

Cum votează românii în funcție de nivelul de educație

Sociologul Remus Ștefureac pe Facebook : Cum votează românii în...

Carmen Uscatu la Antena 3 CNN : “Gheorghiu ne vulnerabilizează. E incompatibilă. Nu mai vorbim la telefon”

Carmen Uscatu, cofondatoarea Asociației “Dăruiește Viață”, a declarat marți...

Regimul Erdogan vrea 2340 de ani de închisoare pentru liderul opoziţiei

Primarul din Istanbul, Ekrem Imamoglu, lider al opoziției și...

Carmen Uscatu o acuză pe Oana Gheorghiu : Ne-a creat o vulnerabilitate foarte mare. E incompatibilă

„O vulnerabilitate foarte mare”. Aşa descrie Carmen Uscatu, copreşedintă...

Topics

Nicușor Dan : voi bloca anchetarea penală a vicepremierului Oana Gheorghiu

Președintele Nicușor Dan a declarat marți că declarația vicepremierului...

Aşa procedează un ministru care-şi respectă meseria de bază

Aşa procedează un om care-şi respectă meseria. Care mai...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img