Saturday, October 10, 2026
19.9 C
Bucharest

Totul despre parteneriatul CNN – Antena 3

În această seară, Mihai Gâdea a făcut anunțul anului în televiziune, mutarea-bombă care va schimba definitiv piața TV din România.

În cel mai complicat context global de la al Doilea Război Mondial încoace, Antena 3 – cea mai importantă staţie de ştiri din România şi singurul post afiliat CNN din ţara noastră – a parafat documentele prin care trece într-o etapă superioară a parteneriatului cu cea mai mare reţea mondială de informaţii.

Noul acord dintre cele două companii media înseamnă accesul Antena 3 la conţinutul oferit prin CNN Newsroom.

De asemenea, în virtutea acestuia, CNN va produce conţinut original pentru Antena 3. Începand cu finalul acestui an, un program jurnalistic intitulat « CNN hour » va putea fi urmărit zilnic în grila televiziunii de ştiri din România, iar o secţiune specială a site-ului antena3.ro va găzdui informaţii şi analize originale.

Concentrându-se pe agenda ştirilor internaţionale, conţinutul « CNN hour »  atât pentru TV, cât şi pentru online va fi produs de CNN International.

În  plus, prezentatorii, reporterii, operatorii, redactorii, editorii şi producătorii Antena 3 vor avea acces la programe speciale de training realizate atât la Bucureşti cât şi în cartierele generale ale CNN din Statele Unite şi Marea Britanie.

Criteriile deontologice şi principiile profesionale ale celei mai respectate reţele de televiziune din lume se vor adăuga celor pe care echipa Antena 3 le-a imbrăţişat în anii de activitate de până acum.

Noul parteneriat dintre cele două televiziuni de ştiri a fost semnat de Konstantinos Oikonomou, Vicepreşedinte Parteneriate Strategice, din partea CNN şi de Mihai Gîdea, C.E.O Antena 3.

Hot this week

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

Topics

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

”Rusia a început deja războiul pe care Europa refuză să-l vadă”

”Războiul din umbră al Rusiei cu Europa intră într-o...

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va fi eliminat din fruntea AUR?

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va...

Franța își întărește capacitatea nucleară militară

Președintele francez, Emmanuel Macron, a asistat marți dimineața la...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img