Tuesday, March 31, 2026
7.8 C
Bucharest

Traditii : bataia in familie devine legala in Rusia

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat marţi controversata lege privind dezincriminarea violenţelor domestice, ceea ce reduce opţiunile juridice de care dispun victimele, dar şi pedepsele împotriva agresorilor, informează AFP.

Adoptată la sfârşitul lunii ianuarie de majoritatea covârşitoare a deputaţilor şi votată la începutul lunii februarie şi de senatori, legea diminuează pedepsele pentru violenţele comise în sânul familiei, comutând cei doi ani de închisoare prevăzuţi până acum în simplă amendă, cu excepţia cazurilor de violenţe grave sau de recidivă.

Deputaţii conservatori care au iniţiat acest text l-au prezentat ca având ca scop să corecteze o ‘anomalie’ din legislaţia rusă: faptul că autorii de violenţe domestice sunt urmăriţi penal, în timp ce violenţele comise în afara cercului familial sunt sancţionate pe baza dreptului civil.

Însă această lege a stârnit numeroase critici din partea activiştilor ruşi pentru drepturile omului, care consideră că ea subminează lupta împotriva violenţelor domestice, şi a provocat o dezbatere la nivel naţional în Rusia.

Conform agenţiei naţionale de statistică, 49.579 de cazuri de violenţă domestică au fost înregistrate în 2015, dintre care 35.899 au implicat violenţe împotriva unei femei.

Aproximativ 7.500 de femei au murit din cauza loviturilor soţului în 2015, susţine asociaţia ANNA, care ajută femeile victime ale violenţelor, scrie Agerpres.

Hot this week

170 de ani de la încheierea războiului Crimeei, moment crucial pentru România modernă

Războiul Crimeii (1853-1856), purtat între Rusia și puterile europene,...

Congresmanul republican Don Bacon îl critică pe Trump pentru declarațiile anti-NATO

Congresmanul republican Don Bacon critică dur declarațiile președintelui Donald...

Singurele 3 țări din Europa cu aer curat

Doar 13 țări din lume au un aer sigur...

Topics

Prima femeie Arhiepiscop de Canterbury a Bisericii Anglicane

Sarah Mullally a fost învestită, la Catedrala din Canterbury,...

Zona Euro, aproape de blocaj

Creșterea sectorului privat în zona euro aproape s-a blocat...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img