Thursday, March 12, 2026
7.5 C
Bucharest

Tragedie pe o autostrada din SUA

O pasarelă pietonală de acces la Universitatea Internaţională Florida s-a prăbuşit joi la Miami pe o autostradă cu şase benzi şi ar fi provocat moartea mai multor oameni, potrivit canalului NBC, care citează poliţia rutieră, informează AFP.

Pasarela, inaugurată sâmbătă, nu era încă deschisă publicului. Potrivit unor martori citaţi de televiziunile americane, mai multe maşini au fost prinse sub structura prăbuşită.

O macara de mare capacitate şi numeroase ambulanţe se află la faţa locului pentru a degaja resturile pasarelei şi, respectiv, a evacua răniţii.

Studenţii nu se aflau la cursuri, fiind în vacanţa de primăvară.

Hot this week

Ce vor să aducă americanii în bazele aeriene din România

Potrivit unor surse oficiale, Departamentul de Război al SUA...

Fostul șef al Armatei Americane e îngrijorat de prelungirea războiului cu Iran. Comparație cu Afganistan și Irak

Fostul președinte al Statului Major Interarme, Amiralul Mike Mullen,...

Kirsten Fontenrose : Crizele internaționale consolidează rolul strategic al României

Unul din cei mai importanți specialiști americani în problema...

Europol : “ameninţări ridicate” de terorism şi „extremism violent” pe teritoriul european

Escaladarea conflictului din Iran pune Europa în stare de...

Finlanda vrea arme nucleare NATO

Finlanda urmează să relaxeze interdicția privind armele nucleare, permițând...

Topics

Ce vor să aducă americanii în bazele aeriene din România

Potrivit unor surse oficiale, Departamentul de Război al SUA...

Kirsten Fontenrose : Crizele internaționale consolidează rolul strategic al României

Unul din cei mai importanți specialiști americani în problema...

Finlanda vrea arme nucleare NATO

Finlanda urmează să relaxeze interdicția privind armele nucleare, permițând...

Oficial iranian : China și Rusia ne sprijină

Ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, a declarat vineri...

Ideologul Pentagonului spune că Israelul l-a ucis pe Khamenei

Un oficial de rang înalt de la Pentagon, subsecretarul...

17 țări din 3 continente implicate direct sau indirect în război

17 țări din 3 continente implicate direct sau indirect...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img