Thursday, October 22, 2026
11.5 C
Bucharest

Tudose : SUA sunt şi trebuie să rămână principalul aliat strategic al României

Premierul Mihai Tudose a afirmat joi că Statele Unite ale Americii sunt şi trebuie să rămână principalul aliat strategic al României, atât pe partea militară, cât şi din punct de vedere economic.

Întrebat dacă reacţia SUA privind legile justiţiei este justificată, Tudose a răspuns: ‘Consider că SUA sunt şi trebuie să rămână principalul aliat strategic al României şi nu mă refer numai la partea militară, partea de securitate, ci şi din punct de vedere economic. Sunt foarte multe companii foarte mari care vin şi investesc în România, anul viitor va fi spectaculos din acest punct de vedere, sper . Tot ce s-a discutat anul acesta, anul viitor va începe efectiv să fie implementat. Deci, repet, SUA reprezintă nu numai un partener militar, ci şi un partener economic şi principalul aliat strategic al României’.

Luni, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Heather Nauert, afirma, într-o declaraţie de presă intitulată ‘România – propuneri ce afectează independenţa sistemului judiciar’, că ‘Statele Unite constată cu îngrijorare că Parlamentul României ia în considerare o legislaţie ce ar putea submina lupta împotriva corupţiei şi slăbi independenţa sistemului judiciar în România’.

Această legislaţie, ‘propusă iniţial de Ministerul Justiţiei, ameninţă progresul pe care România l-a făcut în ultimii ani de a construi instituţii judiciare puternice, protejate de interferenţa politică’, susţine purtătorul de cuvânt în declaraţia publicată pe site-ul Departamentului de Stat.

Statele Unite ‘îndeamnă Parlamentul României să respingă propunerile care slăbesc statul de drept şi pun în pericol lupta împotriva corupţiei’, a adăugat purtătorul de cuvânt citat de Agerpres.

Hot this week

Nicuşor Dan : manipularea informațională și interferența străină pot influența procese electorale

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis miercuri, 21 octombrie...

NATO : vom întări apărarea la Marea Neagră

Statele membre NATO vor desfășura în regiunea Mării Negre...

SRI : Ludovic Orban, iresponsabil şi suburban

Serviciul Român de Informații (SRI) a calificat drept „iresponsabile”...

Extremiştii din Parlamentul European, vizaţi de percheziţii

Mai multe percheziţii au avut loc miercuri la Parlamentul...

Şocant! Omul lui Trump către Putin : “Sunteţi un umanist”

Steve Witkoff, emisarul lui Trump trimis miercuri la Sankt...

Topics

Planul NATO în caz de atac al Rusiei

Planul NATO în caz de atac al Rusiei   5 dispute...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img