Sunday, October 11, 2026
19.7 C
Bucharest

Tulpina DELTA incepe sa loveasca in Romania : doua persoane nevaccinate au decedat

Două persoane nevaccinate în vârstă de 35 și 62 de ani, din județul Bacău, care au fost infectate cu tulpina Delta a coronavirusului au murit, anunță CNCAV.

„Conform informațiilor primite in urma cu puțin timp de la INSP, alte două decese au fost înregistrate ca urmare a infectării cu tulpina Delta. Persoanele, cu vârste de 62, respectiv 35 de ani, sunt din judetul Bacău și erau nevaccinate, deși aveau condiții medicale preexistente”, a precizat Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID19 (CNCAV), scrie g4media.ro

În România a fost înregistrat în luna iunie primul deces COVID cauzat de infectarea cu tulpina Delta (indiană) a coronavirusului, în județul Argeș. Este vorba despre o femeie de 72 de ani din Pitești, care avea și comorbidități.

Varianta B1617.2 (Delta) sau tulpina indiană este considerată cea mai adaptată dintre cele patru  variante virale de îngrijorare, cu un grad ridicat de contagiozitate, de două ori mai mare față de tulpina inițială și cu aproximativ 60% mai mare decât tulpina Alpha, cunoscută ca varianta britanică.

Varianta Delta are potențialul de a deveni tulpină majoritară la nivel global, nu doar în anumite țări, fiind responsabilă de un număr mare de infecții, predominant la persoanele nevaccinate.

Vaccinurile actuale administrate în schemă completă își mențin eficiența față de infecția cu acest tip de tulpină, sens în care vaccinul produs de compania Pfizer/ BioNTech asigură o protecție de spitalizare de 96%, iar AstraZeneca/Vaxzevria asigură o protecție de 92%.

Vacinarea cu schemă completă oferă protecție față de boala COVID-19, scade riscul de internare, riscul de complicații și de deces.

În România, au fost confirmate, până la acest moment, 57 de cazuri de infecție cu tulpina Delta, în 9 județe din țară, cele mai multe fiind înregistrate în Ilfov, Argeș și municipiul București. Un prim deces cauzat de tulpina Delta a fost declarat la o persoană de 72 de ani, din muncipiul Pitești, nevaccinată.

Hot this week

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

Topics

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

”Rusia a început deja războiul pe care Europa refuză să-l vadă”

”Războiul din umbră al Rusiei cu Europa intră într-o...

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va fi eliminat din fruntea AUR?

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va...

Franța își întărește capacitatea nucleară militară

Președintele francez, Emmanuel Macron, a asistat marți dimineața la...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img