Home Articole Turcia a dat drumul la robinetul cu migranti spre Romania

Turcia a dat drumul la robinetul cu migranti spre Romania

19533
16
SHARE

Nava cu migranţi care a eşuat pe Marea Neagră şi a fost remorcată de către ambarcaţiuni ale Poliţiei de Frontieră a ajuns în Portul Midia miercuri dimineaţă. La bord se aflau 157 de persoane, între care 56 de copii, din Iran şi Irak, ei urmând să fie supuşi în cursul acestei zile procedurilor de verificare, operaţiune care va avea loc la sediul Gărzii de Coastă, scrie news.ro.

Potrivit reprezentanţilor Gărzii de Coastă, nava cu migranţi care a plutit în derivă în Marea Neagră în cursul zilei de marţi, fiind remorcată ulterior de o ambarcaţiune civilă, a ajuns în Portul Midia în jurul orei 02.00.

La bordul vasului se aflau 157 de migranţi, dintre care 56 de copii, aceştia spunând că sunt din Iran şi Irak. Migranţii au fost duşi temporar într-un spaţiu de la sediul Gărzii de Coastă, urmând ca în cursul acestei zile să fie supuşi operaţiunilor de verificare care vor avea loc tot la sediul Gărzii de Coastă.

Ambarcaţiunea a fost detectată pe Marea Neagră marţi, în jurul orei 11.00, de către poliţiştii de frontieră din cadrul Sistemului Integrat de Supraveghere la Marea Neagră – SCOMAR. Vasul se afla la aproximativ 32 mile marine Est Midia şi se îndrepta din apele internaţionale spre cele teritoriale româneşti, ţintă confirmată de un elicopter al Ministerului Apărării Naţionale ca fiind o ambarcaţiune cu multe persoane la bord.

Garda de Coastă a dispus să se intervină cu două nave care au plecat spre ambarcaţiunea suspectă, iar totodată s-a solicitat sprijinul Marinei Militare, care a participat cu o navă de intervenţie aflată în zonă. De asemenea, au fost informate autorităţile de frontieră bulgare şi turce.

Nava, care plutea în derivă, a transmis prin sistemul radio mesaje de ajutor din cauza vântului puternic, iar, din primele date comunicate, ambarcaţiunea are la bord mai multe persoane care se află în pericol.

“În funcţie de situaţia de la faţa locului, navele PFR vor acţiona conform procedurilor internaţionale, inclusiv prin iniţierea unei acţiune de tip SAR, pentru a oferi sprijin şi asistenţă  navei aflate în pericol”, adaugă Poliţia de Frontieră.

Nava respectivă a fost tractată de o ambarcaţiune comercială şi adusă la ţărm, marea fiind agitată, având gradul 5, ceea ce înseamnă că valurile depăşeau doi metri.

O navă pe care se aflau 97 de refugiaţi din Iran şi Irak, între care 36 de copii, a fost interceptată sâmbătă dimineaţă de către autorităţile române, în zona Vama Veche – 2 Mai. O a doua ambarcaţiune la bordul căreia se aflau 120 de migranţi a fost depistată în largul mării vineri noapte, iar poliţiştii români de frontieră au cerut sprijinul autorităţilor din Turcia.

viewscnt

16 COMMENTS

  1. Sa fie oare o legatura intre achizitiile de armament si exercitiile NATO ,facute de Romania si acest exod din Turcia? Pe zi ce trece se confirma faptul ca Turcia sprijina statul islamic si razboiul din aceasta zona ,impreuna cu Rusia pentru destabilizarea Europei. Nu suna umanitar, dar s-ar putea sa avem si noi nevoie de un gard ca Ungaria, fiindca cealalta solutie , sa ne trimitem “armata” pentru pace si prosperitate in Irak,Siria, etc….. e cam scoasa din calcul. Cu umanitate prea multa,o sa sugem papucii altora inca 2000 de ani.

  2. Si cu ce e de vina Turcia, ca “paza si protectia” romaneasca ii primeste ? Ia sa refuze pana la nivel de armament, cateva nave… sa vedem daca mai vin migrantii spre noi…

  3. In ce articol din lege scrie faptul ca daca ii gasesti la 30 mile de Romania trebuie sa ii ajuti si sa ii tragi dupa tine pana in tara ta … ia sa ii scoata din apele teritoriale Romane si sa le gaureasca barca si sa ii lase sa se descurce ….i fac pariu ca daca ar gauri 2 barci dinastea clandestine si ar face mediatica treaba i garantez 99,99% nu ar mai indrazni nici 1 sa vina

    • Esti bolnav pshic inteleg sa nu primeste refugiați dar tu inciti ca un babuin hitlerist la masacru si baie de sânge la genocid impotriva unor nave neinarmate si neagresive ceea ce faci di se numeste incitare la actiiuni teroriste..una a sa nu-i primesti (e ok) sa le dai ajutor alimentar medicamente piese de schimb pt nave eventual sa le pui la dispozitie o navă si sa-i trimiti inapoi si alte e sa ceri public genocid

  4. in apele internationale oamenii trebuie ajutati, in sensul in care sa fie fie remorcati si dusi inapoi de unde au venit fie preluati si dusi de unde au venit caz in care barcuta lor turistica trebuie scufundata.

    din pacate imi miroase ca pasivitatea si “omenia” celor care sunt platiti la greu sa apere tara, inclusiv frontiera ei tocmai au fost recompensate de maestrul Juncker cu vorbe bune, promisiuni de Schengen si ceva bani.
    Ca nu-i asa, trebuie sa fim si noi europeni ca si ei, sa avem si noi islamisti, migranti, moschei, atentate, burka…. trebuie sa fim la fel de imbecili ca si altii si ca sa aiba curajul sa fie guvernul mai imbecil decit oricum l-a ajutat natura ne dau nemtii si fracejii niste banutzi ca sa-i mai scapam pe ei un pic de rahatul in care i-a bagat Merkel.

    Iohannise, zi cum ramine cu momentul in care ti-ai bombat pieptul, ai incordat muschiul si ai zis ca “1714 primim, nici unul mai mult ca atita avem capacitate”? Ai mai pus un zero la final si ai uitat sa ne zici?

  5. Doar nu suntem prosti cu toti …. !!! au venit din Siria cu cate intr-o mica ambarcatiune peste 3 mari ….

  6. Ce primeste turcia compensare?!
    Suna a santaj turcesc exact ca anul trecut,cum a fost cu merkel cand aiatolahul primise 2 bilioane dolari de la occident-merkelita! Indiferent de doleante sau cerinte,planul e deja stabilit doar ca trebuie sa aiba carausii pe aceeasi mana sa intre in forta. Am scris”sa nu va mai aud cu minciuna manipulatoare:romania stat suveran si sigur”! Sloganurile curg in defavoarea romaniei doar pentru scopuri exterioare care nu au legatura cu :stabilitatea,patria,neamul,cetateanul,drepturile,viata de zi cu zi! Experimentul”toti intro oala cu rahat” sau “cazanul cu smoala” curge fara nicio piedica prin politica romaneasca!
    Aproape tot ce am scris anticipat s-a adeverit,vom trai zile grele…cine mai reuseste sau mai rezista!

  7. De ce? Intrebati Germania. Nemtii, vor sa foloseasca UE, ptr a impune sanctiuni Turciei. Turcii ce au zis, incercati ca vedeti pe dracu.
    Romania este o victima coletarala in rafuiala dintre turci si nemti. Nemtilor le pasa cat negru sub unghie de tarile aflate in prima linie. Ei au o rafuiala personala cu Erdogan. Consecintele le trag romanii.

  8. ce să-ţi spun, erau în pericol! dar nouă cine dracului ne garantează că nu sunt şi foşti membri ai Statului Islamic, că am înţeles că şi ăia fug tot spre noi? o să mai stăm liniştiţi pe străzi de acum încolo? o să mai putem să ne ducem la mare? vai de capul vostru de inconştienţi! voi nu aţi văzut de ce sunt ăştia în stare? aduceţi-o, băi, şi pe coana weber să ne esplice ea cum e cu ăştia, că poate ea are SPP-işti s-o apere! dar noi, pe noi cine dracu ne protejează de nebunii ăştia?

  9. Doamnele islamice imbrobodite arata cardurile incarcate cu bani pe care UE li le pune la dispozitie in Turcia in contul ajutorului de 6 Miliarde de Euro dati de Merkel direct lui Erdogan (intr-o sedinta secreta la care au participat Merkel, Erdogan si Rutte, primul ministru al Olandei):

    http://media.breitbart.com/media/2017/08/Screen-Shot-2017-08-04-at-17.51.16-640×480.png
    http://media.breitbart.com/media/2017/08/800-1-1.jpg
    http://media.breitbart.com/media/2017/08/800-4.jpg

    http://www.breitbart.com/london/2017/08/04/pics-850000-migrants-in-turkey-paid-cash-by-european-union/

    Deci banii din taxele noastre, ale celor din UE, sunt folositi pt.a avea grija de adevaratii refugiati de razboi sirieni din Turcia.

    Daca sirieni, irakieni, iranieni, afgani, etc. vin cu barca pe Marea Neagra, desi au acolo carduri preplatite de UE pt.chirie, mancare, utilitati, haine, etc., inseamna ca
    nu se califica in Turcia ca refugiati de razboi, deci sunt Migranti Economici

    si atunci nu trebuie adusi la Midia, Constanta, etc. pentru ca sunt migranti clandestini si ilegali, care fac asylum shopping, in cautarea celor mai favorabile bacshishuri. (Au auzit ca in Germania li se dau cheile apartamentului, cheile masinii si adresa unei bashtinashe blonde.)

  10. Ma uit citesc si ma minunez
    Ginditi ca niste copii…oricine isi da seama ca Romania face acelasi lucru ca Germania….invita si primeste cu bratele deschise musulmanii …adia ataca zilnic biserica strabuna ortodoxa si intoarce oamenii impotriva preotilor…
    Si uite asa acest popor crestin in 2…3 ani va sustine si proteja islamul
    …..rideti acum si pligeti mai tarziu
    …la fel cum ziceau unii ca la noi nu vor veni
    .
    Calculato numai in ultimile 2 luni coti au venit prin cele 2 intrari timisoara si marea neagra plus cei nestiuti cu masini …nu e de ras…
    .

    .

    ..

Leave a Reply