Friday, January 23, 2026
0.5 C
Bucharest

Ţuţuianu : “Voi fi prezent la MApN de la 7:30 dimineaţa până undeva la 9:00 – 10:00 seara”

Senatorul PSD Adrian Ţuţuianu a fost avizat pozitiv joi, cu 22 de voturi ”pentru” (PSD, ALDE, UDMR) şi 10 voturi ”împotrivă” (PNL, USR), de către comisiile de specialitate ale Parlamentului pentru a prelua funcţia de ministru al Apărării, el spunând că va fi un ministru serios, care ştie carte şi că vrea să lase urme pe acolo pe unde trece, scrie news.ro.

”În primul rând ne interesează ca în perioada 2017 – 2020 să dezvoltăm capabilităţile de apărare naţională, capabilităţi robuste şi moderne. În al doilea rând, să creştem credibilitatea strategică în cadrul NATO şi al UE, să consolidăm parteneriatele strategice (…), să dezvoltăm relaţiile de cooperare internaţională în plan bilateral, regional şi în cadrul organizaţiilor internaţionale (…) Este extrem de important în programul nostru de guvernare sublinierea misiunilor generale ale armatei României”, a spus Adrian Ţuţuianu despre priorităţile Ministerului Apărării în perioada următoare.

El a explicat că în prezent se derulează opt programe principale de înzestrare a armatei române, că procedurile de achiziţie publică au fost demarate şi se află în diverse stadii de implementare. Ţuţuianu a afirmat că va fi foarte ferm în a respecta termenele prevăzute de lege în ceea ce priveşte acest subiect şi că va face tot posibilul pentru recuperarea întârzierilor.

”Sunt opt programe principale de înzestrare a armatei: corveta multifuncţională, sistemul de instalaţii mobile de lansare rachete antinavă, modernizarea maşinii de luptă MLI 84 M, transportorul blindat pentru trupe 8×8 şi 4×4, sisteme C4 cu capabilităţi de integrare ISTAR, sisteme de rachete sol-aer cu bătaie mare, sistemul integrat de arme SHORAD etapa I şi sistemul lansator multiplu de rachete cu bătaie mare”, a precizat ministrul desemnat al Apărării.

Adrian Ţuţuianu a dat asigurări că cele 2% din PIB alocate Apărării vor fi cheltuite în conformitate cu angajamentele luate şi că nu va da bani altcuiva deoarece este un angajament pe care România şi l-a asumat şi pe care trebuie să-l respecte.

”Vă asigur că voi fi un ministru foarte serios, foarte aplecat pe subiectele care ţin de activitatea ministerului, prezent de la 7:30 dimineaţa în instituţie şi probabil că undeva la 9:00 – 10:00 seara o să-mi închei programul. Sunt ambiţios şi vreau să las urme pe unde trec (…) Contează să ştii carte şi eu cred că ştiu”, a susţinut Ţuţuianu.

În ceea ce priveşte armata europeană comună, ministrul desemnat al Apărării a spus că trebuie să ţinem cont că România este atât membru NATO, cât şi UE, iar capabilităţile de apărare europene trebuie să fie complementare celor ale Alianţei Nord-Atlantice.

Hot this week

Averea fabuloasă făcută de Rusia pe seama exploziei prețului la aur

Rezervele Rusiei de aur și valută, parțial înghețate de...

SUA şi Danemarca vor renegocia Acordul Apărării din 1951

SUA şi Danemarca vor renegocia Acordul Apărării din 1951 Statele...

Cel mai bun cal de curse din lume

Pur-sângele francez Calandagan, în vârstă de cinci ani, a...

O ţară NATO reintroduce serviciul militar obligatoriu

După o pauză de aproape două decenii, tinerii din...

Două intervenții cardiace majore, la 72 de ani: cum i-a fost salvată viața

Două intervenții cardiace majore, la 72 de ani: cum...

Topics

Averea fabuloasă făcută de Rusia pe seama exploziei prețului la aur

Rezervele Rusiei de aur și valută, parțial înghețate de...

SUA şi Danemarca vor renegocia Acordul Apărării din 1951

SUA şi Danemarca vor renegocia Acordul Apărării din 1951 Statele...

Cel mai bun cal de curse din lume

Pur-sângele francez Calandagan, în vârstă de cinci ani, a...

O ţară NATO reintroduce serviciul militar obligatoriu

După o pauză de aproape două decenii, tinerii din...

Două intervenții cardiace majore, la 72 de ani: cum i-a fost salvată viața

Două intervenții cardiace majore, la 72 de ani: cum...

We, the ones on the front line

We, the ones on the front line US President Donald...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img