Comunicatul DNA :

În completarea comunicatului nr. 1512/VIII/3 din 28 octombrie 2014, privind suspiciunea săvârşirii unor fapte de corupţie în legătură cu încheierea unor contracte de licenţiere IT, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de UDREA ELENA GABRIELA, pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani (în forma dobândirii/utilizării de bunuri cunoscând că provin din infracțiuni) şi fals în declaraţii de avere

În ordonanţa de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

La data de 28.10.2014, s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore, iar ulterior arestarea preventivă a inculpatului Cocoș Dorin (fostul soț al suspectei UDREA ELENA GABRIELA), pentru infracţiunile de trafic de influență și spălare de bani.
În sarcina inculpatului Cocoș Dorin s-a reținut că, în anul 2009, în baza înţelegerii prealabile cu inculpaţii Gheorghe Ştefan şi Sandu Gabriel, a pretins de la două persoane suma de 9.000.000 de euro pentru el, suma de 3.996.360 euro pentru Gheorghe Ştefan, suma de 2.700.000 de euro pentru ministrul Gabriel Sandu, toate acestea pentru a-şi exercita influenţa asupra lui Gabriel Sandu, precum şi asupra altor persoane din Guvern şi respectiv din cadrul ministerelor implicate – MCSI, Ministerul de Finanţe, în scopul de a asigura firmelor susţinute de un om de afaceri adjudecarea contractului de licenţiere Microsoft din anul 2009. Inculpatul Cocoș Dorin a primit de la omul de afaceri, prin intermediar, suma de 9.000.000 USD.
Sumele de bani au fost transferate din contul D-CON.NET (liderul asocierii de firme favorizate la adjudecarea contractului), în mod succesiv, în conturile altor firme, ajungând în cele din urmă la Cocoș Dorin. La baza plăţilor au stat contracte comerciale ce atestă operaţiuni comerciale fictive şi care au avut rolul de a disimula provenienţa şi circuitul sumelor de bani.
Contrar dispoziţiilor legale, în declaraţiile de avere din anul 2010, nu apar menţiuni cu privire la împrumuturile primite de SC Euro Hotels International Co SRL de la persoana fizică Dorin Cocoş, deşi Udrea Elena declară încasarea de dividende de la această societate.
Având în vedere obligaţia legală de a-şi declara averea, faptul că, în perioada 2009 – 2013, Udrea Elena Gabriel a declarat achiziţionarea mai multor bunuri imobile a căror valoare depăşeşte veniturile obţinute ca ministru, deputat sau din activitatea didactică, se prezumă că aceasta a utilizat veniturile din alte surse – împrumuturi, dividende, asumându-şi răspunderea pentru provenienţa acestora.
Potrivit art. 29 alin. 1 lit. c din Legea 656/2001, dobândirea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, constituie infracţiunea de spălare a banilor.
Din probatoriul administrat până la acest moment, rezultă că inculpatul Cocoş Dorin a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă, sumele de bani obţinute cu titlu de folos necuvenit din săvârşirea acestei infracţiuni fiind utilizate în achiziţia de imobile şi pentru creditarea societăţilor. De asemenea, există acte (contracte de împrumut, chitanţe, contracte de vânzare – cumpărare imobile) şi declaraţiile de avere din perioada 2009 – 2014, din care rezultă că suspecta Udrea Elena Gabriela cunoştea provenienţa fondurilor utilizate pentru achiziţionarea de bunuri comune, având cunoştinţă şi de intenţia inculpatului Cocoş Dorin de obţinere a unor chitanţe false privind restituirea pretinsului împrumut pe care l-ar fi luat de la unul din cei doi mituitori.

Suspectei Udrea Elena Gabriela i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

10 COMMENTS

  1. De ce nu se spune nimic despre afacerile pe care le avea Cocos in spitale?! Noi din spitale stim care era mersu’, plus ca facea legea de ani de zile! Despre asta chiar nu va zice nimeni nimic, niciodata?! Daca vreti, vin eu si va fac o emisiune despre tot ce facea nenorocitul asta prin spitale! Ce dreac

  2. Foarte ciudat, de ce de abia acum apar toate acestea ? SRI-ul este vinovat in solidar cu impricinatii, trebuia sa actioneze la timpul oportun. Nici DNA-ul n-a fost strain de toate acestea. Trebuie sa ne fie clar tuturor, orice misca in tara asta este monitorizat intr-un fel sau altul. Toate interceptarile trebuiau puse pe masa indiferent de relatiile acestora, la timpul respectiv, cu palatul Controceni. S.N. inainte de toate. Poate acum este prea tarziu, iar concetatenii, tot ei , vor trebui sa faca eforturi ca natiunea sa revina la suprafata.

  3. Daca SRI cunostea implicarea lui Udrea in aceste incalcari ale legii (si probabil in multe altele), cum au permis ca ea sa devina presedinte de partid si candidat la functia cea mai inalta in stat? Nu e treaba mea sa spun cum ar fi trebuit sa procedeze, chiar nu stiu cum era cel mai bine de procedat, insa sint convins ca erau o multitudine de cai legale pentru a preveni o asemenea evolutie a lucrurilor. Stiu ca, la fel ca in medicina, e mai usor sa previi decit sa repari, iar accederea la candidatura pentru functia suprema in stat a unui asemenea personaj, impreuna cu intreaga retea mafiota la care era conectata reprezenta un risc major la securitatea nationala, adica exact principala ocupatie si destinatie a SRI.

  4. Nu pricep cum nici una din vedetele aduse si invinuite de DNA in dosarele Microsoft si cel al restituirilor (Bica) nu au ca probe inregistrari audio si video> Cum adica, a fost in stare Basica sa-l inregistreze (singur sau ajutat de altii) pe Mircea Basescu si n-a dus-o capul pe Bica sau Udrea sa faca asa ceva? Pai Sandu Gabriel ala era ministrul comunicatiilor si alea se fac cu tehnica audio si video, nu mai sintem pe vremea buciumelor, a tobelor si a fumului indienilor. Afara de cazul ca asemenea probe exista, dar sint tinute ca artilerie grea, ca probe decisive cu care sa-si infunde adversarul sau sa-si negocieze libertatea. Refuz sa cred ca Nutzi nu are niscaiva filmulete cu Traian in momente de relaxare, sau Ghita niste amintiri placute cu Coldea si colegii…

Leave a Reply