Saturday, September 13, 2025
18.9 C
Bucharest

UE, mutare strategica : 5,5 miliarde de euro pentru aparare comuna

Comisia Europeană a propus miercuri un fond european pentru apărare menit să promoveze o investiție mai coordonată a statelor membre ale Uniunii Europene în cercetarea, dezvoltarea de prototipuri și achiziționarea de echipamente și tehnologie militară care ar urma să reunească pe termen mediu până la 5,5 miliarde de euro anual, bani proveniți din sectorul public și privat, transmit Reuters și EFE.

În plus, înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru politică externă, Federica Mogherini, a prezentat miercuri, într-o conferință de presă, un document de reflecție care prezintă trei posibile niveluri de integrare în domeniul apărării comune, care însă ‘nu vor reprezenta un pas în spate’.

”Apărarea și securitate reprezintă unul dintre domeniile prin care noi putem relansa Uniunea Europeană. Avansăm rapid în privința chestiunilor de securitate în Uniunea Europeană, Comisia însoțind și susținând statele membre în hotărârea lor. Documentul publicat astăzi este contribuția Comisiei la reflecțiile privind viitorul Uniunii noastre în acest domeniu, motivate de nevoia unei apărări mai eficace și mai integrate exprimată de cetățenii noștri”, a declarat Mogherini, într-o conferință de presă.

Ea a ținut să accentueze că UE nu încearcă să concureze cu NATO în domeniul apărării.

La rândul său, vicepreședinte CE pentru ocuparea forței de muncă, creștere, investiții și competitivitate, Jyrki Katainen, a explicat că noul fond va acționa ca un ”catalizator pentru o industrie europeană a apărării puternică, care dezvoltă tehnologii și echipamente pe deplin interoperabile”.

Statele membre vor rămâne suverane în domeniul apărării, însă influența lor va spori, iar banii alocați în acest domeniu vor fi folosiți mai eficient.

Katainen a precizat că ”nu este vorba despre crearea unei armate a Uniunii Europene”. ”NATO nu are o armată a sa”, a spus el, subliniind că alianțele militare occidentale sunt formate de forțe naționale care lucrează împreună.

Deși Uniunea Europeană are mai multe misiuni militare în străinătate, blocul comunitar nu a putut niciodată să își calibreze performanțele economice cu o putere de apărare extinsă, preferând să se bazeze pe Alianța Nord-Atlantică, notează Reuters.

Ministrul apărării german, Ursula von der Leyen, a salutat planul prezentat miercuri de executivul UE. ”Este (un plan) ambițios și arată cât de departe am ajuns în ultimele 12 luni în crearea unei uniuni a apărării și securității”, a menționat Von der Leyen citata de Agerpres.

Cheltuielile alocate cercetării în domeniul apărării au scăzut cu o treime (peste 20 de miliarde de euro) începând din 2006. Armamentul și echipamentele militare ce pot fi desfășurate în teren de Uniunea Europeană reprezintă doar 15% din cele ale SUA, deși bugetul alocat de forul comunitar pentru cercetare și achiziționarea de echipamente militare reprezintă jumătate din cel alocat de Washington în acest domeniu.

Propunerile prezentate miercuri de CE vor fi reluate vineri de președintele executivului comunitar, Jean-Claude Juncker, în cadrul Conferinței pentru securitate și apărare de la Praga.

Hot this week

Invitată de AUR, o femeie a venit cu 6 cuțite la Parlament

O femeie din Republica Moldova a fost prinsă la...

Ameninţată de Rusia cu invazia, Finlanda cumpără rachete americane de 1 miliard de dolari

Statele Unite au anunţat miercuri că au aprobat vânzarea...

Europarlamentar polonez : Putin ne-a dat semnalul că va ataca NATO

Europarlamentarul, membru al Platformei Civice (PO), partidul lui Donald...

Ce trebuie să faci dacă ai dureri de spate

Ce trebuie să faci dacă ai dureri de spate   Neglijarea...

Rusia a creat lagăre de reeducare pentru copiii răpiţi din Ucraina

Rusia își continuă eforturile de a rusifica și militariza...

Topics

Invitată de AUR, o femeie a venit cu 6 cuțite la Parlament

O femeie din Republica Moldova a fost prinsă la...

Europarlamentar polonez : Putin ne-a dat semnalul că va ataca NATO

Europarlamentarul, membru al Platformei Civice (PO), partidul lui Donald...

Ce trebuie să faci dacă ai dureri de spate

Ce trebuie să faci dacă ai dureri de spate   Neglijarea...

Rusia a creat lagăre de reeducare pentru copiii răpiţi din Ucraina

Rusia își continuă eforturile de a rusifica și militariza...

Alexandru Bălan, sifon al Rusiei, demascat de SRI

Poliţiştii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, alături de...

Ce se întâmplă cu armata Germaniei, cea mai mare putere economică europeană

Armata germană a înregistrat în 2024 o inversare a...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img