Saturday, March 28, 2026
8.4 C
Bucharest

UE va acţiona împotriva ştirilor false şi a imixtiunii străine în alegeri

Parlamentul European a votat joi, la Bruxelles, o rezoluţie ce arată că imixtiunea străină în alegeri ameninţă serios societăţile europene democratice în favoarea forţelor anti-UE, de extremă dreaptă şi populiste şi că încercările de influenţare a proceselor decizionale în UE pun în pericol societăţile democratice europene, potrivit unui comunicat al PE.

Rezoluţia a fost adoptată cu 469 voturi pentru, 143 voturi împotrivă şi 47 de abţineri.

Eurodeputaţii subliniază faptul că interferenţa externă poate îmbrăca o mulţime de forme, de la campanii de dezinformare pe platformele de comunicare socială, la atacuri cibernetice care vizează infrastructura critică aferentă alegerilor sau sprijinul financiar direct şi indirect acordat partidelor politice înaintea majorităţii alegerilor naţionale şi a celor europene. O mare parte a acestor interferenţe sunt în beneficiul candidaţilor anti-UE, extremişti şi populişti.

Chiar dacă statele membre au interzis total sau parţial donaţiile străine către partidele şi candidaţii politici, actorii străini găsesc modalităţi de a le eluda, se adaugă în textul rezoluţiei, menţionându-se cazurile Frontului Naţional din Franţa şi acuzaţiile din presă referitoare la Partidul Libertăţii din Austria (FPOe), Lega din Italia şi Leave.eu în Marea Britanie.

Membrii PE s-au declarat profund îngrijoraţi de ‘natura extrem de periculoasă a propagandei ruse’, care este principala sursă de dezinformare în Europa şi care s-a dublat începând cu ianuarie 2019 (998 de cazuri) faţă de 2018 (434 de cazuri). De asemenea, ei au condamnat în mod ferm ‘acţiunile agresive’ ale actorilor statali şi nestatali din ţări terţe care urmăresc să submineze suveranitatea ţărilor în curs de aderare la UE din Balcanii de Vest şi din ţările Parteneriatului estic.

În rezoluţia adoptată joi, Parlamentul European cere o transformare a grupului operativ East StratCom într-o structură permanentă cu finanţare sporită. Companiile de internet şi platformele de comunicare socială trebuie de asemenea să coopereze în acest scop, fără a submina libertatea de exprimare, şi ar trebui ca UE să dezvolte un cadru juridic care să trateze ameninţările hibride.

În 2015, în cadrul Serviciului European de Acţiune Externă a fost creat a fost creat grupul operativ East StratCom pentru a comunica în mod eficient politicile UE faţă de vecinătatea sa estică. În octombrie anul trecut, cu jumătate de an înaintea alegerilor europene, Codul de practică a fost semnat de către Facebook, Google, Twitter şi Mozilla, apoi şi de Microsoft în 2019, prin care aceste companii au convenit, în mod voluntar, asupra unor standarde de auto-reglementare pentru combaterea dezinformării. În decembrie 2018, Comisia Europeană a publicat un Plan de acţiune împotriva dezinformării.

Până la finalul anului 2020, peste 50 de alegeri prezidenţiale, naţionale, locale sau regionale vor fi organizate în statele membre ale UE, scrie Agerpres.

Hot this week

Congresmanul republican Don Bacon îl critică pe Trump pentru declarațiile anti-NATO

Congresmanul republican Don Bacon critică dur declarațiile președintelui Donald...

Singurele 3 țări din Europa cu aer curat

Doar 13 țări din lume au un aer sigur...

Prima femeie Arhiepiscop de Canterbury a Bisericii Anglicane

Sarah Mullally a fost învestită, la Catedrala din Canterbury,...

Zona Euro, aproape de blocaj

Creșterea sectorului privat în zona euro aproape s-a blocat...

Topics

Congresmanul republican Don Bacon îl critică pe Trump pentru declarațiile anti-NATO

Congresmanul republican Don Bacon critică dur declarațiile președintelui Donald...

Singurele 3 țări din Europa cu aer curat

Doar 13 țări din lume au un aer sigur...

Prima femeie Arhiepiscop de Canterbury a Bisericii Anglicane

Sarah Mullally a fost învestită, la Catedrala din Canterbury,...

Zona Euro, aproape de blocaj

Creșterea sectorului privat în zona euro aproape s-a blocat...

De la sângerare după contactul sexual la tratament pentru cancer

De la sângerare după contactul sexual la tratament pentru...

Rusia terorizează non stop populația din estul României

Rusia terorizează non stop populația din estul României O dronă...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img