Saturday, October 10, 2026
25.8 C
Bucharest

Un celebru istoric rus incearca sa explice strategia marelui bolnav, Putin

Preşedintele rus Vladimir Putin vrea să se întoarcă la frontierele Rusiei stabilite în timpul lui Petru cel Mare şi se bucură de sprijinul “majorităţii ruşilor”, afirmă istoricul rus şi fostul disident din perioada sovietică Roy Medvedev, în opinia căruia invazia din Ucraina reprezintă încercarea şefului de la Kremlin de “a rescrie istoria”, transmite luni EFE.

Putin “vrea să plaseze Rusia între marile puteri ale lumii, lângă China şi Statele Unite. Ştie ce spune şi chiar crede ceea ce spune. Problema este mereu aceeaşi. Pentru Europa, Rusia va fi mereu prea mare. Pentru marea majoritate a ruşilor, nu”, apreciază Medvedev, într-un interviu publicat luni de cotidianul italian Corriere della Sera.

În privinţa invaziei din Ucraina, istoricul rus, în vârstă de 95 de ani şi care a fost expulzat în 1968 din Partidul Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS) pentru că s-a opus reabilitării dictatorului sovietic Iosif Stalin, consideră că Putin “se teme, poate, de consecinţele economice, dar că majoritatea ruşilor sunt de acord cu ceea ce se întâmplă”, chiar dacă “occidentalilor nu le place să recunoască acest lucru”.

Ucraina, “ca sferă de influenţă, datează din punct de vedere geografic de pe vremea lui Gogol, marele nostru scriitor care s-a născut într-un teritoriu care aparţine acum Ucrainei, dar pe care toată lumea îl consideră rus. Istoria niciodată nu se întâmplă degeaba. Nici măcar Putin nu intenţionează să recupereze tot teritoriul. Doar partea rusofonă. În ceea ce priveşte ameninţarea nucleară, nimeni nu se gândeşte cu adevărat la ea. Sunt doar vorbe”, dă el asigurări.

Despre Putin, Medvedev spune că este “o persoană absolut ciudată. Este obsedat să se lupte cu trecutul, vrea să fie ţinut minte, să se transforme în simbolul nostru. În acest sens, este motivat de ambiţii personale. Ucraina este mai presus de orice încercare a lui de a rescrie istoria, de a-i devia cursul”.

“Din capul locului, (Putin) nu este un ţar, personalitate care pentru el are conotaţii mitologice. Din capul locului, nu seamănă cu Lenin. Dar nu este nici ca Stalin, cu care este adesea comparat cu maliţiozitate”, adaugă Medvedev, care a fost prigonit de dictatorul sovietic şi reabilitat odată cu “perestroika” lui Mihail Gorbaciov, al cărui colaborator a fost.

Despre “democraţia rusă”, Medvedev afirmă că “este foarte controlată. Însă în doar 10 ani de democraţie de tip occidental, în timpul guvernării (Boris) Elţîn, ţara a fost făcută ţăndări. Şi nici aşa nu le-a plăcut. În afară de această perioadă, ruşii nu au trăit niciodată democraţia ‘voastră’. Nu sunt obişnuiţi”.

Şi concluzionează: “Există alte modele de societate în afara celei din SUA. Europenii ar fi trebuit să fie primii care să înţeleagă acest lucru. Însă mereu aţi refuzat să recunoaşteţi acest fapt evident. Lumea nu mai este bipolară şi merge în altă direcţie. Putin şi Rusia au aşteptat multă vreme. Iar apoi au decis să meargă pe cont propriu”, scrie Agerpres.

Hot this week

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

Topics

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

”Rusia a început deja războiul pe care Europa refuză să-l vadă”

”Războiul din umbră al Rusiei cu Europa intră într-o...

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va fi eliminat din fruntea AUR?

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va...

Franța își întărește capacitatea nucleară militară

Președintele francez, Emmanuel Macron, a asistat marți dimineața la...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img