Friday, December 12, 2025
6.1 C
Bucharest

Un milion de pensii cresc incepand de azi

Pensia minimă garantată creşte, începând de miercuri, de la 400 la 520 de lei, de măsură beneficiind peste un milion de persoane, potrivit Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.

“Începând cu 1 martie 2017, nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari, prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare, este de 520 lei”, prevede Ordonanţa de Urgenţă nr. 2/2017, adoptată de Guvern în 6 ianuarie.

De majorarea pensiei minime garantate, de la 400 la 520 de lei, care intră în vigoare începând cu 1 martie, beneficiază 1.022.168 de pensionari, potrivit datelor Ministerului Muncii.

Instituţia anunţa, de altfel, la sfârşitul lunii ianuarie, că a finalizat 15 măsuri din programul de guvernare.

Astfel, prin HG nr. 1/2017 a fost majorat salariul minim pe economie, de la 1.250 de lei la 1.450 de lei, un număr de 1.269.259 de salariaţi beneficiind de o creştere de 200 lei, începând cu 1 februarie 2017.

Odată cu intrarea în vigoare a HG nr. 1/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, au crescut şi salariile asistenţilor personali, respectiv cuantumul indemnizaţiilor lunare pentru plata însoţitorilor persoanelor cu handicap grav.

În total, de măsură beneficiază 65.889 asistenţi personali şi 127.982 persoane cu handicap grav (pentru plata însoţitorului), potrivit Ministerului Muncii.

De asemenea, prin OUG nr. 2 /2017 s-a stabilit că plata însoţitorilor persoanelor cu handicap se va face integral de la bugetul de stat.

Tot de la 1 februarie, prin OUG nr. 2 /2017, salariile din administraţia publică locală s-au majorat cu 20 la sută, iar cele pentru personalul din cadrul instituţiilor publice de spectacole sau concerte au crescut cu 50 la sută.

Prin acelaşi act normativ s-a mai stabilit: un număr de 46.416 studenţi va beneficia de creşterea burselor sociale şi de merit prin creşterea fondului de burse de la 86 lei per student la 201 lei per student; studenţii înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, în instituţiile de învăţământ superior acreditate, beneficiază de gratuitate la transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a doua; majorarea punctului de pensie de la 917,5 lei la 1.000 de lei, de la 1 iulie, pentru un număr de 5.076.774 de pensionari.

Totodată, prin OUG nr. 3/2017 au fost eliminate: impozitul pe venit pentru angajaţii sezonieri, care sunt păstraţi activi pe piaţa muncii tot anul, precum şi plata contribuţia de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru veniturile obţinute din investiţii, de către salariaţi, pensionari şi de către cei cu activităţi independente, mai anunţa Ministerul Muncii.

De asemenea, prin aplicarea prevederilor Legii nr. 2/2017, a fost eliminată CASS pentru pensionari, măsură de care beneficiază 2.252.562 de pensionari, iar venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 lei.

De neimpozitarea pensiilor mai mici de 2.000 lei beneficiază un număr de 1.227.018 pensionari, care, prin această măsură, au o creştere a pensiei în medie cu 77 lei, preciza Ministerul Muncii.

Astfel, numărul pensionarilor care au rămas să plătească impozit după data de 1 februarie este de 229.231 persoane.

Totodată, prin OUG nr. 6/2017, a fost adoptat Programul Prima Chirie, prin care 75 la sută din cheltuielile cu chiria şi utilităţile pentru cei care îşi găsesc un loc de muncă, la o distanţă mai mare de 50 de kilometri de domiciliu vor fi subvenţionate, dar nu mai mult de 900 de lei pe lună pentru fiecare angajat.

Tot prin OUG nr. 6/2017 a fost aprobată creşterea stimulentului de inserţie la 650 lei, scrie news.ro.

 

Hot this week

Zelensky aruncă bomba : facem referendum dacă cedăm teritorii Rusiei

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și-a declarat disponibilitatea de a...

Renunță UE la impunerea obligatorie a mașinilor electrice din 2035?

Uniunea Europeană amână cu o săptămână publicarea propunerilor pentru...

ONU denunţă luni ”apatia” lumii în epoca brutalităţii

ONU denunţă luni ”apatia” lumii faţă de suferinţele milioanelor...

China, excedent comercial de 1000 miliarde de dolari

Excedentul balanței comerciale a Chinei înregistrat în primele 11...

Vărul asiatic al celebrului T-Rex se întoarce în Mongolia

Un specimen excepțional de tarbosaurus bataar, cunoscut drept vărul...

Topics

Zelensky aruncă bomba : facem referendum dacă cedăm teritorii Rusiei

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și-a declarat disponibilitatea de a...

Renunță UE la impunerea obligatorie a mașinilor electrice din 2035?

Uniunea Europeană amână cu o săptămână publicarea propunerilor pentru...

ONU denunţă luni ”apatia” lumii în epoca brutalităţii

ONU denunţă luni ”apatia” lumii faţă de suferinţele milioanelor...

China, excedent comercial de 1000 miliarde de dolari

Excedentul balanței comerciale a Chinei înregistrat în primele 11...

Vărul asiatic al celebrului T-Rex se întoarce în Mongolia

Un specimen excepțional de tarbosaurus bataar, cunoscut drept vărul...

Schimbare majoră în Arabia Saudită

Arabia Saudită a făcut noi pași în direcția relaxării...

Tratament minim invaziv pentru boala care îi amenința viața

Tratament minim invaziv pentru boala care îi amenința viața   Ion,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img