Tuesday, September 29, 2026
16.9 C
Bucharest

Un reputat jurnalist rus, laureat al Premiului Nobel pentru Pace

Ar fi “stupid” să se atribuie statutul de “agent al străinătăţii” cotidianului Novaia Gazeta, rar organism de presă încă independent într-un peisaj mediatic rus în general supus autorităţilor, a declarat vineri redactorul-şef al publicaţiei, Dmitri Muratov, înainte de a primi Premiul Nobel pentru Pace, informează AFP.

“Cred că în timpul celor 30 de ani de existenţă a publicaţiei noastre, am făcut atâtea lucruri pozitive pentru ţară, încât a ne declara ‘agenţi ai străinătăţii’ ar fi nefast pentru puterea ţării noastre”, a spus Muratov într-un interviu pentru agenţia de presă franceză.

Recompensat alături de jurnalista filipineză Maria Ressa pentru lupta lor “pentru salvarea libertăţii de exprimare”, rusul de 60 de ani a subliniat că publicaţia sa a scos persoane din închisori din Cecenia, a plantat copaci şi a tratat pe cheltuiala sa oameni fără posibilităţi.

“Prin urmare, a declara ziarul nostru ‘agent al străinătăţii’ ar fi un lucru stupid”, a afirmat Muratov.

Menit să-i vizeze pe cei care primesc o “finanţare străină” şi care desfăşoară “activitate politică”, statutul de “agent al străinătăţii” a fost rezervat de Ministerul Justiţiei rus unor numeroşi jurnalişti şi mass-media critici la adresa Kremlinului, desemnare ce complică foarte mult activitatea lor.

Preşedintele rus Vladimir Putin a atenţionat că Premiul Nobel “nu este un scut” de apărare în faţa acestui statut.

În timpul conferinţei de presă de joi de la Oslo, Muratov a declarat că nu crede că această etichetă îi va fi atribuită chiar dacă acceptă banii oferiţi de Premiul Nobel.

Cunoscut în special pentru anchetele sale asupra corupţiei şi atingerilor aduse drepturilor omului în Cecenia, cotidianul Novaia Gazeta numără deja şase colaboratori care au fost ucişi în anii 1990, printre care celebra jurnalistă Anna Politovskaia, asasinată în 2006.

“Am servit întotdeauna publicul nostru, nu statul nostru. Vrem aprobarea publicului. Suntem mai interesaţi de părerea lor despre munca noastră (…) decât de aprobarea statului”, a mai spus Muratov.

Rusia figurează pe locul 150 în clasamentul privind libertatea presei realizat în fiecare an de asociaţia Reporteri fără Frontiere (RsF), scrie Agerpres.

Hot this week

Secretarul General al NATO : “Rusia îşi intensifică acţiunile împotriva noastră”

NATO este "pregătită" să facă faţă atacurilor cibernetice ruseşti...

Rheinmetall se face de râs faţă de România după ce a primit 6 miliarde de euro prin SAFE

Compania germană Rheinmetall plătește zeci de mii de euro...

În afara putiniștilor AfD, în Germania cresc și comuniștii Die Linke, ce vor confiscări masive de proprietăți

Săptămânalul francez L’Express îi consacră un amplu portret câștigătoarei...

Efectul El Nino : a înverzit deșertul

Ploile excepţionale provocate de fenomenul meteorologic El Nino în...

Algoritmi de AI pe avioanele de luptă Rafale

Producătorul francez Dassault Aviation a testat în zbor doi...

Topics

China a cumpărat peste 1000 de tone de aur

Importurile de aur ale Chinei sunt la un nivel...

Fistula pentru dializă care a devenit o problemă după transplantul renal

Fistula pentru dializă care a devenit o problemă după...

Cum activarea facturii electronice susține educația și poate reduce factura clienților PPC Energie

Cum activarea facturii electronice susține educația și poate reduce...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img