Despre decizia Inaltei Curti de a-l aresta pe fostul ministru de finante Darius Valcov cred că-i un semnal că povestea cu arestările va continua. O să mai avem parte de astfel de decizii.

Ar putea să fie un indiciu și pentru alți parlamentari care n-au primit aviz pentru arestare și stau liniștiți.

L-am văzut pe Radu Mazăre umblând de fiecare dată cu o geantă mare după el, semn că se aștepta, iar Darius Vâlcov a cerut întotdeauna să fie dat avizul pozitiv pentru cererile DNA.

Atat Radu Mazare cat si Darius Valcov au fost scutiti de Inalta Curte de arest la Politie, prin decizii anterioare. Azi s-a intors roata.

Dacă instituții din această țară au date preliminare, efectuează anchete în legătură cu oamenii politici, ar fi bine să le comunice premierului și președintelui pentru a nu semna pentru un mandat care să mai fie valabil doar pentru o lună-doua, apoi sa fie retinuti si arestati. E o chestiune esentiala pentru imaginea si interesul Romaniei, daca institutiile judiciare inteleg ce inseamna asta.

 

27 COMMENTS

  1. Intrebare! Modificarea propusa de Serban Nicolae si sustinuta la unison de tot colectivul Antena 3 se poate aplica si in cazul in care Basescu ajunge sa fie urmarit si cercetat penal? Adica sa fie cercetat in stare de libertate si Basescu in cazul in care se incep cercetarile pe cazurile Nana sau altele legate de coruptie ca primar sau presedinte.

    • Stai linistit Mihail ca nu se atinge nici dracu de base al tau… bine, poate ca dracu da dar cu siguranta DNA-ul nu. Cat timp vechea garda ramane pe pozitie treburile raman “asa cum am stabilit”. Asa ca roaga-te la cine vrei tu sa-i tina sanatosi pentru ca tu sa poti sa-ti primesti in continuare simbria pentru laturile pe care le arunci spre Antena 3.

      • Basescu v-a fi cercetat si arestat numai daca, NATO si UE dau unda verde DNA-ului. Pana atunci…..cainii latra….ursul trece….

      • Stai linistit ca nu e al meu si nu a fost niciodata al meu. Cat despre laturi scuze, nu inteleg de unde ai scos asta dar daca iti plac, pofta buna!

        • Raspuns tipic, “nu stiu, nu stiu ce sa zic… eu am fost plecata in strainatate”.
          Am inteles geniule, nu erai tu ci o “admiratoare” care posta in numele tau.

      • PS: Si ca sa intelegi ce era cu intrebarea aia hai sa iti traduc. De fapt vreau sa il vad pe Basescu la inchisoare cat mai repede si chiar preventive. Dar intrebam daca nu cumva voi fi dezamagit sa nu il vad din moment ce acum, cand au venit la rand si cei din PSD, se duce aceasta campanie de stop arestarilor si politicienii cercetati doar in libertate. asa ca mai incet cu pianul pe scari ca nu eu sunt cel ce il vrea pe Basescu liber. Altii il vor de tot discuta despre astfeld e legi. Eu il vreau inchis sau la balaceanca.

        • Adica ne spui tu ca timp de 10 ani base a tocat maruntel toti PDL-acii si acum cand “au venit la rand si cei din PSD” noi oamenii rai vrem sa incurcam “mersul facut”. Tu in general esti bine?
          P.S. Apreciez totusi ca ai avut decenta sa nu negi ca esti un postac platit.

          • Scuze dar am senzatia ca tu nu prea pricepi absolut nimic din ceea ce citesti. Unde am scris eu ceva de PDL? Nu baiete! Ma bucura faptul ca, dupa ce a scapat tara asta de betivan, au ajuns si PDL-acii lui cu catuse la maini. Si vreau sa mai vad si altii. In schimb asta nu este o nota buna pentru DNA ci chiar foarte proasta pentru simplul fapt ca au demonstrat obedienta lor timp de 10 ani fata de betivan. Dar sa iti traduc iar. Aici era vorba de a spune parerea despre continuarea sau stoparea arestului preventiv pentru fapte de coruptie comise de politicieni. Daca aceasta campanie incepea acum 3-4 luni poate ca intelegeam. dar cand incepe abia acum, cand pe langa cei din PDL au inceput sa fie plimbati si Mazare sau alti PSD-isit scuze, vreau sa continue. Si asta pentru ca trebuie odata si odata sa il vedem si pe tartorul din ultimii 10 ani plimbat cu catusele la maini nu aparat de o lege care sa interzica asta. Pe langa el ii vreau acolo unde le este locul pe toti cei pe care i-a apart el indiferent ca vorbim de PDL, UNPR, PSD sau alte partide. Coruptia nu a avut culoare politica. a avut doar un tartor pe nume Basescu care i-a aparat indifferent pe la ce aprtid se plimbau ei. Cel mai bun exemplu este Valcov, creatia lui Basescu esuat in PSD. Si pana la urma scuze, dar cine spune ca pe criminali si violatori trebuie sa ii aresteze preventiv iar politicienii corupti nu trebuie sa inteleaga ca in ultimii 10 ani au murit sau au avut de suferit mult mai mult romani datorita acestei coruptii decat din mana criminalilor. Victime colaterale.

          • @Mihail “mai baiatule”… daca tu esti legionar in gand si simtire nu poti sa accepti institutia prezumtiei de nevinovatie si nu poti sa intelegi ca justitia nu se infaptuieste prin arest preventiv si plimbat de catuse prin fata camerelor TV. Vad ca tot o bagi pe asta cu violatorii si criminalii – am mai vazut argumentul asta si prin alte postati de ale tale (asa v-ati gandit voi ca e bine sa asociati ce se intampla acum cu starpirea acestui flagel?). Tu de cazul Tundrea au auzit? Daca au auzit nu cred ca ti-a pasat ca un om NEVINOVAT a stat in inchsoare 12 (doisprezece!) ani din cauza unor heirupisti ca tine, fara probe si dovezi solide, doar pe baza unor compuneri ale procurorilor. Este in regula “mai baiatule”. Iti doresc sa ai parte din plin de atentia “justitiei independente” si cand vei fi plimbat in catuse spre arestul preventiv sa ne spui si noua ca ne putem bucura alaturi de tine ca “justitia” isi face treaba. Iti promit ca in cazul tau ma voi forta sa fac o exceptie si nu ma voi revolta stiind ca esti tinut in arest preventiv vreo 5 ani (cred ca acesta este termenul maxim) pe baza de compuneri. Acum este in regula? Crezi ca acum am perceput corect mesajul tau?

    • Nu se aplica din simplul motiv ca nu o sa intruneasca acordul noii puteri.
      Dupa cum spunea si omu’ propunerea e individuala si nu a partidului cu toate ca si daca ar fi a PSD-ului tot aia ar fi. Iar noii guvernanti spun ca spectacolul tre’ sa continue.
      Nu l-ai urmarit aseara pe Orban ce inversunat aparator al guvernarii Boc a devenit?
      D-le Tudor vorbiti cu Gadea sa-l mai invitati pe Ludovic (Orban) ca incet incet o sa fie mai vocal in apararea lui Blaga & Co o data cu acapararea pas cu pas a puterii si o sa se dumireasca si cel mai mare fan a noului pnl ca de fapt partidul e vechiul pdl ,,improspatat” cu alde Gorghiu, Orban, Voicu & Co.
      Cine e Generalullllllllllllllllllllllllllllllllllllllllll ???
      Spectacolul oferit de Valcov cand se ruga ca deputatii sa voteze arestarea pt. ca se participe si el la circ este emblematic in ceea ce priveste planul cu circul arestarilor. Sigur ca avea posibilitatea sa demisioneze dar in cazul accesta nu ar mai fi fost util planului fiind un simplu cetatean arestat.
      Basescu negociaza arestarea direct cu stapanii si nu cu dna sau servicii.
      Deaia a lansat Basescu chestia aia cu Guantanamo
      E mai tare mesajul decat ala al lui Udrea cu nara.
      Le-a transmis americanilor ca nu a fost atat de nepreventiv ca Nastase si ca timp de 10 ani a adunat destule informatii astfel incat sa poata acum sa-si negocieze viitorul. Deaia si-a permis sa plece in exil la Scrovistea. In ciuda tuturor. Asa-i cu sahul asta cand incep piesele sa se mute singure. Scapa jocul de sub control.
      In ceea ce priveste guvernul e cam asa
      La inceput a fost Ponta Haiducul ca incet, incet sa devina Ponta Zapciul ( pentru cinefili ! )
      Restu-i abureala

  2. Val de arestari preventive,dar…nici o stire despre cate procese pe fond au inceput,despre confiscari de averi,despre recuperari de prejudicii materiale. Eu cred ca asta ar trebui sa fie scopul real…

  3. premierul are fler si-i miroase pe cei mai cinstiti si, drept urmare, ii pofteste in cel mai cinstit guvern. daca arunci o piatra spre guvern, sigur spargi capu’ la un cinstit

  4. Arestarea unui parlamentar nu mai este posibila dupa parerea mea decat daca vine din fostul PDL si e un nume greu al regimului trecut….DNA ar trebui sa arunce aceasta momeala pentru a reusi sa iasa din punctul mort in care se afla sa creeze un nou precedent dupa Udrea care sa deblocheze masina de respins cereri a majoritatii din Parlament cea care se ascunde cu nesimtire in spatele votului din 2012 desi intre timp mesajul populatiei a fost radical schimbat in noiembrie 2014 fapt confirmat si de sondajele recente.

  5. toata lumea vrea curatenie si probabil ca o sa se faca dar prea se aresteaza multa lume ,pentru spectacol si la miezul problemei vad ca nu se ajuta .L-am ascultat pe Basescu cand spunea foarte senin ca el nu pune mana pe banoi de la nimeni decat de la parinti de la frati de la copiii lui ,dar altfel nu sub nici o forma .acum imi explic eu de ce lua banii tiganilor prin frate-sau ca sa nu puna mana pe banii nimanui .pana acum s-au facut numeroase referiri la implicarea lui in multe situatii care sunt discutate in dosarele facute de DNA unde mai toti mai putin Udrea spun ca banii erau pentru folosul lui si totusi sunt uimita ca ca pe el nu-l deranjeaza nimeni ,ba mai mult i se pune la dis[ozitie un ,,domeniu regal”plus oameni care sa-l apere si sa-l serveasca in continuare ca si cand este tot ce a fost .Nu intelegem ce se intampla ,oare unde duc toate astea ?

  6. Prima data sa le comunice la a3 si aopi premierului si presedintelui, pentru ca daca este de unde nu trebuie sa poata fi spalat nitel

  7. Chiar! băsescu azi a trecut însoţit de o maşină a poliţiei prin oraş spre huşi. Cînd au ajuns în perimetrul centru oraşului au băgat sirenele de parcă venea nu ştiu cine, nici salvarea sau descarcerarea nu au asemenea urlet, culmea e că şoseaua/2 benzi era aproape goală, oamenii s-au speriat şi au început să înjure pentru că ne-a deranjat ţiuiala turmei de maşini. La naiba cu avantajele lichelelor astea care sunt pupate-n cur să se simtă iar scăunar 1. Acest individ nu-i poate găsi ac de cojoc nimeni? Oricum, vin în cascadă. Dar beneficiarul geoană nu este luat la puricat? Numai adrian năstase a avut dreptul la pedeapsă pentru beneficii şi restul NU?

    • azi avem valcov, si mazare la pranz care reprezinta dorinta fierbinte a dna de ai baga preventiv pe unii, doar pe unii, la arest.. mai spre seara alti arestati ioan nicolae, bunea stancu plus inca cativa. justitia cica isi face treaba, adica treaba mare. de ce ? pai ioan nicolae e vinovat ca a finantat campania lui geoana din 2009. posibil dar a facut lucrul asta din banii lui si transferati dintr-un cont bancar in altul. zicem bine si in cazul asta dar ne intrebam atunci unde e geoana in cazul asta? pe o speta asemanatoare nastase a infundat puscaria dar geoana? asta are alt tratament? sau daca il iau si-l priponesc se duce naiba majoritatea lui 6k cu care vrea sa rastoarne guvernul? si atunci o intrebare de bun simt asta e justitie? si vorba lui pieleanu dar cu angajatii, cateva mii ce au avut? le pregatesc astia din justitia asa zis independenta somajul de pasti? cu nicolae i-au ras cred ca pe toti primii 10-15 afaceristi ai tarii in aplauzele basisto-liberalilor din noul pdl, oameni de dreapta care sprijina industriasul roman???!!! in cazul asta la mai multi si asteptam cu incredere si pe seful de la rds&rcs sau ala a dat bani la pnl & 6k si si-a asigurat libertatea?

    • Geoana a candidat de unul singur si a iesit pe locul doi,ca si Nastase.Deci va fi puricat,dar numai daca nu trage la caruta lui Iohannis. Ala scos pe locul unu de doua ori, a facut campanie pe banii din solda lui de marinar,deci nu se pune.Si mai este unul care a facut campanie pe banii de meditatii ai lui si ai nevestei lui.

  8. Absolut corect ce spuneti. Asa ar fi dca DNA nu ar face politica. Avand in vedere ca este implicat serios in jocul politic atitudinea este logica.

    • De ce ar fi instrumentul procurorilor incompetenti???????? Un judecator dispune arestarea nu un procuror si daca s-a dispus masura respectiva mi se pare ca respectivul procuror este competent demonstrand faptul ca respectivul inculpat este necesar a fi plasat in arest. Iceman, ca de obicei spui niste prostii cat capul tau.

  9. Dreptate se va face numai cind se vor aresta grupuri compacte de mafioti. Unul cite unul,este spectacol trist. Cu atit mai trist cu cit nu se sechestreaza averile obtinute prin frauda.

Leave a Reply to eeeCancel reply