Patronul UMB, Dorinel Umbrărescu, cel mai important constructor de autostrăzi din România, a transmis Ministerului Transporturilor faptul că va termina cei 10 kilometri lipsă din autostrada Lugoj-Deva, supranumită și ”Autostrada rușinii naționale”, chiar înainte de termen, scrie ştiripesurse.ro.

Promisiunea lui Umbrărescu vine în contextul în care pe tronsonul Marginea-Holdea trebuie să execute 2 tuneluri de peste 2 kilometri lungime, iar timpul pentru execuția lucrărilor este de 34 de luni. Problema este că acest tronson este finanțat prin intermediul PNRR și lucrările trebuie să se desfășoare contra cronometru, pentru ca România să nu piardă finanțarea.

Dorinel Umbrărescu le-a transmis celor din Ministerul Transporturilor că va termina acest proiect cu 6 luni înaintea termenului contractual, ceea ce ar permite României să nu piardă finanțarea din PNRR.

El dovedeşte încă o dată că incapabilii de la CNAIR pun termene de execuţie aberant de lungi pentru situaţia disperată în care se află infrastructura României.

Secretarul de stat confirmă angajamentul lui Umbrărescu

”Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, arată că a avut o discuție cu toți constructorii din România, iar țara noastră nu va pierde niciun leu din PNRR.

2020 – 2023, ani istorici pentru absorbția fondurilor europene în domeniul transporturilor.

În cadrul celei de-a doua reuniuni a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Transport 2021 – 2027 #PT, organizată și desfășurată de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii zilele acestea la Timișoara, am făcut o analiză a ciclului financiar (2014- 2020, n+3) încheiat în decembrie 2023 și am discutat despre stadiul principalelor proiecte de infrastructură finanțate din PT.

La sfârșitul anului 2019, în momentul în care am preluat guvernarea, rata de absorbție era de 35% pe POIM – secțiunea transport, iar din 2020 până în 2023 am crescut rata de absorbție la 111% pe total program. În ceea ce privește sectorul rutier, pe care îl coordonez, succesul a fost și mai mare, ducând rata de absorbție pe acest sector la este 120%.

În cadrul discuțiilor avute la acest eveniment, am reiterat faptul că, având în vedere succesul atragerii fondurilor europene nerambursabile din ultimii ani, avem astăzi capacitatea să atingem pragul de 100% a fondurilor alocate în PT, maximum în 2027, cu 3 ani mai devreme decât ar fi termenul limită.

De asemenea, am avut o discuție foarte aplicată și importantă și cu constructorii importanți prezenți la acest eveniment, români și străini, printre care Dorinel Umbrărescu (grupul de firme UMB), Gabriel Stanciu (Alstom) și Ilker Gülen (Nurol):

– În ceea ce privește grupul de firme UMB, care are cele mai multe contracte finanțate prin PNRR, am reafirmat împreună că România nu va pierde niciun euro din acest program alocat pentru infrastructura rutieră.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că vor începe lucrările la singurul tronson lipsă Lugoj-Deva, celebra ”autostradă a urșilor” o bucată de 9 kilometri cuprinsă între Marginea și Holdea. Sorin Grindeanu a explicat că își dorește să ”spălăm această rușine națională”, o autostradă blocată ani de zile pentru că nu existau tuneluri pentru urși sau pentru că se strica habitatul liliecilor.

”Nu pot să nu amintesc despre celebra autostradă pentru urşi, o ştiţi cu toţii, o ştie toată România. În acest moment a fost semnată autorizaţia de construcţie, se încep lucrările. Dar vă asigur un lucru, pentru că am văzut că au fost anumite nelinişti dinspre anumiţi domni, această lucrare va fi finalizată în timp, având finanţare PNRR, nu există temeri că acest tronson de la Marginea la Holdea nu va fi finalizat. Deci se intră, se lucrează, s-au adus utilajele și încep lucrările la tuneluri.

Asta cu urșii în Banat este o discuție care, mă rog, naște foarte multe pasiuni. E greu să nu amintesc că în 2017, eram prim-ministru atunci, dar exista aceeași discuție cu urșii din zona respectivă de la Marginea la Holdea, acei urși care nu prea sunt. Mă rog, trecem peste această discuție, important este că se intră în faza de execuție, iar această rușine națională încercăm să o reparăm intrând în această fază de execuție”, a spus Sorin Grindeanu, citat de ştiripesurse.ro.

 

Leave a Reply