O noua scrisoare semnata de Gabriela Firea, vicepresedinte PSD, presedinte al Organizatiei PSD Bucuresti, presedinte al Organizatiei PSD Ilfov, Primar General al Capitalei :

”Nu am făcut nici armistițiu și nici nu am încheiat vreun fel de pact de coabitare cu președintele Liviu Dragnea. Nici nu aș fi avut cum, pentru că nu este vorba de o dispută personală care să poată fi încheiată cu o ofertă potrivită. Am spus-o și o mai repet: nu urmăresc să-i iau locul dlui Dragnea și nu încerc să obțin niciun fel de avantaj personal. De asemenea, vreau să fie foarte clar că nu intenționez să destabilizez coaliția majoritară din parlament sau să pun în pericol programul de guvernare. Am ridicat însă niște probleme, acumulate într-un an și jumătate de discuții sterile în partid, care s-au acutizat în ultima perioadă.

Tăcerea mea din ultimele zile nu are nicio cauză subterană, spre stupefacția celor care se hrănesc zilnic doar cu esență de complot, ci mi s-a părut normal să las „scena” liberă și altor colegi care ar putea să contribuie la această dezbatere absolut necesară pentru PSD. Dacă cei mai mulți au ales să se abțină de la luări publice de poziție, acest lucru se datorează și modului perfid în care am fost atacată și defăimată de către camarila, asumată sau nu, din jurul lui Liviu Dragnea.

Nu sunt în fruntea niciunei răzmerițe și nu am intenționat să fiu eu cea care dă tonul schimbării în partid. Știu însă că sunt mulți colegi care gândesc la fel ca mine, așa că nu voi ezita să mă alătur oricărei inițiative oneste, fie ea scrisoare, rezoluție sau orice altceva, care are ca scop modernizarea Partidului Social Democrat, readucerea lui aproape de oameni și de problemele lor, precum și asumarea fără echivoc a valorilor europene și nord-atlantice.

În urmă cu 3 ani, la congresul care i-a validat alegerea în funcția de președinte al partidului, Liviu Dragnea spunea că trebuie să începem construcția unui partid nou, autentic de stânga, care va pune pe primul loc oamenii. „Vom face politica celor care lucrează în marile întreprinderi, a celor care nu au sâmbăta și duminica libere, a celor care inovează, a celor care sunt plecați în străinătate”.

Ne-am lăsat cu toții amăgiți de aceste vorbe mari, oamenii ne-au votat covârșitor la alegerile din 2016, iar noi, cei din conducerea partidului l-am sprijinit necondiționat.  Numai că Liviu Dragnea a uitat mult prea repede promisiunile și a impus partidului o agendă paralelă și un stil discreționar de conducere, luând decizii, unele de o importanță covârșitoare, pe baza consultării cu doar câțiva oameni, unii dintre ei din afara PSD, sau chiar din statul subteran cu care spune că se luptă.

Sunt întrebată cum de am realizat abia acum că lucrurile nu merg deloc în direcția cea bună. Răspunsul e foarte simplu: nu, n-am avut brusc o revelație, dar am constatat, gradual, că acest mod de a face politică se răsfrânge direct asupra cetățeanului. Eu mă lupt pentru a-mi putea respecta angajamentele pe care mi le-am luat, împreună cu Liviu Dragnea, față de bucureșteni, referitoare la trafic, la sistemul de termoficare, la asistența medicală, la protecția socială, dar când văd că proiectele noastre stagnează din cauza unor abordări politicianiste, atunci e clar că trebuie să ducem lupta la alt nivel.

S-a spus că acest mod de a conduce partidul cu mână forte ne-a asigurat succesul în alegeri, dar s-a întrebat cineva dacă acest lucru ar fi fost posibil fără implicare și dăruirea noastră, a celorlalți lideri și militanți ai partidului? Iar dacă marile victorii electorale n-au folosit la punerea în practică a unor politici care să le facă oamenilor viața mai bună, ci doar i-au asigurat lui Liviu Dragnea accesul la resurse cu ajutorul cărora să-și consolideze poziția de lider absolut, atunci putem spune că au fost degeaba.

Dovada cea mai bună a faptului că am dreptate este modul în care Liviu Dragnea a înțeles să răspundă la acuzațiile pe care i le-am adus. În loc să creeze cadrul unei dezbateri deschise și principiale în partid, a găsit de cuviință să-i convoace la sediul central pe liderii de organizații, unul câte unul, sau în grupuri mici, după afinități și, sub pretextul unor discuții referitoare la organizarea referendumului, să încerce să-i intimideze sau, după caz, să-i fidelizeze, cu amenințări mai mult sau mai puțin voalate, sau cu promisiuni mai mult sau mai puțin iluzorii. Doar din informațiile pe care le am eu, a oferit primele 3 locuri pe lista de la europarlamentare la cel puțin 30 de colegi!

Mulți dintre colegii sau votanții noștri văd în Liviu Dragnea simbolul luptei împotriva statului paralel și a președintelui Iohannis. Este o percepție pur subiectivă, pentru că faptele arată cu totul altceva. După alegerile din 2016, în ciuda multor măsuri bune, cu mare impact în rândul populației, PSD s-a prăbușit în sondaje ca intenție de vot, în timp ce toți adversarii noștri capitalizează această scădere, valul de ură împotriva PSD nu a fost niciodată atât de puternic, iar noi înfruntăm această realitate sub conducerea unui președinte vulnerabil din multe puncte de vedere, cu o cotă de încredere cu mult sub cea a partidului. În condițiile acestea, e limpede pentru oricine că bătăliile politice care ne așteaptă în 2019 sunt pierdute din start!

În mai puțin de 4 luni, Bucureștiul va deveni capitala Europei pentru jumătate de an, odată cu preluarea de către România a președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene. Cred că avem acum o ultimă șansă de a ne prezenta în fața opiniei publice din întreaga Uniune ca partid modern, democratic, pro-european, capabil să susțină cu legitimitate interesele românilor”

 

18 COMMENTS

  1. Valul de ura nu vizează doar PSD. A3 și ALDE sunt în aceeași situație. Oricum, ura este reciproca și cele doua tabere ne-am sfâșia unii pe ceilalți cu bucurie și fără regrete.

    • Iar Firea??? Ce coordonare Firea- Parchet- SRI ( axa puterii nelegitime, oculta). Firea trebuie sa fie data afara din PSD., nu exista alta cale.

      Procurorii stalinisti de dreapta tarasc la parchete presedintii de partid. Suntem in UE, asta e democratia pe care ne-o ofera UEul dictatura procurorilor??? Ne mai miram ca englezii au iesit din astfel de combinatie…

    • Atat poti tu sa judeci. Ura si sfasiat.
      Ca unde dispare ratiunea incepe violenta, spunea un ganditor prin sec XIX. Nu-i dau numele ca nu e hipster pe trotineta dar cu blog nazist

    • PLANUL sistemului Securist:

      1. Operatiune de fatada in care Gabriela si cei care o preiau arunca o perdea de fum pentru a justifica 3.

      2. Operatiunea murdara dura si ascunsa privirii unde parlamentarii sunt SANTAJATI pentru a intoarce majoritatea parlamentara.

      3. Surpriza de la votul pentru motiune justificata prin punctul 1. Adica absurditatile gen # spuse de Gabriela ar fi intors pe parlamentarii PSD (!!) si nu altceva…

      ——–
      Acest plan a fost executat si de alegeri. Perdea de fum cu diaspora care chipurile ar fi creat emotie si voturi . Cand de fapt votul a fost furat dar trebuie justificata SURPRIZA.

    • Poate in alea unde partidul care nu exista oficial al lui Zombie Ciolos a facut 9% si a depasit ALDE !!! Domnul Pieleanu stie mai bine cum se face minunea asta.

      Sau in alea unde Crin Antonescu era dat in spatele lui Iohannis.

  2. Incredibil cat de mult scrie doamna Firea fara sa spună absolut nimic. Un lucru e clar. Cu această atitudine, pe ea nu o mai voteaza mai nimeni dintre votanții PSD-ALDE și cu siguranță nimeni dintre votantii opozitiei.

    • O obsevatie extrem de pertinenta, spune multe si nimic concret. Sa fi invatat acest limbaj de lemn de la Oprea -“interes national” sau Ponta-sie ?

  3. Cu sondajele il vor da jos, sa nu-i traga pe toti in prapastie. Dragnea e in acest moment o piatra de moara de gatul PSD-ului, al baronilor si baroneselor(inclusiv de Ilfov) al presei care i-a sprijinit (!!!), al institutiilor statului care s-au facut pres la picioarele lui, al persoanelor publice care li s-au alaturat facandu-i voia fara sa cracneasca. Toti vor deconta cumva aceasta prabusire iminenta. Scapa cine poate. Se pare ca Firea s-a uschit la timp.

  4. Nu e bună această “disensiune”! Dacă nu se Ajunge la un Consens, Pierdem Toți, Pierde România și e Păcat..!

  5. Bon, războiul primarului capitalei cu șeful partidului majoritar (căruia, de altfel, ii aparține) e una și ura fatza de PSD e alta; ambele fenomene par din ce in ce mai absurde pe măsura ce una sau alta dintre părțile implicate se străduiesc sa le dea o motivatie concretă gen “Dragnea îmi sabotează proiectele, PSD gazează protestatarii, Dancila e analfabeta, etc. Dar dacă te uiți dincolo de manifestările absurde ale unora dintre concetatenii noștri-văd pe DCNews pe unul care se plânge ca nu l-a “susținut” lumea, la aeroport, când s-a dus sa-l apostrofeze pe șeful Senatului!—cele doua cauze se desprind una de cealaltă ca uleiul de apa. Chiar dacă nu știm ce vrea doamna primar Firea de la premierul neoficial, dl Dragnea, ceva-ceva tot înțelegem din războiul liderilor PSD și-anume faptul ca primareasa acționează pe baze legitime -exercita puterea data prin vot—, in timp ce “premierul” acționează in clandestinitate; deci, puterea legitima s-a saturat sa se supună puterii din umbra și vrea sa transeze situația. E o dinamica, pana la urma, normala și asta explica și faptul ca ceilalți lideri se feresc sa intervină, efectiv, in conflictul Firea-Dragnea; pana nu se va decide divorțul între sefu și șefa (ca sa-l parafrazez pe Diaconu in chestiunea Antonescu-Ponta) nimeni nu va mișca un deget in favoarea unuia sau a celuilalt; de altfel, nu e exclus ca pe doamna Firea s-o lovească iarăși o criza de milostenie, ca in cazul conflictului cu Basescu și totul sa se încheie intr-o mare reconciliere naționala. Redus la dimensiunile unui divorț, războiul Firea-Dragnea devine explicabil; ura fatza de PSD, însă, e atât de lipsită de logica încât înșiși artizanii ei declarați, activiștii anti-sistem, se feresc s-o “explice” publicului occidental a cărui simpatie încearcă s-o capteze. Și nu vorbesc de Bădița a cărui prestație abulică la nu știu ce forum international ne-a amuzat, ieri seara, in emisiunea lui Mihai Gâdea—vorbesc de tipul cu bărbiță de faun, fost consilier, parca, al “îngerului” lui Liiceanu, alias Ministrul tehnocrat Voiculescu, care, intr-o engleza aproape fluenta (cuvântul “uncontent” e o Invenție ad hoc) explica duduitei cu hijab galben de la Al Jazeera cum ca protestele din Ianuarie-Februarie 2017 nu aveau nici o șansa sa răstoarne guvernul dar era important sa se creeze o presiune constanta pe guvern care sa ducă, in timp, la un rezultat de acest gen. Era clar ca nici el, nici ceilalți activisti anti-sistem grupați in jurul lui Cioloș, nu știau de ce a ieșit atâta lume in strada, pe zăpada pana la brâu, doar pe motivul inventat de agitatori, ca OUG 13 legiferează mita sub 45.000$ (decriminalization of BRIBES under 45.000$/200.000 lei). Desigur, a adăugat faunul, dând dreptate cuconitei cu hijab galben, caderea guvernului era “a tall order”, un scop prea “mare” pentru organizatorii miscarii, la care nu se gândiseră din pornire dar care s-a născut din fierberea stârnită de ordonanța 13. Răspunsul faunului m-a lămurit, in fine, in privința urii care tinteste PSD-ul de câțiva ani încoace: e o creație artificiala bazată pe clișeele revoluționare la moda in lumea capitalista și parazitata de micile conflicte personale care agita peisajul politic autohton; nu e nimic de înțeles in acest fenomen, in afara de faptul ca un grup, relativ mic, de adepți ai modei occidentale (in materie de legatul cravatei la gât, vorba poetului national) dorește sa se exhibe ca purtător de idei. Sigur ca Johannis, in vanitatea lui nemăsurata, vrea sa fie liderul acestui grup și ca greii serviciilor se străduiesc sa-i asigure supremația, pana la urma, inutila, asupra celor 600000 de reprezentanți ai elitei românești (deveniți între timp “peste” 100000 in estimările propagandei)—de unde și deteriorarea discursului opoziției și incoerenta metodelor represive adoptate de garda prezidențială (servicii +procuratura). Dar, intru totul, ura împotriva PSD neavând nici un motiv real, nu se generalizează, asta e ceea ce activiștii evita sa explice publicului extern; interesant, însă, faptul ca gruparea Cioloș practica doua feluri de propaganda. Pe plan extern, ura nu intervine de loc, e pur și simplu eradicata din discurs, mai ales in cazul interviurilor live la posturi serioase, in timp ce pe plan intern—chiar și in interiorul diasporei—propaganda mustește de intoleranta ca și cum n-ar porni de la aceeași sursa. Mi-e teama ca Mungiu Pippidi are dreptate—macoviștii/sorosistii din primul val erau, și sunt, mai simpli, sau mai zaltati, cum vrem sa-i etichetam, și, de aceea mai de înțeles in toate mașinatiile lor (vezi duo-ul Macovei-Preda in PE, pariez ca sperie auditoriul cu diatribele lor apucate) decat ciracii “comisarului” Cioloș. Excelenta emisiune Sinteza zilei, ediția de joi 13 Septembrie. Sincere felicitari lui Mihai Gâdea!

  6. E clar ca “buna ziua” ca d-na Firea are ganduri de marire. Prabusirea in sondaje se datoreaza amatorismului de care dau dovada toti factorii de raspundere, cum trateaza problemele si nu in ultimul rand pastrarea tututor basistilor si incompetentilor din esalonul 2 si 3 din ministere si alte institutii, care nu sunt in stare sa lege ceva. Nu degeaba atrage atentia d-na comisar Cretu. In sfarsit dupa “lupte seculare” au fost astupate craterele din gura Oborului si altele din alte zone, deci se poate domnilor primari.

    • Care prabusire in sondaje visati, frate? Ati luat-o pe urmele lui badita? Bai, mai usor cu jointurile alea, faceti-le si voi mai mici. Ca Firea minte cu toata nesimtirea nu ma surprinde, dar de ce trebuie sa va luati dupa ea, ca oile?

  7. Ieri la voi la A3, s-a citit un comunicat SIE dupa ce a fost valva privind drogurile/Badita/Angi Serban si si plata pentru iesitii in strada,asa zisii din diaspora. Va amintiti cand a iesit Oreste Teodorescu dezmintind pe langa pentru ce a fost chemat la parchet sau unde fusese chemat? Sunt destule cazuri de acest gen doar ca actiunile sunt altele! Si sa vedem nuanta de la SIE in legatura cu mitingii si drogurile plus Badita. De ce a sarit SIE in apatarea lui Badita si complicii lui? Pare a fi o intelegere inclusiv sustinere puternica in afacerile SIE dar ascunsa de ochii lumii! Doar au buget alocat urias si nu se dau explicatii sau facturi pentru fondurile cheltuite din alocari bugetare! Pute a “reforma destabilizatoare” pornita de la SIE, nu pot spune acum complicii din strainatati care dicteaza dar se pot presupune ca fiind in spatele acestora tarile care au interese uriase in Ro.inclusiv terorizarea traitorilor in Ro.pentru a accepta orice si daca nu, sa paraseasca Ro.!

  8. Curaj, inca un pas, e centenarul, ce ma-sa! Nu uitati ca si acum 100 de ani pe vremea asta eram in carpe. A venit 11 noiembrie si a iesit soarele pe atrada Europei. Desteapta-te si trezeste-te romane!

  9. Nenea Tudor ,pune serios umărul la denigrarea PSD, fiind sntipesedist convins, prin postările puse de un timp încoace !

Leave a Reply to Ioan BadeaCancel reply