Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, susţine că varianta Omicron a noului coronavirus va înlocui cel mai probabil varianta Delta. Putem avea şi alte mutaţii îngrijorătoare, a avertizat el.

“Cu cât această variantă începe să se răspândească mai repede, la un moment aşa cum varianta Delta a înlocuit varianta precedentă ei, varianta Omicron va înlocui varianta Delta şi va deveni cea predominantă”, a spus Raed Arafat, joi seară, la Antena 3.

“Oamenii trebuie să înţeleagă că situaţia este una destul de serioasă şi că trebuie respectate unele reguli”, a mai spus el.

Potrivit lui Raed Arafat, “măsurile cele mai importante sunt vaccinarea şi testarea”.

Raed Arafat: “Virusul are mutațiile lui. Continuă să existe şi trebuie să ne adaptăm”

“Toate informațiile arată că începem să culegem date științifice despre varianta Omicron și încep observațiile medicilor și cercetările pe care le fac într-o perioadă relativ scurtă să ne arate că în continuare vaccinul este foarte important, în continuare vaccinul poate să fie soluția pentru a opri nu numai răspândirea și impactul asupra sistemului sanitar, care eu cred că este cea mai importantă contribuție a vaccinului și ne permite să trăim cu cât mai puține restricții posibile în perioada asta, să conviețuim cu acest virus, ne arată că situația încă nu s-a terminat”, a spus Raed Arafat la emisiunea “Punctul de Întâlnire“.

Primele cazuri de animale sălbatice infectate cu COVID-19, semnalate în Canada

“Faptul că s-a răspândit şi la animale sălbatice nu este un semn bun. Arată că putem să avem şi alte surprize în viitor. Şi alte mutaţii care pot fi îngrijorătoare, trecând de la animal la om. Situaţia trebuie să fie monitorizată foarte serios, lucru care îl fac toate organizaţiile mondiale şi toţi oamenii de ştiinţă la acest moment”, a mai declarat Arafat.

Varianta Omicron a SARS-CoV-2 a ajuns în România?

Ministerul Sănătăţii a anunţat, joi, că, în urma primelor teste făcute pe probele recoltate de la persoanele confirmate cu coronavirus după repatrierea din Africa de Sud, la două dintre cele 3 persoane testate există o suspiciune înaltă pentru varianta OMICRON a virusului SARS-Cov-2.

Expert în sănătate publică, 8 măsuri pentru a preveni efectele unui val cu Omicron: “Avem de-a face cu simptome atipice” 

Centrul European de Prevenirea şi Controlul Bolilor a avertizat joi că varianta Omicron a SARS-CoV-2 ar putea deveni majoritară în Europa ”în următoarele luni”, în cazul în care se confirmă primele tendinţe.

Omicron prezintă un număr de mutaţii fără precedent din punct de vedere genetic.

Leave a Reply