Sunday, April 5, 2026
8.9 C
Bucharest

Vedeta postului, Christiane Amanpour critică apariția lui Trump la CNN

Jurnalista Christiane Amanpour s-a pronunţat împotriva recentei apariţii la CNN a lui Donald Trump, atunci când fostul preşedinte a numit-o pe moderatoarea Kaitlan Collins drept o „persoană nesuferită” pentru că i-a adresat o întrebare care nu i-a plăcut, scrie Variety.

„Îl cunoaştem pe Trump şi tendinţele lui, toată lumea le cunoaşte, el doar acaparează scena şi domină. Indiferent de cât de multă opoziţie încearcă moderatorul, nu funcţionează adesea. Aş fi aruncat  microfonul atunci când mi-ar fi spus „persoană nesuferită”, dar asta sunt eu”, a declarat Amanpour, miercuri, la Columbia University Graduate School of Journalism. Amanpour a accepta Columbia Jurnalism Award şi a susţinut un discurs.

Amanpour, care este şefa departamentului internaţional al CNN, a declarat că s-a întâlnit cu preşedintele şi CEO-ul CNN, Chris Licht, la începutul acestei săptămâni şi că „au avut un schimb de opinii foarte puternice” despre prezenţa lui Trump. Licht „a salutat” schimbul, dar şi-a susţinut decizia de a organiza evenimentul, potrivit Amanpour.

„Cu respect, încă nu sunt de acord pentru a-i permite lui Donald Trump să apară în acest format special”, a spus Amanpour, adăugând: „Pentru mine, desigur, faptul că poporul american a votat de trei ori împotriva lui Trump şi a trumpism-ului – 2018, 2020, 2022 – spune multe”.

Cu privire la modul în care editorii ar trebui să se ocupe de diferitele afirmaţii ale lui Trump, Amanpour a afirmat: „Poate că ar trebui să ne întoarcem la editorii de ziare şi la şefii de televiziune din anii 1950, care în cele din urmă au refuzat să permită atitudinea Mccarthy-istă în paginile lor. Cu excepţia cazului în care minciunile sale greşite, vânătoarea de vrăjitoare şi dezordinea lui au atins nivelul de bază al dovezilor cerut de o instanţă de judecată. Influenţa lui a scăzut treptat, exceptând colegii şi susţinătorii lui fideli”.

„Deci poate că mai puţin înseamnă mai mult. Poate că live nu este întotdeauna corect”, a spus Amanpour, potrivit news.ro

Hot this week

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Macron spune că Trump amenință stabilitatea în NATO

Șeful statului francez Emmanuel Macron i-a reproșat joi președintelui...

Europarlamentarul francez Rima Hassan, arestată pentru apologia terorismului

Eurodeputata franco-palestiniană Rima Hassan a fost plasată joi în...

Comisia Europeană salvează vinul franțuzesc

Comisia Europeană a anunțat miercuri că eliberează un sprijin...

186 miliarde de dolari, pierderea țărilor arabe în război

Războiul declanşat de atacuri aeriene comune ale Israelului şi...

Topics

2 aprilie, ziua ridicării drapelului României la Cartierul General al NATO

2 aprilie 2004. Acum 22 de ani, drapelul României...

170 de ani de la încheierea războiului Crimeei, moment crucial pentru România modernă

Războiul Crimeii (1853-1856), purtat între Rusia și puterile europene,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img