Thursday, October 15, 2026
8.5 C
Bucharest

Veste buna pentru supraponderali : se schimba kilogramul

Prototipul din platină şi iridiu pe baza căruia era stabilită masa de un kilogram va fi retras, după ce delegaţi din 57 de ţări au aprobat vineri, la Versailles, noile reguli de stabilire a sistemelor de măsurare, pe baza unor calcule care iau în considerare constante fundamentale.

Rezultatul votului a fost întâmpinat cu aplauze, mulţi oameni de ştiinţă considerând că participă la un moment istoric, în care umanitatea a renunţat la o legătură concretă între prezent şi trecut. Chiar dacă, decizia nu va avea nicio urmare pentru majoritatea oamenilor, cântarul pe care îl foloseşte fiecare în baie sau la supermarket fiind acelaşi în continuare, faptul că bazele de raportare pentru calcularea unităţii de măsură în cazul masei a fost reformulat este echivalat cu o mini-revoluţie, arată presa din Hexagon.

Votul a fost propus delegaţilor de la Versailles, după ce cercetările din ultimii ani au stabilit că instrumentele folosite în mod curent pentru calcularea masei au pierdut în greutate, în urma folosirii repetate, aşa că standardul nu va mai avea la bază un obiect fizic, ci constante fundamentale, arată Asociated Press.

Obiectul pe baza căruia a fost stabilită măsurarea masei e un cilindru fabricat în 1879, dintr-un aliaj de platină (90%) şi iridiu (10%). Prototipul internaţional al kilogramului este păstrat într-o cameră etanşă de la sediul BIPM (Bureau international des poids et measures).

Până în prezent, kilogramul, ca unitate de măsură a masei, era definit ca egal cu masa prototipului în Sistemul Internaţional de Unităţi de Măsură. Cum obiectul original este considerat de o importanţă uriaşă, specialiştii au folosit mai multe copii ale acestuia.

Problema a fost că, cel mai recent când a fost comparat cu aceste copii de lucru, kilogramul original s-a dovedit un pic mai greu decât acestea (5/100 de milioane mai greu). Explicaţia era că fiecare copie pierde câţiva atomi de metal de câte ori este aşezată pe un cântar.

Alături de kilogram, întâlnirea a propus noi definiţii pentru amper (unitatea pentru măsurarea curentului electric), kelvin (pentru temperatură) şi mol (cantitatea de substanţă).

Calculele vor fi bazate pe constanta Planck, pe numărul lui Avogadro şi pe constanta Boltzmann, scrie Medifax.

 

Hot this week

Bomba lui Nicuşor : dizolvarea Parlamentului

Președintele Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului și...

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

Topics

Bomba lui Nicuşor : dizolvarea Parlamentului

Președintele Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului și...

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

”Rusia a început deja războiul pe care Europa refuză să-l vadă”

”Războiul din umbră al Rusiei cu Europa intră într-o...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img