Wednesday, November 5, 2025
10.1 C
Bucharest

Veste extraordinara despre pilotului MiG-ului prabusit

Pilotul avionului MiG 21 LanceR care s-a catapultat luni în apropiere de Aeroportul “Mihail Kogălniceanu” s-a trezit azi dupa o complicata operatie la coloana vertebrala. Medicii Spitalului Militar de Urgenta l-au salvat pe aviator de la un destin tragic.

Pilotul are reflexe și sensibilitate la picioare și a fost detubat, a anunțat, marți, șeful Secției de neurochirurgie a Spitalului Universitar de Urgență Militar Central “Carol Davila”, medicul Marian Mitrică.

Potrivit acestuia, pilotul a fost testat, are reflexe și sensibilitate la picioare, și-a recăpătat motricitatea.

Intervenția chirurgicală la care pilotul a fost supus a decurs foarte bine, au afirmat medicii care au efectuat operația.

“Operația a decurs așa cum ne așteptam, nu au fost probleme deosebite. Din fericire pentru noi — și sperăm și pentru pacient — lucrurile să meargă foarte, foarte bine. Asta este dorința noastră, sperăm din toată inima să meargă perfect. Operația a decurs extraordinar de bine. Nu am avut niciun fel de problemă. Avem o echipă foarte bine pregătită pentru așa ceva, aparatura de ultimă generație pentru realizarea intervenției respective. (…) Am avut control asupra motilității pacientului. Testele au fost pozitive, au fost prezente întotdeauna. Evident că statusul lui după trezire contează mai mult și starea lui de bine contează cel mai mult”, a afirmat șeful Secției de neurochirurgie, Marian Mitrică, cel care a condus echipa medicală.

El și-a manifestat speranța ca în două-trei luni pilotul să fie “integru”.

“Sperăm ca în două luni și jumătate, cel mult trei luni să fie integru. Și din punct de vedere neurologic să fie normal”, a adăugat Marian Mitrică.

Comandantul Spitalului Militar, Florentina Ioniță Radu, a afirmat că intervenția, deși a fost foarte dificilă și a durat peste patru ore, a decurs așa cum s-au așteptat medicii militari.

“A fost o intervenție foarte dificilă, a durat peste patru ore. S-au montat opt șuruburi de titan. A fost fixată o zonă mai mare a coloanei decât ne-am așteptat inițial. S-a reușit reducerea hematomului despre care vorbeam ieri. S-a redus în totalitate. A fost extras de la locul respectiv. S-au redus fragmentele osoase, astfel încât în urma intervenției chirurgicale măduva nu a fost afectată. Nu există riscul de efracție a măduvei, una dintre complicațiile la care ne așteptam, complicație redutabilă. În cursul operației, evoluția fost favorabilă. Sângerarea a fost mai mică decât ne-am fi așteptat noi. Nu a avut nevoie de sânge suplimentar, a fost suficient administrarea unei singure unități de sânge”, a explicat comandantul.

Potrivit acesteia, în momentul în care a intrat în operație, pacientul avea o deficiență respiratorie, scrie Agerpres.

Șeful Secției de terapie intensivă, Dan Corneci, a spus că pilotul va fi reevaluat, urmând a se vedea care sunt parametrii respiratori.

“Contuziile pulmonare, în general, înseamnă o afectare pulmonară serioasă. Aici este vorba despre un alt mecanism în cazul catapultării. Consecința este o insuficiență respiratorie acută hipoxemică. Din acest motiv, pacientul a rămas intubat și ventilat post-operator. Nu au fost incidente în timpul intervenției chirurgicale, dar trebuie să ținem cont că are această insuficiență respiratorie”, a mai spus medicul.

Hot this week

Trump atacă Venezuela cu trupele retrase din România?

Presa americană şi analiştii militari studiază planurile Pentagonului de...

Nicușor Dan, trei greșeli într-un minut

În weekend, președintele României Nicușor Dan a oferit 3...

Se pregăteşte un nou eşec uriaş al României : programul de înarmare SAFE

La finalul lunii noiembrie, România trebuie să predea Comisiei...

“Faza Zero”a atacului declaşat de Rusia asupra NATO

Institutul pentru Studiului Războiului (ISW) continuă să evalueze faptul...

A murit cel considerat cel mai frumos bărbat din lume

Actorul suedez Björn Andrésen, cunoscut pentru rolul său din...

Topics

Trump atacă Venezuela cu trupele retrase din România?

Presa americană şi analiştii militari studiază planurile Pentagonului de...

Nicușor Dan, trei greșeli într-un minut

În weekend, președintele României Nicușor Dan a oferit 3...

Se pregăteşte un nou eşec uriaş al României : programul de înarmare SAFE

La finalul lunii noiembrie, România trebuie să predea Comisiei...

“Faza Zero”a atacului declaşat de Rusia asupra NATO

Institutul pentru Studiului Războiului (ISW) continuă să evalueze faptul...

A murit cel considerat cel mai frumos bărbat din lume

Actorul suedez Björn Andrésen, cunoscut pentru rolul său din...

Molima gripei aviare explodează din nou în Europa

Virusul gripei aviare se răspândește rapid în Europa, cel...

Bill Gates, avertisment uriaş despre China

În cursa pentru dezvoltarea următoarei generații de reactoare nucleare,...

Cu Neptun Deep, România devine cel mai mare producător de gaze din UE

Faza de explorare la Neptun Deep, cel mai mare...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img