Candidatul republican la Casa Albă Donald Trump a depășit-o cu un punct de Hillary Clinton, pentru prima dată din luna mai, într-un sondaj publicat marți, după ce entuziasmul susținătorilor ei a început să scadă în urma redeschiderii investigației în cazul corespondenței sale electronice, relatează AFP.

Sondajul este realizat în mod regulat de ABC News/Washington Post. Trump conduce cu 46% contra 45% într-un sondaj ce îi include pe cei patru principali candidați, în timp ce avansul său rămâne totuși în marja de eroare de 3 puncte pentru perioada 27 și 30 octombrie.

“Cu toate acestea, un punct în plus pentru Trump este un rezultat notabil”, subliniază autorii sondajului, Langer Research Associates. “El nu a trecut în fața lui Clinton în procente decât o dată înainte” la mijlocul lunii mai. Omul de afaceri avea atunci un avans de 2 puncte, într-un sondaj ce i-a inclus doar pe cei doi principali candidați.

Entuziasmul pentru candidata democrată a început să scadă după ce, vineri, FBI a anunțat că redeschide ancheta în cazul corespondenței sale electroniceca a trecut printr-un server privat când ea era secretar de stat (2009-2013).

Numărul susținătorilor ei s-a redus de la 52% pe 22 octombrie la 45% duminică. Mai mult de jumătate dintre susținătorii lui Donald Trump (53%) se declară acum “foarte entuziaști”, o creștere de 4 procente de la 22 octombrie.

Miliardarul a salutat acest rezultat pe Twitter, asigurând că el a început să crească în sondaje chiar înainte de redeschiderea dosarului de e-mailurilor.

“Oricât de strânse ar fi alegerile, preferințele de vot cu o săptămână înaintea scrutinului nu reflectă în mod necesar rezultatul final. Mitt Romney conducea cu un punct în fața lui Obama în rezultatele unor anchete similare din 2012, de exemplu”, avertizează comunicatul emis de Langer Research Associates.

Democrata păstra totuși un avans de 2,5 puncte asupra lui Donald Trump în media celor mai importante sondaje între 22 și 31 octombrie, stabilită de site-ul Real Clear Politics, scrie Agepres.

 

12 COMMENTS

  1. Asta este reactia normala a unei societati performante,te-a prins cu fofarlica te-a taxat.Noi o sa ramanem la coada Europei daca nu stim decat sa ne alegem infractorii spunand ca ” inca nu le-a fost demonstrata nevinovatia,asteptam ultimul termen ” ! Uitati cum arata tara asta,arata exact a tara JUPUITA de hoardele de politicieni iar noi realizatori TV pozam in constitutionalisti in fete mari mergand pana acolo incat sa indemne populatia sa voteze penalii,vezi Mircea Badea.El insusi furat la drumul mare de politicieni,a uitat acum e fan al infractorilor.Unde-s miliardele de euro lipsa ? Unde-s resursele energetice ? Nu stim,nu ne iuntereseaza ne preocupa sa votam PSD-ul ca ne-a spus Codrin Stefanescu la TV….Cornelius Rosianu propagandist politic ceausist va candida si va intra in viitorul Senat.Asta ne pregateste PSD probabil ii vor da TVR-ul sa-l conduca.Halal tara ! Bravo americani,taxati-i pe pe hoti,smecheri,infractori ca noi ii bagam in Parlament.

    • Cam multa patima dar pe fond cam asa stau lucrurile.Pana i se termina unuia procesul si e condamnat la 3-5 ani inchisoare pt coruptie cu prejudiciu de zeci de milioane euro daca are peste 60 de ani sau 2 ani daca are mai putin de 60 (ideea e sa nu stea mai mult de 2 ani in puscarie) acel ciorditor cu gulere albe are timp sa-si organizeze oamenii sa mai fure de 3-4 ori inca pe atat el pozand la TV in victima a binomului,sistemului samd Magistratii din Romania nu pot da mai mult ca-i doare mana.I-au dat lui Voiculescu pentru ca a stat Basescu cu pistolul la tampla lor altfel sunt foarte indulgenti de parca ar da de la ei.Cum sa nu furi in asemenea conditii favorizante ? Mai ajungi si erou de legenda esti prezentat ca o victima nevinovata pana se da acea ultima sentinta de care vorbeati dupa care esti “condamnat politric” Oricum o dai iesi bine din asta.

    • sincer nu inteleg comparatia dintre alegerile din america si cele de la noi. acolo e un alt sistem de vot, asta in cazul in care nu stiai. acolo sunt alegeri prezidentiale la noi sunt alegeri parlamentare. la noi singurii care au umplut deja capitala si restul oraselor cu afise sunt cei din gasca ciolos+basisto-penelisti. toate partidele cer la tv votul alegatorilor nu doar pesedeul si codruin stefanescu. probabil ca tu te uiti la tv doar in cazul lui iar pe restul nu ii vezi ceea ce arata o mare miopie politica. probabil ca alinutza kilowatt, misu voicu & co sunt si astia de la pesede. ce sa mai zic de cei de la salvati orice numai democratia nu in frunte cu nicusor dan. sunt destui si de la alde, pru etc. iar aberatiile pe care le spui se termina apoteotic cu cornelius rosianu. nu stiu daca e sau nu pe listele pesedeului la senat. dar acest “propagandist politic ceausist ” nu poate ajunge sef la tvr daca ajunge in senat.logic. cat despre asa zisul “bravo americani….” te faci ca nu vezi cam ce acuzatii se aduc celor doi candidati la presedentie? nu vezi sau nu cunosti cam cati congresmani americani sunt anchetati? asa ca ideea asta fixa ca numai la noi sunt hoti, smecheri etc arata ca habar nu ai ce se intampla in nviata reala din lumea asta democrata dar esti o adepta a propagandei tanmpite promovata de sistem si pupincuristii lui.

    • Ana…daca nu s-ar vedea de la o posta ca esti un/(o) propagandist(a) ieftin(a) mi-ar fi mila de un om a carui intelect pune la si altele chestiuni fundamentale precum drepturile omului (recte prezumtia de nevinovatie). Stiu, e greu cu democratia. Oameni nascuti ieri, care au auzit ei ca e de bine sa condamni comunismul dar care in gandire, mesaj si actiune l-ar face mandru pe tatucul Stalin.
      Reactia societatii romanesti este una absolut fireasca si normala: cand in 90% din dosarele DNA nu ajung niciodata in instanta, cand din cele 10% ce ajung jumatate se soldeaza cu achitare sau pur si simplu sunt retrimise inapoi pe lipsa de probe, sau si mai grav, probe false si/sau produse illegal, reactia de bun simt (common sense in sensul anglo-american al termenului) este sa pui sub semnul intrebarii validitatea demersului. De aceea este nevoie de o armata de propagandisti de 3 lei care sa insiste ca apa nu e uda, iarba nu este verde si in general pixelul albastru.
      Dar am si vesti bune pentru voi: Rusia va asteapta cu bratele deschise. Inteleg ca baietii si fetele cu ochi albastri de acolo au reusit sa rezolve problema.

  2. Ce se intampla zilelea astea e superb. Dosarul emailurilor e redeschis, Obama il sustine pe Comey si nu crede ca o face ca sa influenteze alegerile, FBI-ul spune ca Trump n-are nicio legatura cu Rusia, contrazicand-o pe HRC s.a.m.d. Trump urca in sondaje desi in continuare democratii sunt supraesantionati. Asta inseamna ori ca Trump are un avans atat de mare ca nici supraesantionarea nu mai poate s-o ajute pe Clinton, ori ca institutiile de sondare incearca sa-i motiveze pe suporterii lui Clinton sa iasa la vot, ori ca alegerile sunt ca si castigate de Trump si ei incearca sa aduca sondajele mai aproape de realitate ca sa-si pastreze credibilitatea. Oricare ar fi cazul, e de rau pentru Hillary. Intre timp, NBC-ul este in continuare in lumea viselor cu Clinton +7.

  3. Hilary n are apucaturi democratice, s a vazut la noi in perioada demiterii lui base. Aparentele sunt inselatoare

  4. Trump for POTUS 2016.
    Cat despre bietul James Comey (directorul FBI) imi aduc aminte de speech-ul lui base din 2012: “o fi bine domnule chestor?…nu cred ca-i bine domnule chestor”. Sen. Clinton nu a folosit chiar aceste cuvinte dar esenta mesajului a fost aceeasi (spun gurile rele).
    Cred ca acum omul se roaga la toate moastele sa castige Donald Trump si asta nu pentru faptul ca James Comey este si el republican (asta daca nu cumva in urmatoarele 48 ore nu va apare o “erata” pe masa Congresului cu mentiunea ca FBI s-a inselat cu redeschiderea anchetei si de fapt nu au gasit nimic nou).
    Pana pe Nov 8 mai este cale lunga.

  5. Americanii au de ales intre evaziune fiscala si abuz in serviciu ambele scapate la timpul lor nesanctionate…Bine ca n-au de ales intre mortii care voteaza si parandaratul la punga.Oricum ei au reactionat corect in sondaje in ambele situatii…La noi au reactionat ca-n telenovele unde empatizezi cu eroul principal ca-l vezi seara de seara la TV dupa care indiferent ce golanii face in viata reala mai mult il doresti la putere nu te uiti ca de fapt de la tine fura cu doua maini (saracule telenovelist ! ) …

  6. si la americani exista diverse sondaje de opiniesi acolo exista contradictii intre ele. acum vreo 2 zile a aparut un alt sondaj in care clinto pastra un avans de v5reo 5% in fata lui trump. oricum devine evident ca scade puternic distanta intre cei doi pe masura ce simpatizantii republicanilor incep sa-i dea cat mai multe voturi lui trump in timp ce simpatizantii democratilor renunta la voturile pentru hillary. asta e explicatia data de analistii americani noului trend in sondaje. acestia spun in acelasi timp ca recenta actiune a fbi nu conteaza prea mult in ochii electoratului.

  7. Există o vorbă în State zilele astea:
    ”să mă îngrijorez despre ce zice Trump sau să mă îngrijorez în legătură cu ce a făcut Hillary?”
    .
    Oricum, mulți dintre ”sondorii de opinie” din America se vor apuca de alte activități după 8 noiembrie. La statistici nu se pricep – doar la propagandă.

Leave a Reply to sandmanCancel reply