Adunarea Generală a Națiunilor Unite a votat cu o majoritate covârșitoare rezoluția pentru condamnarea invadării Ucrainei.

Doar cinci țări au susținut Rusia.

Printre acestea se afla si Coreea de Nord, ceea ce constituie o mare victorie a diplomatiei ruse.

Faptul ca Moscova a ajuns pe aceeasi linie cu Phenian in materie diplomatica poate reprezenta un succes pentru cei care doresc intoarcerea in timp cu decenii, asa cum se dovedesc a fi cererile Rusiei din ultima perioada.

Votul este considerat un denunț global răsunător din partea lumii împotriva Rusiei. 141 de națiuni au fost în favoarea mișcării și cinci națiuni s-au împotrivit acesteia, 35 de țări s-au abținut.

Pe măsură ce rezultatele au fost plasate pe ecran, a avut loc o rară ovație în sală. Rezultatul, deși nu este obligatoriu din punct de vedere juridic, are o oarecare greutate politică la nivel global.

Rezoluția ”cere, de asemenea, ca Federația Rusă să își retragă imediat, complet și necondiționat toate forțele militare de pe teritoriul Ucrainei în cadrul granițelor sale recunoscute internațional”.

Înainte ca rezoluția să fie supusă la vot, ambasadorul ucrainean Sergiy Kyslytsya a fost aplaudat în Camera Adunării Generale a ONU. La scurt timp după vot, secretarul general al ONU António Guterres a lăudat mesajul transmis de acest vot: ”mesajul Adunării Generale este tare și clar: Încheiați ostilitățile din Ucraina acum”.

”Renunțați la arme. Deschideți acum ușa dialogului și diplomației. Integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei trebuie respectate în conformitate cu Carta ONU”, a spus el.

“Nu avem nici un moment de pierdut. Efectele brutale ale conflictului sunt clar de văzut. Dar oricât de rea este situația pentru oamenii din Ucraina în acest moment, aceasta amenință să se înrăutățească mult, mult mai mult”, a adăugat Guterres.

La scut timp, atât președintele ucrainean Volodimir Zelenski, cât și ministrul Afacerilor Externe au reacționat: ”Rusia, Siria, Coreea de Nord, Belarus, Eritreea sunt singurele țări care au votat împotriva rezoluției Adunării Generale a ONU „Agresiunea împotriva Ucrainei”.
Așa arată singurătatea Rusiei în lume”, a transmis Dmytro Kuleba .

”141 de state ONU au votat pentru rezoluție. Acesta este un record din 2014 numărul de voturi pentru rezoluția ucraineană. Pentru că textul este cât se poate de dur. Așa arată coaliția anti-război pentru Ucraina. Rezoluția prevede prezența agresiunii, impune Rusiei să oprească focul și să retragă trupele din Ucraina dincolo de granițele sale recunoscute internațional, adică inclusiv Crimeea și Ordlo. Această rezoluție nu este doar un semnal politic important al izolării Rusiei și o fixare a crimelor sale, inclusiv agresivitatea. Ea va fi folosită și în instanțele internaționale.Vom învinge”, a adăugat ministrul, citat de www.antena3.ro

”Salut aprobarea Adunării Generale a ONU printr-un vot majoritar fără precedent a rezoluției, cu o cerere fermă către Federația Rusă de a opri imediat atacul perfide asupra Ucrainei. Sunt recunoscător tuturor și fiecărui stat care a votat pentru. Ați ales partea dreaptă a poveștii”, a scris Zelenski pe Twitter.

”Rezultatele distructive ale votului pentru agresor arată în mod convingător că s-a format și funcționează o coaliție globală anti-Putin. Lumea este cu noi. Adevărul este de partea noastră. Victoria va fi a noastră”, a adăugat liderul de la Kiev.

 

2 COMMENTS

  1. D-le,

    Printre tonele de stiri care sunt pline de informatii “reale si impartiale” eu nu reusesc sa inteleg in primul rand cu cine se lupta rusii, ca din toate aceste informatii nu rezulta decat cati soldati rusi au murit si au fost raniti de la inceputul razboiului din Ucraina si cum rusii si Putin au pierdut deja razboiul, din unele surse rezultand ca l-au pierdut inca dinainte de a incepe.

    Asa incat, eu nu reusesc sa inteleg cu cine se mai lupta rusii daca ei au pierdut deja razboiul si nu reusesc sa inteleg, totusi, cati soldati ucraineni au murit de la inceputul razboiului si pana acum, ca asta in niciun caz si pe nicaieri nu apare si nici nu rezulta ca ar fi murit vreun soldat ucrainean cumva.

    Deci? Totusi…

Leave a Reply