Thursday, July 31, 2025
20.3 C
Bucharest

Weber : “O chestie absolut aberantă, contravine fundamentelor democratice dintr-o țară”

Raportul MCV cu privire la țara noastră scrie despre măsuri cu un caracter tot mai ireversibil. Cu toate acestea, nu avem un termen de ridicare a acestei verficări, deși din 2018 un mecanism asemănător ar urma să se aplice tuturor țărilor in UE. MCV-ul dă, din nou, vina pe presă. Raportul uită să precizeze că încrederea în justiție a scăzut la jumătate, la 30%. Europarlamentarul Renate Weber a reacționat, pentru DCNews. 

”În mod evident, cele două țări trebuie să fie tratate separat, că fiecare e o țară de sine stătătoare, deci nu înseamnă că cele două țări sunt cuplate. Dacă, pentru una din țări se ajunge la decizia că nu mai este necesar acest MCV, atunci se ia această decizie, în altă țară poate să continue. Aici aș mai vrea să fac o precizare, că Parlamentul European, de câteva săptămâni, a votat acel raport prin care cere foarte ferm Comisiei Europene să instituie un organism care să se aplice în mod nediscriminatoriu în UE, de evaluare și chiar de sancționare a acelor state unde se constată derapaje de la democrație, statul de drept sau încălcări are drepturilor omului. Cred că și MCV ar trebui să se apropie de sfârșit. Noi am cerut un astfel de mecanism care să se aplice oricărui stat aflat într-o astfel de situație” a spus Renate Weber, pentru DCNews.

Decizie politică

Europarlamentara ALDE a precizat că nu avem un termen de ridicare a MCV pentru că ”decizia este una politică și, din punct de vedere politic, MCV-ul a fost, nu o dată invocat ca să justifice alte decizii politice, precum menținerea în afara spațiului Schengen. De fiecare dată au fost invocate evaluările din MCV. Decizia este una pur politică nu mai are nicio legătură cu realitatea din țară”.

Presa, vinovată de menținerea MCV? 

Renate Weber a mai subliniat, cu privire la vina care se aruncă pe presă pentru că scrie critic despre unele decizii ale justiției: ”Doamne sfinte! Cum să fie așa? Dimpotrivă! Eu am fost foarte revoltată de raportul de acum vreo doi ani, care era foarte ferm în a spune că presa nu are voie să critice deciziile luate de justiție. O chestie absolut aberantă și care contravine fundamentelor democratice dintr-o țară.” Europarlamentara a mărturisit că a vorbit și cu alți colegi, cărora ”nu le venea să creadă”.

Părerile românilor, absente în raportul MCV

Încrederea românilor în justiție a ajuns la jumătate. Raportul MCV nu a luat în calcul acest aspect. Politiciana precizează: ”Ori de câte ori am încercat să aflăm care sunt criteriile pe care le au în vedere când elaborează acest raport, niciodată nu am primit niște răspunsuri clare, pe ce se bazează, pe ce tipuri de discuții, pe cine. Din păcate, lipsa de transparență în elaborarea rapoartelor MCV cred eu că este o mare problemă, niciodată nu s-a știut exact cu cine stau de vorbă, de unde își iau informațiile, cum decid că unele sunt mai importante decât altele. Totul pentru că este o decizie politică. Nu sunt criterii obiective, ci interpretări subiective ale unei realități.”

Hot this week

Imagini şoc : Putin se teme de drone

Imagini şoc : Putin se teme de drone Vladimir Putin...

Cătălin Predoiu, despre implicarea Rusiei în alegeri: Țara a fost atacată. Nu au fost desecretizate toate datele

Cătălin Predoiu, despre implicarea Rusiei în alegeri: Țara a...

Ministrul de Externe Oana Ţoiu : Rusia subminează democraţiile în UE şi NATO

Ministrul de Externe, Oana Țoiu, atrage atenția, într-un interviu...

80 de ani de la Trinity Test

Testul Trinity a pus capăt cursei pentru bomba atomică...

Deturnarea de fonduri se moşteneşte în familia extremistă franceză Le Pen

Autoritățile europene i-au reproșat lui Jean-Marie Le Pen că...

Topics

Imagini şoc : Putin se teme de drone

Imagini şoc : Putin se teme de drone Vladimir Putin...

Ministrul de Externe Oana Ţoiu : Rusia subminează democraţiile în UE şi NATO

Ministrul de Externe, Oana Țoiu, atrage atenția, într-un interviu...

80 de ani de la Trinity Test

Testul Trinity a pus capăt cursei pentru bomba atomică...

Deturnarea de fonduri se moşteneşte în familia extremistă franceză Le Pen

Autoritățile europene i-au reproșat lui Jean-Marie Le Pen că...

Nebunia Labubu

Pop Mart, firma chineză de jucării care produce păpuşile...

Se naşte un nou Sistem Solar

Astronomii au observat primele etape ale formării planetelor în...

Ce pot indica durerile de pelvis și urinările dificile la bărbați

Ce pot indica durerile de pelvis și urinările dificile...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img