Saturday, March 14, 2026
4 C
Bucharest

Zeci de crestini ucisi de ISIS in ziua de Florii in Egipt

Statul Islamic a comis cele două atacuri cu bombă din Egipt de duminică, în ziua Floriilor, soldate cu cel puţin 36 de morţi şi peste 100 de răniţi, a anunţat agenţia de presă afiliată grupării jihadiste Amaq, relatează Reuters.

”O grupare care aparţine Statului Islamic a comis cele două atacuri în biserici din oraşele Tanta şi Alexandria”, potrivit Amaq.

Două atentate cu bombă au vizat duminică două biserici creştine copte din Egipt – unul soldat cu cel puţin 27 de morţi în oraşul Tanta, iar celălalt soldat cu cel puţin 11 morţi la Alexandria, înaintea unei vizite a papei Francisc îmn Egipt pe 28 şi 29 aprilie.

Primul atentat a avut loc cu puţin înainte de ora locală 10.00 (11.00, ora României, în plină sărbătoare a Floriilor, în Biserica Mar Girgis (Sf. Gheorghe) din Tanta, un oraş situat la aproximativ 100 de kilometri de Cairo, în Delta Nilului.

Câteva ore mai târziu, altă explozie a avut loc la Biserica Mar Morcos (Sf. Marcu) din Alexandria, soldată cu 11 morţi şi 35 de răniţi,scrie news.ro

Hot this week

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și România

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și...

Analysis: How Romania responds to a missile threat from Iran

Analysis: How #Romania responds to a missile threat from...

Clanul Khamenei, vile de sute de milioane de euro la Londra prin interpuși

Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, ar fi...

Eșec politic major al partidelor coaliției

Eșec politic major al partidelor din coaliție. PSD, PNL și...

Antena3.ro : dezvăluiri despre proiectul militar american X-76

Americanii dezvoltă o aeronavă militară revoluționară: X-76 va combina...

Topics

UE avertizează : Bienala de la Veneția va fi sancționată

Uniunea Europeană va impune sancțiuni dacă Bienala de la...

Operată pentru a doua oară de hernie de disc, după 20 de ani

Operată pentru a doua oară de hernie de disc,...

Ce vor să aducă americanii în bazele aeriene din România

Potrivit unor surse oficiale, Departamentul de Război al SUA...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img