Sunday, November 1, 2026
10.7 C
Bucharest

“Zona penitenciarelor este Ev Mediu românesc”

Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat, luni, că în închisorile din Europa media detenției este de șapte luni, în timp ce în România depășește șapte ani, menționând că zona penitenciarelor la noi în țară este aproape ‘la nivelul Evului Mediu’.

“Zona penitenciarelor este Ev Mediu românesc, este o zonă în care, recunoaștem, organismele internaționale au observat deja asta, suntem pasibili de niște sancțiuni pe care nici măcar nu le putem închipui în acest moment pentru că sunt foarte mari, pentru că a rămas la nivelul Evului Mediu aproape. Sunt clădiri de pușcării, dacă ne gândim la cea din Gherla, de la 1690 și ceva, prima parte a clădirii. Este nevoie clară aici de o intervenție masivă a statului. Trebuie să facem investiții. În același timp, trebuie să găsim și alte forme”, a afirmat vicepremierul, luni seară, la Realitatea Tv.

El a vorbit și despre diferențele dintre media detenției la alte închisori din Europa față de cele din România.

“Vă spun o cifră care este halucinantă, care este din statistica penitenciarelor. Dacă în pușcăriile din Europa media detenției este undeva la șapte luni, la noi depășește șapte ani. Asta înseamnă că trebuie să facem ceva mult mai mult în acest sens. Cu siguranță că este vorba și de adaptare a justiției, este vorba și de adaptarea populației la altceva, dar noi trebuie să folosim mai bine probațiunea. S-a introdus probațiunea și sunt în sistemul de probațiune vreo 40.000 de condamnați, am înțeles, deci a funcționat destul de bine. Va trebui să construim pușcării moderne, va trebui de asemenea să introducem zona privată”, a adăugat Dîncu.

Vicepremierul a mai spus că de ani de zile vin concerne specializate în lume pe închisori private și pe acest tip de investiție, care ne propun și nouă să facem acest lucru, însă, “tot timpul căutăm soluții de alt fel”.

“Este un fel de răzbunare, este un fel de frustrare, mi se pare, care vine din comunism și care a intrat în mecanismul statului și care acționează față de cei care, la un moment dat, sunt vinovați, acționează, mi se pare, cu ură, cu o pasiune negativă, ceea ce nu duce la reabilitarea lor pentru că pedeapsa, știm, este doar o etapă în reabilitarea individului și în integrarea înapoi a individului în societate. Guvernul a început, doamna Raluca Prună lucrează în acest moment la câteva proiecte, și o să sprijinim acest proces pentru că este cu adevărat un lucru care este greu de stăpânit și este unul în care suntem primitivi”, a precizat Dîncu citat de Agerpres.

 

Hot this week

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este important ajutorul medical de urgență

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este...

Topics

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img