Ziarul Ring a publicat un amplu articol despre drama pe care o traiesti reputatul profesor Gheorghe Mencinicopschi, judecat si condamnat pe baza unui rechizitoriu intocmit de procurorul Emilian Eva, arestat pentru abuz si coruptie.
Renumitul profesor Gheorghe Mencinicopschi, fostul manager al Institutului de Cercetări Alimentare, de la a cărui privatizare i se trag toate necazurile, este la fel de prolific şi în spatele gratiilor.
A publicat deja două cărţi, iar a treia va vedea lumina tiparului în aceste zile. Cea mai mare teamă a cercetătorului este însă că nu va mai fi lăsat să scrie. În curând se va împlini un an de când prof. dr. Mencinicopschi se află în spatele gratiilor.
De când a ajuns la penitenciar, şi-a găsit refugiul în cărţi. Atât în cele citite, pe care i le tot aduce familia, cât şi în cele la care a lucrat. Două au văzut deja lumina tiparului – despre boala celiacă şi despre afecţiunile cardiovasculare –, iar a treia, despre carenţele nutriţionale, va apărea zilele acestea.
Acum, profesorul lucrează la o nouă carte. Obligat să-şi cumpere pixurile din penitenciar În cazul său, spre deosebire de alţi foşti sau actuali deţinuţi, “patima” scrisului nu s-a născut odată cu privarea de libertate. Profesorul Gheorghe Mencinicopschi are sute de lucrări publicate şi, categoric, şi-ar fi continuat munca de cercetare în libertate, însă în spatele gratiilor orice carte publicată înseamnă o lună redusă din pedeapsă.
“Îl simt obosit pe tata. Cred că s-a grăbit să scrie cărţile şi asta l-a epuizat. Poate şi pentru că toţi scriu – este un fel de modă -, tata se teme că nu va mai avea voie să scrie cărţi. Se teme că va fi stigmatizat că încearcă să-şi reducă pedeapsa. Nu are siguranţa că munca lui îi va aduce reducerea pedepsei. Ar fi scris aceste cărţi şi dacă era în libertate, însă, în contextul actual, şi-ar dori să-i fie luate în considerare cărţile şi să-i fie redusă pedeapsa. Cărţile sunt viaţa lui. Întotdeauna ne cere să-i aducem cărţi. Lucrează mult, citeşte enorm şi scrie. De acasă avem voie să-i ducem doar hârtie. Pixurile este obligat să şi le cumpere din penitenciar”, ne-a mărturisit Ioana, fiica profesorului.
De ce nu are voie lămâi şi pepene “Canicula îi dă ceva bătăi de cap tatălui meu, având în vedere problemele lui cardiace. Recent, cei din penitenciar au fost în vizită la Muzeul Ţăranului. Tata a preferat să nu meargă pentru că era foarte cald afară. Celula are doar o fereastră şi nu au voie cu ventilator. Nici ladă frigorifică nu i-am putut duce pentru că nu este permis. Toţi beau apa caldă.
I-am dus un radio, model cât mai simplu, dar fără baterii. Trebuie să şi le cumpere de acolo. Aşa este regula. Nici lămâi sau pepene nu avem voie să-i ducem întrucât se pare că deţinuţii şi-ar prepara diverse droguri din astfel de alimente”, explică Ioana Mencinicopschi.
“Pentru prima oară de când tata este acolo, l-am simţit obosit şi demoralizat. Ne-a zis că îşi doreşte să mai aibă timp cu noi. Şi eu, şi mama am fost îngrijorate de vorbele lui. Duminica, tata se duce la biserica penitenciarului. Îi este de ajutor să stea de vorbă cu părintele. Şi în libertate mergea la biserică, iar preotul ne vizita deseori. Tata este un om credincios”, spune Ioana.
19 aprilie este data la care a fost depusă cererea pentru graţierea profesorului Mencinicopschi, însă până acum nu s-a primit niciun răspuns. 8 ani de închisoare este pedeapsa primită de prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare.http://www.ziarulring.ro/stiri/eveniment/261898/2015/DEZVALUIRI-INCREDIBILE-despre-profesorul-Mencinicopschi-aflat-in-SPATELE-GRATIILOR-Se-teme-ca-nu-va-mai-fi-
Să fie eliberat,iar Eva la Pușcărie!
Asa ar fi corect dar ma tem ca nu vor da curs cererii de gatiere.Pe langa tinicheaua care i s-a agatat de gat. Dr.Mencinicopschi a fost “lucrat” si in afara de asta cred ca era incomod celor din industria alimentara pt ca ne invata ce si cum sa mancam,plus ca scotea la iveala mai toate neregulile din industria alimentara….au pus cu totii umarul pentru condamnarea lui dar o sa treaca si asta,pacat un asa om,mai rar…asta e tara care ne-a mai ramas..
Ce mentalitate de jurnalist: ziarul ring! Cică: profesorul Mencinicopschi! Bă atotştiutorilor, nu profesorul este întro dramă! Omul, persoana fizică Mencinicopschi!!!
Poate rezistă pînă la timpul unei cereri de graţiere. Multă sănătate.
Spre deosebire de unii care formuleaza pareri fara gandeasca prea mult, nefiind in stare sa si le exprime corect, jurnalistii de valoare au capacitatea de a transmite cititorilor, adevaruri si trairi impresionante.sa dea Dumnezeu gandul cel bun lui Johannis si sa il gratieze si asa ne-a dezamagit pe multi!
Radu Tudor,ce se mai aude de Grecia?La ce măsuri de austeritate s-au pus de acord Merkel și Țipras?
Camelia Bogdan – slugoi băsist și nenorocit. Să pui 10 mii de camelii bogdan una lângă alta sau, mă rog, una peste alta, și nu valorează 1% din cât prețuiește Mencinicopshi. Ce a făcut această țoapă pentru această țară? A executat niște ordine politice precum Ana Paker de la Moscova.
Corect ! Cu aceasta probabil secufurista infiltrata in randurile judecatorilor , a inceput si era neostalinista in Romania ! A facut si prima nationalizare a unor bunuri totalmente particulare , construite de la zero cu bani curati , impozitati ! Cand psihotica asta si altii ca ea vor fi exclusi din magistratura , nu zic trasi la raspundere, voi stii ca exista justitie in Romania !
Un om si o cariera distrusa de un nenorocit de ; acum fost presedinte ; Mare murdarie.
//curaj dle profesor
PSD n-a schitat niciun gest atunci cand lotul Voiculescu a fost inchis abuziv.De la PDL si PNL macar nu aveau asteptari.PSD vrea sa fie doar servit seara de seara,daca nu era A3 azi nu aveau nici 25% in sondaje,Voiculescu i-a tinut in brate,i-a spalat de pacate l-a sustinut pe Ponta la prezidentiale etc Pentru asta si l-a pus pe Basescu in cap si tot sistemul acestuia la care a fost si Ponta partas ca si component al binomului coabitarii.Cu alte cuvinte Voiculescu a picat de fraier iar Ponta a fost marele castigator.Ca n-a castigat in noiembrie 2014 asta a fost din prostia lui si a oamenilor sai din campania electorala care aveau misiunea sa-l ajute sa castige nu sa-l ajute sa piarda.
POTI SA AI. INCREDERE IN JUSTITIE ? ASTIA.TE.BAGA L-A PÂRNAIE SI DACA NU.ESTI VINOVAT.
O porcarie!Opinia publica ar trebui sa initieze actiuni pentru revizuirea acestui caz.Pacat ca, unui profesor asa de renumit, i-a intocmit dosar un procuror papagal-auzi ce nume -Eva!
Cine se ocupă de politica externă a ţării şi de ţară? Lipsa democraţiei este mai nimicitoare decât orice criză. Pentru a fi un partener de încredere, în orice domeniu, România trebuie să pună pe primul loc dezvoltarea internă. Întărirea poziţiei politicienilor pentru a face faţă consecinţelor propriilor incompetenţe. Puterea politică din România, aflată electoral în slujba celor doi poli politici planetari, s-a consolidat printr-o obedienţă fără nicio relevanţă pentru progresul intern. Evident, aceşti oportunişti nu sunt luaţi în seamă de nimeni, fiindcă ei nu reprezintă nimic, însă angajamentele lor transformă ţara într-o colonie. România funcţionează în dramatica ei viaţă privată şi politica internă printr-un paralelism al cărui parcurs poate produce surprize şi sincope şocante. Responsabilitatea ministerială este aproape inexistentă. Faptele de corupţie, care sunt o dominantă aproape generală, exclud orice aşteptări privind amplitudinea celor angajaţi în gestionarea treburilor publice majore. Imposibilitatea realizării unor proiecte de maximă importanţă arată lipsa unei politici statale. Pe de altă parte, oamenii noştri politici apar din când în când drept garanţi ai unor cauze pentru care ar trebui obligatoriu să aibă un loc definit juridic în angrenajul societăţii româneşti. Cei care reprezintă ţara punându-şi semnătura pe tot felul de tratate, finanţări, angajamente, prin lipsa de transparenţă a activităţii lor, au pus deja în pericol democraţia. Semeţia lor, tot mai accentuată, cu iluzia de-a fi cineva în contextul politicii globale, având până acum drept rezultat prăbuşirea ţării, obligă la o enormă prudenţă şi supervizare.Este un citat din acest articol dur dar adevărat ! http://www.cotidianul.ro/politicieni-de-colonie-264419/
Pentru ce politicienii obligă fără asumare vaccinarea sau tratamentul unui copil sau a unui bolnav cînd tratamentele sunt moarte lentă şi sigură ? Românii sunt cobaii-şoarecii pentru care se încearcă medicamente fabricate şi ulterior se caută denumirea şi tratarea fără asumarea riscului ? Doar pentru a funcţiona afacerile de buzunare internaţionale şi interne ? Pentru orice politician inconştient : viaţa omului nu are dreptul şi nu este o afacere !
La data de 23 mai 2012 INSTANTA DIN ITALIA A DECIS: VACCINUL PRODUS DE CORPORATIA GLAXOSMITHKLINE PROVOACA AUTISM !
Acest document a furnizat dovezi naucitoare despre efectele adverse ale vaccinurilor, inclusiv cateva cazuri care au dezvoltat autism in urma vaccinarii.
Ati vazut, de ziua Frantei, cum si-a dat ochii peste cap javra de kovesi cand Ponta a zis “dimineata ne uitam la ghilotina” ? Iar langa ea era coldea, desigur, cine altcineva ? Au susotit ceva iar coldea a inceput să râdă. Mai lipsea livia stanciu din peisaj, aliata de nadejde a dna-ului.
Asta e justitia basista “independenta si reformata”. Doamne fereste.
Toate nedreptatile astea s au intamplat sub ochii nostri. Si cum nimeni nu a protestat asta inseamna ca am acceptat tot ceea ce se intampla sau mai degraba am vrut sa vedem finalul filmului sa vedem daca e drama sau numai actiune… Suntem toti partasi ceea ce i se intampla dlui profesor. Si in zi de azi asteptam sa i execute pe ROMANII de la Antena 3….. Pacat de ei ca sunt eroi pentru un astfel de popor…
Doamne, doamne! Ce trist, cata nedreptate… Ne batem cu morile de vant, iar si iar, nu se mai termina, nu-i mai satura Dumnezeu! Pana cand mai rezistam, asteptand un “om de bine” sau un alt guvern, de alta culoare, de fapt, din ce in ce mai colorat, mult prea colorat? PANA CAND? S-au urcat scroafele in copaci, iar noi ne uitam la ele, impasibili, nu ne mai mira nimic, nu ne revolta si nu mai socheaza nimic…
Domnul Ponta își bate joc de mine!
Încă de la întoarcerea domniei sale din Turcia,domnul Ponta a dat dovadă și d dovadă de un om care se pregătește să nu mai fie guvern.El spune că din guvern nu demisionează,că ar fi trădare!Mai mare trădare ar fi să fie dat afară cu japca de către nimeni în drum!
Dacă demisionează,domnul Ponta tot are majoritate parlamentară iar Klaus Iohannis este obligat să respecte majoritatea parlamentară!
Ori e prost,ori mă face pe mine prost,domnul Ponta!
Umilinta maxima domnului profesor universitar membru al Academiei Romane, din partea celor care au dat o solutie stramba.
Ca director al ICA, in urma privatizarii a dezvoltat in continuare cercetarea in domeniul alimentar, nu cum au reusit altii sa puna pe butuci numeroase reputate institute de cercetari.
Ii doresc domnului profesor multa sanatate si putere de munca, toti oamenii de buna credinta sunt alaturi de domnia sa, iar autoritatile de profil ar putea da gratierea mult asteptata.
Orice om normal isi poate da seama ca omul n-are treaba cu hotia. A intrat nevinovat!