Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a admis, vineri, cererea DNA de reîncepere a urmăririi foştilor miniştri ai Educaţiei Ecaterina Andronescu şi Alexandru Athanasiu, într-un dosar în care aceştia sunt cercetaţi privind achiziţii de calculatoare pentru şcoli făcute de Ministerul Educaţiei.

Athansiu a declarat, vineri, că acest dosar este redeschis de DNA după nouă ani şi după ce s-a dat de două ori soluţie de neînceperea urmăririi penale de către procurorii aceluiaşi parchet.

El a mai precizat că este cercetat pentru două fapte, dintre care una nu mai este incriminată, iar cealaltă a fost prevăzută în lege după ce el şi-a terminat mandatul de ministru, astfel că acuzarea sa este împotriva unei logici juridice minimale.

“Să redeschizi un dosar a treia oară pentru fapte care nu pot fi imputate potrivit legislaţiei este o aberaţie pe care o voi reclama la CEDO. Eu nu sunt oricine şi nu sunt bătaia de joc a anchetatorilor DNA“, a spus Athanasiu, la Digi 24.

El a susţinut că numele său a fost “batjocorit” timp de un an, dar nu a fost chemat la DNA în acest timp. Fostul ministru a mai spus că numele său nu este pomenit în niciun denunţ din acest dosar.

Athansiu a precizat săptămâna aceasta, când a fost la instanţa supremă la judecarea cererii DNA de redeschidere a anchetei, că în acest caz sunt vizate fapta prevăzută de articolul 17 litera d din Legea 78/2000, respectiv o infracţiuine dezincriminată prin Legea de punere în aplicare a noului Cod penal, şi cea care a fost prevăzută în Legea 78/2000 începând cu 2 decembrie 2004, când el nu mai participa la programul de achiziţii de calculatoare pentru că era în ultima lună de mandat şi nu a mai semnat nimic.

16 COMMENTS

  1. Dar de ce nu e încântat? Dacă e nevinovat o achitare definitiva l-ar scăpa definitiv de spaima ca mereu se poate redeschide cum e cazul acum. Întotdeauna e mai buna o decizie definitiva data de judecatori decât o soluție de neurmarire data de procurori.

    • Și Rarinca a fost achitată definitiv, scursură băsistă!!! Și s-a văzut ce înseamnă “definitiv” dacă Kovesi și Stanciu au un cuvânt de spus.
      .
      P.S: Cacofonia este meritată.

      • Scursura pesedita (dacă nu mă jigneai și erai civilizat…). Sa fie un lucru f clar: nu merge faza DNA e extraordinar când ne saltă dușmanii, varza când ne ia simpatizanții. Plus nici tu nici eu nu știm ce sunt în dosarele alea. Sunt sigura ca sunt mulți magistrați profesioniști, în marea majoritate, așa ca permite-mi sa fiu de buna credință cu judecătorii care vor judeca dosarele astea. Și așa ca de final, ai face f bine dacă ai lasă basismul din gură cu toți ca Îți distrugi viața cu atâta ură fata de oameni care nu îi cunoști.

        • Cu Livioara Stanciu in fruntea Inaltei Curti, cu judecatori precum cei cu “erata” de la Curtea Constitutionala si cu basketbalista de la DNA infipti in functii de ex-prezidentul farseur, vreti justitie independenta si cinstita in Romania ? Vise desarte, naivilor ! Ia uitati-va la Nutica, la Blaga, Videanu, Berceanu, Olteanu, Boc, Flutur, Roberta, Boagiu, Blejnar etc, etc (including Base, of course) cum se zbenguie in liberate si doresc a-si recapata tzara inapoi !
          Bravo noua, popor vegetal, asteptand cuminti sa ne calce tot nemernicii pe grumaz, dupa ce tot ei au devalizat tzara ! Ne meritam soarta cu asupra de masura !

  2. Tocmai am aflat verdictul solomonic in cazul Rarinca iar concluzia care mi se impune, ca nespecialist, este ca orice dosar se va redeschide, in Romania actuala, oridecateori verdictele anterioare vor fi fost favorabile acuzatului. Deci, da, dle ministru, sunteti sacul de box al Parchetului si veti fi in continuare pana cand veti pierde, fie si numai de ochii lumii (prin intoarcerea la sentinta initiala) bataia cu vedetele respectivului Parchet.

  3. Cumva inteligenţa trebuie ascunsă sau eliminată? Totul e posibil! Bine că rezistă şi progresează beţivii şi escrocii alături de chiulangii milogi!

  4. Eu sper ca dl Alexandru Athanasiu nu doar va reusi sa se apere cu succes de aceasta noua facatura judiciara, dar va gasi puterea necesara sa tranteasca macar 2-3 procurori din astia jucausi. Este un om cu o pregatire juridica eminenta si o personalitate publica, situatie in care este de datoria domniei sale sa duca batalia pana cand demonstreaza facatura si pana cand autorii facaturii sufera macar oarece consecinte. Daca nici domnia-sa nu are sorti de izbanda, inseamna ca oamenii obisnuiti, ca Mariana Rarinca, nu au nici o sansa in fata justitiei.

  5. nu inteleg de ce nu sint redeschise dosarele nana,,retrocedarile de imobiliare cele mai obraznice si ce este cu dosarele Udrea …cu spagiile de 10%…telegondola cu milioane de euro….unde este rezolutia???

    blej

  6. Pai mai trebuie tarati prin noroi niste oameni integrii,ce,vreti sa le faca dosare hotilor lui basescu si iohannis? Aia trebuie sa ramana onestii nepatati ai neamului cu milioane de euro “muncite” din greu.

  7. Probabil ca se incearca eliminarea fizica prin toate aceasta tevatura.
    Cand tentaculele mafiei conduc Romania ne putem astepta la orice.

Leave a Reply