Fostul deputat PDSR Mihai Tânjală, condamnat pentru corupţie în România şi dat în urmărire internaţională prin Interpol, a fost extrădat în România din Insulele Cayman, unde a fost arestat în octombrie.
Magistratul-şef al Insulelor Cayman, Nova Hall, a anunţat că Tânjală urmează să fie trimis înapoi acasă, în urma hotărârii unui tribunal în acest sens, potrivit paginii online a postului Cayman 27 News citat de Mediafax.
Tânjală are la dispoziţie două săptămâni să se adrese Marii Curţi din Insulele Cayman pentru a cere o ordonanţă/mandat habeas corpus (un principiu în baza căruia orice persoană are dreptul să ştie de ce este arestată sau de ce este acuzată, după care poate fi eliberată pe cauţiune şi ulterior să compară în faţa unui judecător), în cazul în care consideră că este închis ilegal, potrivit aceeiaşi surse.
Fostul politician şi fondator al fostei unităţi de informaţii a Ministerului de Interne UM 0215 (fosta “Doi şi-un sfert”) a fost condamnat în 2011 la cinci ani de închisoare pentru corupţie, dar a fugit din ţară.
Hop top a fost condamnat în 2011 la cinci ani de închisoare pentru corupţie. E singurul din tot acest angrenaj ? Altii nici azi nu sunt comdamnati.
Oare lucrurile nu sunt mult mai complexe si omu’ speriat a fugit din tara ? Zic.
Stie cineva mult mai multe despre dl Tanjala sau pur si simplu e un escroc notoriu ?
Ce e interesant e ca acest domn condamnat in 2011, intemeietorul lui “doi si-n sfert”, a stat in America cativa ani pana sa ajunga in Insulele Cayman si nu i-a cerut nimeni extradarea de la americani….SI nici pe americani nu i-a deranjat sa tina un infractor pe la ei prin ograda…