30 de ani de la puciul de la Moscova. Lectiile istoriei

30 de ani de la puciul de la Moscova. Lectiile istoriei

Tentativa sovietică de lovitură de stat din 1991 (19 august 1991), cunoscută și ca Puciul din august, Puciul Vodka ori Lovitura de stat din august, a fost o încercare a unui grup de conservatori comuniști sovietici de a-l răsturna de la putere pe președintele Mihail Gorbaciov și de a prelua controlul asupra țării. Liderii puciștilor erau comuniști radicali, care considerau că reformele lui Gorbaciov au mers prea departe și că noul tratat unional făcea ca puterea guvernului central să scadă prea mult, iar cea a guvernelor republicane să fie prea mare. Deși lovitura de stat a eșuat după numai trei zile de la declanșare, iar Gorbaciov s-a reîntors în fruntea statului, evenimentul a anulat orice posibilitate de păstrare a uniunii într-o formă mai puțin centralizată, scrie wikipedia.

Din momentul în care a ajuns la putere în 1985, Gorbaciov a lansat un program ambițios de reforme, care, pentru publicul larg, a devenit cunoscut prin cele două denumiri emblematice: perestroika (reconstrucție) și glasnost (transparență). Inițiativele gorbacioviste s-au lovit imediat de rezistența și neîncrederea conservatorilor din cadrul sistemului comunist sovietic. Reformele au eliberat anumite forțe și mișcări la apariția cărora Gorbaciov nu se așteptase. În mod special a fost vorba de creșterea naționalismului în acele părți ale Uniunii Sovietice în care alte naționalități decât rușii erau majoritare. În rândurile liderilor sovietici au apărut temeri că unele dintre republicile unionale, sau chiar toate, aveau să părăsească statul federal. După negocieri anevoioase, republicile au căzut de acord asupra termenilor unui nou tratat unional, care le-ar fi transformat în republici independente într-o federație cu un președinte, politică externă și armată comune. Tratatul urma sa fie semnat pe 20 august 1991. Deși tratatul a fost conceput să salveze uniunea, conservatorii s-au temut că republicile mici, în special Estonia și Letonia, vor pretinde independența totală, și se vor alătura Lituaniei, care-și proclamase deja independența la 11 martie 1990.

Pe 19 august 1991, cu doar o zi înainte ca Gorbaciov și un număr de lideri republicani să se întâlnească și să semneze noul tratat, conservatorii, reuniți în ceea ce ei au numit Comitetul de Stat de Urgență (Государственный Комитет по Чрезвычайному Положению, ГКЧП), au încercat să preia puterea la Moscova. Puciștii au anunțat că Gorbaciov era bolnav și urma să fie eliberat din funcția de președinte. Gorbaciov era în vacanță în Crimeea, când s-a declanșat tentativa de lovitură de stat și a fost arestat acolo. Vicepreședintele Uniunii Sovietice, Ghennadi Ianaev, a fost numit președinte interimar. Printre cei opt membri ai Comitetului se aflau președintele KGB-ului, Vladimir Kriucikov, ministrul de interne, Boris Pugo, ministrul apărării, Dmitri Iazov și primul-ministru, Valentin Pavlov, absolut toți fiind numiți în posturi în timpul mandatului lui Gorbaciov.

Vicepreședintele Ghennadi Ianaev, împreună cu alti lideri ai loviturii de stat, s-au grăbit să dea declarații la radio și televiziune, criticând într-un mod străveziu regimul președintelui răsturnat de la putere, pe care îl considerau incapabil să asigure liniștea și ordinea așteptată de cetățenii țării. În Moscova și Sankt Peterburg au avut loc demonstrații populare de amploare împotriva liderilor loviturii de stat. Faptul că între membrii de frunte ai conducerii armatei și aparatului de securitate existau disensiuni în legătură cu poziția care trebuie adoptată față de puciști, a împiedicat intervenția forțelor de ordine în reprimarea demonstrațiilor.

Președintele Republicii Sovietice Federative Socialiste Ruse Boris Elțin s-a pus în fruntea rezistenței împotriva loviturii de stat în sediul parlamentului rus, așa-numita Casa Albă. Imediat după anunțul făcut de Ianaev, Elțin a luat poziție publică, condamnând cu vigoare acțiunea puciștilor. Într-un anumit moment al demonstrațiilor, Elțin s-a suit pe un tanc și a ținut un scurt discurs, folosindu-se de un megafon, condamnând „junta”. Prestația publică viguroasă a lui Elțin a contrastat în mod clar cu apariția palidă a lui Ianaev. Imaginea președintelui rus, prezentat pe toate posturile importante de știri din lume, a devenit emblema rezistenței la tentativa de lovitură de stat și i-a întărit extrem de mult poziția lui Elțin în țară și în străinătate. Un plan de atac împotriva sediului parlamentului, care urma să fie dat de Grupul Alfa, (forțele speciale ale KGB-ului), a fost abandonat după ce militarii au refuzat în grup să execute ordinele. O unitate de tancuri s-a alăturat lui Elțin și sprijinitorilor lui și a ocupat poziții defensive în jurul sediului parlamentului.

Pe străzile învecinate au avut loc confruntări, trei protestatari fiind striviți de un tanc, dar, pe ansamblu, au fost surprinzător de puține violențe. Pe 21 august, marea majoritate a trupelor a trecut de partea demonstranților. Lovitura de stat a eșuat, iar Gorbaciov, care fusese ținut în arest la domiciliu în dacea sa din Crimeea, s-a reîntors la Moscova sub protecția forțelor credincioase lui Elțin.

Odată întors la Moscova, Gorbaciov s-a purtat de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic în cele trei zile de frământări. Reinstalat la putere, președintele a promis să-i elimine pe conservatori din partid. El a demisionat din funcția de Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, partid care între timp fusese interzis de Elțin în Rusia, dar a rămas în funcția de Președinte al URSS. Eșecul loviturii de stat a dus la prăbușirea unor instituții unionale. Boris Elțin a preluat controlul asupra companiei de stat de televiziune și asupra principalelor ministere și agenții economice, iar, până în cele din urma, asupra întregii Rusii, scrie wikipedia.

PS : Pentru cei mai tineri, puciul de la Moscova a creat si unele reverberatii in Romania. O grupare de nostalgici comunisti au planuit si ei stoparea evolutiei democratice si aruncarea Romaniei in haos. Totul a esuat in mineriada din septembrie 1991, momentul in care Petre Roman a fost alungat de la Palatul Victoria, fiind inlocuit cu Theodor Stolojan. A urmat guvernarea Vacaroiu, considerata cea mai conservatoare din istoria post-decembrista.