Saturday, March 28, 2026
8 C
Bucharest

77% din elevi au optat pentru studiul religiei in scoala

Aproximativ 77 la sută dintre elevii care fac în prezent religie ca materie opţională au ales să urmeze în continuare acest curs, completând cereri în acest sens, conform deciziei Curţii Constituţionale, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Până în 5 martie ora 12:00 au fost introduse în baza de date 1.809.000 cererei din totalul celor 2.359.880 care au religia în oferta educaţională, adică aproape 77% din baza de raportare. Este vorba de cereri introduse în evidenţa computerizată. Probabil mai sunt cereri depuse în şcoli, dar încă neintroduse în sistemul informaţional“, a precizat ministrul Educaţiei.

Dintre cererile completate de copii sau părinţii lor (în cazul celor sub 14 ani), au fost introduse în sistemul informatic între 55 şi 95 la sută în fiecare judeţ.

Potrivit ministrului Educaţiei, în învăţământul preuniversitar sunt 3.095.000 de elevi, dintre care doar 2.359.880 sunt eligibili pentru studiul religiei, restul fiind cei din grădiniţe, şcoala postliceală, dar şi formele de învăţământ seral sau fără frecvenţă.

În formularul de înscriere se solicită directorului unităţii de învăţământ participarea elevului la orele de religie, cu menţionarea unuia din cele 18 culte recunoscute conform Legii 489/2006, printre care:

Biserica Ortodoxă Română
Biserica Romano-Catolică
Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică
Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România
Cultul Musulman
Arhiepiscopia Bisericii Armene
Biserica Reformată din România
Biserica Evanghelică Română
Biserica Creştină Adventistă de Ziua a Şaptea din România
Organizaţia Religioasă Martorii lui Iehova

 

Hot this week

Congresmanul republican Don Bacon îl critică pe Trump pentru declarațiile anti-NATO

Congresmanul republican Don Bacon critică dur declarațiile președintelui Donald...

Singurele 3 țări din Europa cu aer curat

Doar 13 țări din lume au un aer sigur...

Prima femeie Arhiepiscop de Canterbury a Bisericii Anglicane

Sarah Mullally a fost învestită, la Catedrala din Canterbury,...

Topics

Congresmanul republican Don Bacon îl critică pe Trump pentru declarațiile anti-NATO

Congresmanul republican Don Bacon critică dur declarațiile președintelui Donald...

Singurele 3 țări din Europa cu aer curat

Doar 13 țări din lume au un aer sigur...

Prima femeie Arhiepiscop de Canterbury a Bisericii Anglicane

Sarah Mullally a fost învestită, la Catedrala din Canterbury,...

Zona Euro, aproape de blocaj

Creșterea sectorului privat în zona euro aproape s-a blocat...

De la sângerare după contactul sexual la tratament pentru cancer

De la sângerare după contactul sexual la tratament pentru...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img