Friday, May 1, 2026
9.5 C
Bucharest

Senat : arestatii non-violenti, fara catuse

Propunerile privind eliminarea încătuşării arestaţilor non-violenţi în spaţiul public şi posibilitatea acuzatului de a alege o altă locuinţă decât cea trecută în acte dacă face dovada că acolo domiciliază, avansate de senatorul PSD Şerban Nicolae, au fost acceptate de comisia juridică a Senatului.

Raportul de admitere a fost prezentat, marţi, în cadrul şedinţei comisiei juridice, la reuniune participând, pe lângă membrii acestei comisii şi senatorul PSD Serban Nicolae, reprezentanţi ai Consiliului Superior al Magistraturii şi Ministerului Justiţiei.

“Încătuşarea este o măsură excepţională, ea trebuie restricţionată cu câteva excepţii foarte expres şi foarte clar limitate de textul de lege, în sensul în care se încătuşează doar persoane care sunt suspectate, cercetate pentru şi infracţiuni prin acte de violenţă, ceea ce induce o stare de pericol în spaţiu public, persoanele care s-au sustras sau s-au opus măsurii reţinerii sau arestării preventive“, a spus Şerban Nicolae la finalul şedinţei, potrivit Mediafax.

El spune că acest procedeu nu trebuie lăsat la latitudinea arbitrarului sau discreţionarului “în funcţie de persoană, în funcţie de notorietate, în funcţie de prezenţa sau nu a camerelor de luat vederi”.

Nu este o chestiune de spectacol încătuşarea, nu asta m-a preocupat, ci faptul că în multe situaţii încătuşarea poate să fie o formă de umilire a persoanelor în cauză, mai ales în cazul celor care nu sunt cercetate pentru infracţiuni cu violenţă, care nu generează o stare de pericol în spaţiul public“, a explicat senatorul PSD.

El a mai adăugat că în Codul penal sunt definite foarte clar infracţiunile cu violenţă şi a enumerat ca exemplu tâlhăria, omorul şi violul.

Referitor la arestul la domiciliu, senatorul a precizat că un arestat îşi poate alege domiciliul în cazul în care instanţa decide ca acesta să suporte o astfel de măsură preventivă, dar acuzatul trebuie să facă dovada clară că domiciliază la acea locuinţă şi nu la adresa care figurează în actul de identitate.

Şerban Nicolae a mai spus că 7 mai este termenul de adoptare tacită a modificărilor aduse Codului de procedură penală, dar el şi-a exprimat opinia că aceasta nu e o soluţie.

“Cred că toate propunerile legislative trebuie dezbătute, trebuie lămurite, trebuie să aibă un cadru cât mai larg de exprimare a opiniilor. Nu sunt deloc de acord cu adoptarea tacită”, a conchis senatorul PSD.

 

Hot this week

Federația Rusă rămâne principala amenințare la adresa securității României și a regiunii Mării Negre

Analiza Strategică a Apărării realizată de Ministerul Apărării Naționale   Federația...

Ministrul apărării : de ce există rețineri în doborârea dronelor rusești

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a oferit lămuriri esenţiale...

Vitamina D, crucială în lupta împotriva cancerului

O echipă de cercetători din Brazilia a descoperit că...

Ucraina și-a fabricat rachete cu rază lungă ce lovesc obiective strategice în Rusia

Ucraina și-a fabricat rachete cu rază lungă ce lovesc...

Șoc energetic major în Europa

Statele membre ale Uniunii Europene au alocat peste 10...

Topics

Federația Rusă rămâne principala amenințare la adresa securității României și a regiunii Mării Negre

Analiza Strategică a Apărării realizată de Ministerul Apărării Naționale   Federația...

Ministrul apărării : de ce există rețineri în doborârea dronelor rusești

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a oferit lămuriri esenţiale...

Vitamina D, crucială în lupta împotriva cancerului

O echipă de cercetători din Brazilia a descoperit că...

Ucraina și-a fabricat rachete cu rază lungă ce lovesc obiective strategice în Rusia

Ucraina și-a fabricat rachete cu rază lungă ce lovesc...

Șoc energetic major în Europa

Statele membre ale Uniunii Europene au alocat peste 10...

Durerea de spate care nu mai putea fi amânată

Durerea de spate care nu mai putea fi amânată   O...

Regele Charles în Congresul SUA : Întăriți NATO și fiți alături de Ucraina

Într-un rar discurs adresat Congresului SUA, marți, regele Charles...

Antena3.ro : un istoric britanic luptă pentru limba română în Marea Britanie

Tessa Dunlop e istoricul și jurnalista britanică a cărei...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img