Tuesday, April 22, 2025
11 C
Bucharest

Ponta : “Danilet e destept, cu sistemul si noi prosti?”

Liderul PSD, premierul Victor Ponta, a transmis CSM, care a sesizat Inspecţia Judiciară pentru declaraţiile sale la adresa justiţiei, că aşteaptă ca membrii Consiliului să înţeleagă că nu este normal să îl sancţioneze pentru încălcarea unei reguli aplicată doar “muritorilor”, nu şi “zeilor din CSM”.

El s-a referit din nou la faptul că este sancţionat pentru declaraţii la adresa justiţiei în timp ce faţă de judecătorul Danileţ, pe care l-a caracterizat din nou ca făcând parte din “gaşca cu sistemul”, nu există reacţii atunci când comentează la TV cazuri aflate pe rolul instanţei.

“Numai Danileţ are voie să comenteze cazuri aflate pe rol. Nu, domnule, că am o mare problemă, ca orice cetăţean din această ţară: sunt câţiva deştepţi care au voie orice, gen Danileţ, că el e în gaşcă, acolo, cu sistemul, şi toţi ceilalţi suntem proşti, nu avem voie să comentăm. Cum adică ? Ori e o regulă pentru toată lumea, ori, dacă nu, nu o mai respectă nimeni. Eu am sprijinit întotdeauna CSM, dar cred că în acest moment e vorba de credibilitatea lor şi respectul pe care îl inspiră societăţii. Dacă unul din CSM încalcă regula, cum mă sancţionează ei pe mine, pe Băsescu sau pe oricine altcineva? Domnule, regula e aceeaşi? Eu aştept de la CSM – pe care îl respect şi îi cunosc pe toţi membrii CSM – să aplice regula pentru toţi, nu pot să o aplice numai pentru noi, muritorii de rând, şi pentru ei, zeii din CSM, să nu o aplice. E o probemă foarte serioasă şi am toată încrederea că CSM va înţelege că nu poţi să faci reguli pentru ceilalţi care nu ţi se aplică ţie”, a spus Ponta.

Ponta s-a pronunţat şi marţi pe această temă, afirmând că trebuie aplicată o regulă comună legat de posibilitatea exprimării opiniei privind deciziile instanţei, deoarece “sunt unii şmecheri” care pot critica hotărâri iar alţii sunt judecaţi de CSM, şi întrebând dacă numai Danileţ poate vorbi pentru CSM “unde-l trimite partidul”.

Consiliul Superior al Magistraturii a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare, pentru a fi făcute verificări cu privire la apărarea independenţei sistemului judiciar, după ce premierul Victor Ponta a făcut mai multe declaraţii referitoare la actul de justiţie, în cadrul unei emisiuni.

“Ca urmare a afirmaţiilor domnului Victor Ponta, prim ministru al României, emise în spaţiul public în cadrul emisiunii ‘Ora de vârf’, difuzată de postul de televiziune România TV în data de 1 iunie 2015, cu începere de la ora 20.31, conducerea Consiliului Superior al Magistraturii a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea efectuării de verificări cu privire la apărarea independenţei sistemului judiciar”, arată CSM, într-un comunicat de presă, transmis marţi.

Hot this week

Studiu FSM : Colapsul strategic naval al Rusiei

Studiu FSM : Colapsul strategic naval al Rusiei Analiza conflictelor...

Gumă de mestecat antivirală

O nouă strategie orală de prevenţie virală: gumă cu...

Ce filme sunt acum în top

''A Minecraft Movie'', adaptarea pentru marele ecran a celui...

Deșertul Arabiei a fost cândva un ținut luxuriant

Unul dintre cele mai mari deșerturi din lume a...

Atenție la urgențe medicale ce pot apărea de Sărbători!

Atenție la urgențe medicale ce pot apărea de Sărbători!   O...

Topics

Studiu FSM : Colapsul strategic naval al Rusiei

Studiu FSM : Colapsul strategic naval al Rusiei Analiza conflictelor...

Gumă de mestecat antivirală

O nouă strategie orală de prevenţie virală: gumă cu...

Ce filme sunt acum în top

''A Minecraft Movie'', adaptarea pentru marele ecran a celui...

Deșertul Arabiei a fost cândva un ținut luxuriant

Unul dintre cele mai mari deșerturi din lume a...

Atenție la urgențe medicale ce pot apărea de Sărbători!

Atenție la urgențe medicale ce pot apărea de Sărbători!   O...

Armata Roşie invadatoare a lui Putin, putred de coruptă

Fostul șef adjunct al Statului Major al armatei ruse,...

Nu se retrag. SUA trimite trupe suplimentare în Europa

Câteva mii de soldați americani se îndreaptă spre Europa...

NATO bate palma cu PALANTIR, deţinută de un influent aliat al lui Trump

NATO a achiziționat un sistem militar bazat pe AI...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img