Monday, September 28, 2026
14 C
Bucharest

Mafia medicamentelor exagerat de scumpe, in atentia DNA

Ministerul Sănătății a condamnat marți practicile prin care medicii pot fi influențați la prescripție de către companiile farmaceutice, în contextul în care procurorii DNA fac o anchetă într-un dosar privind fapte de corupție în acest domeniu comise în perioada 2012 – 2015.

Ministerul Sănătății a transmis, printr-un comunicat remis Agerpres, că stoparea acestui tip de comportament al unei părți a corpului medical este benefică pentru sistemul sanitar, pentru personalul medical și pacienți deopotrivă.

“Am făcut o prioritate din implementarea de instrumente care să eficientizeze sistemul și care să reducă pierderile financiare, ca de exemplu introducerea cardului național de sănătate și actualizarea prețurilor la medicamente. Mai mult, anul trecut, Ministerul Sănătății a înăsprit condițiile de acces în cadrul comisiilor de specialitate și, printr-un ordin, au fost clarificate situațiile de incompatibilitate prin extinderea ariei de conflict de interese pentru medicii din comisiile de specialitate. De asemenea, anul acesta, conform prevederilor contractului cadru, furnizorilor de servicii le este interzis să încheie contracte de prestări servicii în urma cărora să obțină comision pentru îndrumarea pacienților către un furnizor sau altul. Astfel de anchete sperăm să descurajeze faptele de corupție”, a declarat ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, citat în comunicat.

Procurorii DNA efectuează marți percheziții în 61 de locații situate în municipiul București și în județele Ilfov, Sibiu, Mureș, Sălaj, Cluj, Bistrița-Năsăud și Timiș, într-un dosar privind fapte de corupție comise în perioada 2012 — 2015.

Ancheta vizează producători de medicamente care ar fi oferit unor medici din județele Mureș, Sălaj, Sibiu, Bistrița și Cluj achitarea cheltuielilor la diverse simpozioane și congrese internaționale, excursii în diverse țări, bunuri, foloase și alte servicii, condiționându-le de prescrierea unor medicamente.

Firmele de medicamente se ofereau să plătească participarea medicilor la diverse simpozioane și congrese în străinătate, care erau însă fictive, în realitate fiind vorba de excursii de lux.

Procurorii mai susțin că medicii vizați au fost implicați și în realizarea unor așa-zise studii clinice, pentru care au fost remunerați, însă studiile în cauză nu au la bază date reale, aceasta fiind încă o modalitate prin care medicii erau recompensați financiar pentru sprijinul acordat producătorilor de medicamente.

Conform unor surse judiciare, ar fi implicați 16 medici, inclusiv având funcții de șefi de clinici și secții de oncologie, medici specialiști oncologi, coordonatori și responsabili ai Programului Național de Sănătate — subprogramul oncologie.

Aceleași surse au susținut că ar fi implicați un președinte al Comisiei de oncologie, un inspector la DSP Mureș, care controlează farmacii, și peste 10 reprezentanți zonali ai firmelor de medicamente.

 

 

Hot this week

Secretarul General al NATO : “Rusia îşi intensifică acţiunile împotriva noastră”

NATO este "pregătită" să facă faţă atacurilor cibernetice ruseşti...

Rheinmetall se face de râs faţă de România după ce a primit 6 miliarde de euro prin SAFE

Compania germană Rheinmetall plătește zeci de mii de euro...

În afara putiniștilor AfD, în Germania cresc și comuniștii Die Linke, ce vor confiscări masive de proprietăți

Săptămânalul francez L’Express îi consacră un amplu portret câștigătoarei...

Efectul El Nino : a înverzit deșertul

Ploile excepţionale provocate de fenomenul meteorologic El Nino în...

Algoritmi de AI pe avioanele de luptă Rafale

Producătorul francez Dassault Aviation a testat în zbor doi...

Topics

Secretarul General al NATO : “Rusia îşi intensifică acţiunile împotriva noastră”

NATO este "pregătită" să facă faţă atacurilor cibernetice ruseşti...

Rheinmetall se face de râs faţă de România după ce a primit 6 miliarde de euro prin SAFE

Compania germană Rheinmetall plătește zeci de mii de euro...

În afara putiniștilor AfD, în Germania cresc și comuniștii Die Linke, ce vor confiscări masive de proprietăți

Săptămânalul francez L’Express îi consacră un amplu portret câștigătoarei...

Efectul El Nino : a înverzit deșertul

Ploile excepţionale provocate de fenomenul meteorologic El Nino în...

Algoritmi de AI pe avioanele de luptă Rafale

Producătorul francez Dassault Aviation a testat în zbor doi...

China a cumpărat peste 1000 de tone de aur

Importurile de aur ale Chinei sunt la un nivel...

Fistula pentru dializă care a devenit o problemă după transplantul renal

Fistula pentru dializă care a devenit o problemă după...

Cum activarea facturii electronice susține educația și poate reduce factura clienților PPC Energie

Cum activarea facturii electronice susține educația și poate reduce...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img