Monday, December 8, 2025
4.9 C
Bucharest

Ion Iliescu : “PSD are slabe legaturi cu intelectualitatea”

Liderii PSD au o slabă legătură cu intelectualii şi trebuie să fie prezenţi în mijlocul lor, a afirmat preşedintele de onoare, Ion Iliescu, el reproşând conducerii partidului şi faptul că după “capitalismul de cumetrie” se amplifică “politica de cumetrie”, în loc să fie promovate elitele.

“PSD trebuie să producă idei şi să se bată pentru aplicarea lor, iar aceasta presupune un nou mod de abordare a partidului cu mediul intelectual, atragerea intelectualilor tineri cu idei şi convingeri de stânga alături de partid şi implicarea lor în proiectarea politicilor publice”, a spus duminică Iliescu, la Congresul PSD, citat de Mediafax, el adăugând că aduce o critică directă liderilor partidului său pentru că au “o slabă legătură” cu intelectualii ţării.

Fostul preşedinte a arătat că liderii PSD nu sunt prezenţi în mijlocul intelectualilor şi a dat un exemplu în acest sens.

“Aş vrea să amintesc doar un eveniment recent: Festivalul Enescu. A a fost o mare manifestare a culturii româneşti, liderii PSD-ului nu au fost prezenţi. O singură dată a fost Ponta, pentru câteva minute, dintr-un concert. Este un semnal că nu prea sunt deschişi liderii partidului nostru la viaţa intelectuală, la viaţa culturală, şi ăsta e un post semnal. Nu poate un partid să aibă forţă dacă nu are alături de el intelectualitatea ţării, oamenii care dau tonul în afirmarea noastră în lume”, a spus Iliescu.

Preşedintele de onoare al PSD a mai criticat şi modul în care se face trecerea de la o generaţie la alta în partid, el subliniind necesitatea existenţei unei “‘ştafete continue” de la cei mai vârstnici la cei mai tineri, astfel încât să existe şi o continuitate de idei.

De asemenea, el a amintit celor prezenţi că există o problemă în promovarea elitelor şi după “capitalismul de cumetrie” se amplifică “politica de cumetrie”.

“Avem o problemă în recrutarea, pregătirea şi promovarea elitelor politice şi administrative, în asigurarea profesionalismului acestora şi aceasta nu se rezolvă îngustând baza de recrutare, folosind criterii care nu au legătură cu meritele personale. După capitalismul de cumetrie de care aminteam cândva, se cam amplifică fenomenul politic de cumetrie”, a mai spus Ion Iliescu.

Hot this week

Destăinuirile lui Mihai Gâdea, CEO Antena 3 CNN

  Destăinuirile lui Mihai Gâdea, CEO Antena 3 CNN https://www.youtube.com/watch?v=fqAQlExq-N8

Semnificația victoriei PNL în București

O scurtă analiză a votului de la #Bucuresti : 1....

Situaţia e albastră. Cu galben

Surpriză în alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei. După ora...

Sociolog : rezultatele votului de până acum nu confirmă

CEO-ul Avangarde, sociologul Marius Pieleanu, ne-a oferit primele date din...

O țară NATO se dotează cu rachete israeliene PULS

Legislatorii greci au aprobat joi seară achiziționarea a 36...

Topics

Destăinuirile lui Mihai Gâdea, CEO Antena 3 CNN

  Destăinuirile lui Mihai Gâdea, CEO Antena 3 CNN https://www.youtube.com/watch?v=fqAQlExq-N8

Semnificația victoriei PNL în București

O scurtă analiză a votului de la #Bucuresti : 1....

Situaţia e albastră. Cu galben

Surpriză în alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei. După ora...

Sociolog : rezultatele votului de până acum nu confirmă

CEO-ul Avangarde, sociologul Marius Pieleanu, ne-a oferit primele date din...

O țară NATO se dotează cu rachete israeliene PULS

Legislatorii greci au aprobat joi seară achiziționarea a 36...

Războiul Rusiei în Marea Neagră creşte preţul mondial la cereale

Riscul escaladării tensiunilor în Marea Neagră și achizițiile prudente...

Pentru ce se pregăteşte Germania, din punct de vedere militar?

Germania continuă înarmarea. Sistemul Arrow 3, conceput pentru a...

Macron : SUA ar putea să trădeze Ucraina

Președintele francez Emmanuel Macron a avertizat într-o convorbire telefonică...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img