Wednesday, February 18, 2026
0.2 C
Bucharest

Emotionant : cum a murit in misiune Diesel, cainele politist francez

Stăpânul câinelui polițist care a murit în timpul asaltului de la Saint-Denis, fapt intens mediatizat care i-a emoționat pe mulți internauți, a povestit evenimentele la postul de radio francez RMC. Polițistul, care a preferat să rămână anonim, a explicat împrejurările care au dus la moartea câinelui său, Diesel, o femelă de ciobănesc belgian aparținând RAID, unitatea de interventie rapida antiterorista a Politiei Franceze.

După schimburi de focuri și grenade aruncate asupra apartamentului, în spațiul vizat s-au instalat liniștea și calmul. Polițiștii au decis să trimită câinele în recunoaștere, să verifice terenul. “După intensitatea atacului, ne-am gândit că teroriștii sunt zdruncinați și am hotărât să o trimitem pe Diesel să se asigure că zona este liberă”, a spus stăpânul ei, citat luni de 7sur7.be preluat de Agerpres.

După ce a trecut cu bine de prima cameră, ciobănescul belgian a intrat în a doua. “Am văzut-o sărind, am pierdut-o din vedere și atunci am auzit împușcături. Din nefericire, nu s-a mai întors”, a spus el.

Polițistul a ținut să sublinieze importanța muncii desfășurate de colegii lor canini. “Câinele deschide calea restului coloanei, își folosește toate simțurile pentru a detecta prezența oamenilor — auzul, vederea, mirosul. Este o activitate care nu poate fi încredințată unui robot sau unei drone”, a subliniat el rolul acestor animale în reușita misiunilor.

Hot this week

Adăposturile din România sunt abandonate sau transformate în depozite

Adăposturile din România sunt abandonate sau transformate în depozite   Printre...

Nicuşor Dan nu poate zbura cu Spartan în SUA

Surse autorizate afirmă că preşedintele României Nicuşor Dan nu...

Ipoteza șoc a lui Obama

Ipoteza șoc a lui Obama "Universul este atât de vast...

Portul strategic Giurgiuleşti din Rep. Moldova devine proprietate a României, stat NATO şi UE

Portul strategic Giurgiuleşti din Rep. Moldova devine proprietate a...

Topics

NATO în România

NATO în România https://www.youtube.com/watch?v=pelGogM84q8

Grecia și Malta sprijină flota fantomă a Rusiei?

Grecia și Malta se opun propunerii Comisiei Europene de...

Thales face mii de angajări pe fondul creșterii comenzilor pentru apărare

Thales, lider global în tehnologii avansate pentru apărare, aerospaţial...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img